Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Răzvan Theodorescu, academician

"Radioul a devenit principalul mijloc de comunicare şi cel mai penetrant al epocii moderne, mai penetrant decât televiziunea şi acest lucru este extrem de important".

Răzvan Theodorescu,  academician

Articol de Pavel Ionescu, 13 Februarie 2017, 09:35

Ştim cu toţii, 13 februarie 2017, astăzi, marcăm Ziua Mondială a Radioului, în semn de apreciere pentru acest influent mijloc de informaţii şi cultură, iar în acest an, sloganul campaniei dedicate acestei zile este "Radioul eşti tu!"

În România, întâiul post de radio a luat fiinţă la 1 noiembrie 1928, când s-a difuzat prima emisiune în limba română, evident, prima emisie oficială a Societăţii de Difuziune din România.

Iar în cei 89 de ani de emisie, RADIO ROMÂNIA a rămas numărul unu, reuşind să demonstreze că promovează valorile într-un mod nou, atrăgător şi pentru publicul nou, dar şi pentru cei mai fideli ascultători, iar până acum, conform sondajelor de audienţă, RADIO ROMÂNIA este cel mai ascultat post de radio.

Vă mulţumim tuturor, însă Pavel Ionescu a discutat pentru "Apel Matinal" despre importanţa acestei zile, dar şi a Radioului, împreună cu academicianul Răzvan Theodorescu.

Reporter: Ce a schimbat, ce a adus Radioul în istoria civilizaţiei?

Răzvan Theodorescu: Radioul a devenit principalul mijloc de comunicare şi cel mai penetrant al epocii moderne, mai penetrant decât televiziunea şi acest lucru este extrem de important. Fiecare poate să se refere cu experienţa sa proprie la radio. Eu, de pildă, în copilăria mea, educaţia muzicală am făcut-o la Radio, eram prea săraci pentru a avea bilete la concerte. Educaţia teatrală mi-am făcut-o cu Teatrul Radiofonic. Eram prea săraci în anii '50, pentru bilete la teatru şi în genere, am mai dat acest exemplu, dar exemplul se poate multiplica la alţi români, la alţi europeni, la alţi locuitori ai planetei. Radioul este formula cea mai democratică de răspândire a informaţiilor şi de răspândire a culturii. Vreau să spun că Radioul românesc - pentru că în concertul acesta internaţional, trebuie să vorbim de radioul nostru - Radioul românesc a găzduit conferinţe memorabile, l-a găzduit pe Nicolae Iorga, cu faimoasele sale sfaturi date la radio. Vreau să adaug, în perioada totalitară, şi am spus-o imediat după '90, când pentru o vreme am fost preşedintele şi al Radioului şi al Televiziunii, în perioada totalitară, Radioul a păstrat o decenţă pe care nu o avea Televiziunea. Radioul era locul prin care oamenii se conectau la realitate. Ţineţi minte faimosul episod trist, oribil al pătrunderii asasinilor lui Armand Călinescu în clădirea Radioului, unde au anunţat ce s-a întâmplat. Regele Mihai şi-a rostit faimosul discurs, la 23 august, la Radio. Radioul a avut locul pe care l-a avut în timpul revoluţiei. Se spune de obicei că ascultătorii radioului de dimineaţă sunt privitorii televiziunii de cu seară. Eu voi că ascultătorii radioului sunt cu mult mai numeroşi decât privitorii televiziunii şi tocmai de aceea rolul său educativ, rolul său cultural este foarte mare.

Reporter: În ultimele decenii, mai ales în ultimii zece ani, s-au produs salturi tehnologice gigantice, iar timpul lor de asimilare a scăzut foarte mult. Radioul, aşa cum îl ştim, şi-a aniversat deja centenarul. Cum vedeţi Radioul rezistând la această presiune a comunicării instantanee?

Răzvan Theodorescu: Radioul va rezista fără îndoială, pentru că, pe de o parte, sunt foarte mulţi oameni care sunt tradiţionalişti şi sunt obişnuiţi cu ritmul tradiţional al Radioului, şi pe de altă parte, calitatea sa intelectuală este de aşa natură încât peste tot atrage foarte mulţ. Revin la Radioul românesc, relaţia sa cu radiourile europene...

Reporter: Vorbiţi de Radioul public românesc.

Răzvan Theodorescu: De Radioul public. Relaţiile sale sunt importante. De câteva ori am avut misiunea onorantă să deschis nişte seminarii ale Radioului public. Radiourile private, pe de altă parte, care sunt radiouri comerciale, înainte de toate, îşi au şi ele funcţia lor. Tot omul în maşină ascultă radioul, radiouri de cele mai diferite calibre, dar RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, am constatat, este mereu prezentă. Eu cred că o Zi Internaţională a Radioului este o zi internaţională a iubitorilor de comunicare, a iubitorilor de cultură. Oamenii nu pot fi învrăjbiţi prin radio. Pot fi învrăjbiţi prin imagini de televiziune, dar asta este altceva.

Reporter: În acest peisaj pe care îl descrieţi, rolul radioului de a crea punţi - vorbiţi că radioul nu poate dezbina - poate precis însă să creeze punţi şi să creeze punţi la distanţe mari, cu mare uşurinţă, între oameni care nu neapărat se cunosc, dar care se recunosc imediat şi îşi recunosc imediat preocupările comune, gusturile comune, ideile comune.

Răzvan Theodorescu: Absolut. Comunicarea prin radio este fundamentală aici şi este, sigur, un element de bază în societate. O societate nu poate trăi fără radio, fără cuvântul rostit. Sigur, şi imaginea îşi are rolul fundamental, dar cuvântul rostit este mai încărcat de semnificaţii, cred eu, şi culturale şi de orice altă natură decât imaginea.


Alexandru Rafila: În cursul acestei săptămâni vom reuși sa deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor din spitale
Exclusivități Radio România 08 Ianuarie 2024, 10:39

Alexandru Rafila: În cursul acestei săptămâni vom reuși sa deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor din spitale

Ministrul Sănătății spune că, la nivel central, se va reuși deblocarea unor memorandum-uri pentru ocuparea posturilor atât în...

Alexandru Rafila: În cursul acestei săptămâni vom reuși sa deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor din spitale
Analistul politic Alexandru Lăzescu: 2024 va fi un an  mai complicat şi mai periculos decât 2023
Exclusivități Radio România 03 Ianuarie 2024, 09:55

Analistul politic Alexandru Lăzescu: 2024 va fi un an mai complicat şi mai periculos decât 2023

RRA: "Apel matinal" - Invitat: Alexandru Lăzescu, profesor universitar şi analist politic RADIO ROMÂNIA...

Analistul politic Alexandru Lăzescu: 2024 va fi un an mai complicat şi mai periculos decât 2023
Premierul Marcel Ciolacu: De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații
Exclusivități Radio România 01 Noiembrie 2023, 09:29

Premierul Marcel Ciolacu: De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații

Mesajul premierului Marcel Ciolacu transmis postului public de Radio cu prilejul împlinirii a 95 de ani de activitate.

Premierul Marcel Ciolacu: De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații
Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Vom avea o continuare a scăderii inflaţiei
Exclusivități Radio România 06 Octombrie 2023, 10:43

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Vom avea o continuare a scăderii inflaţiei

RRA: "Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6...

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Vom avea o continuare a scăderii inflaţiei
Bogdan Chiriţoiu: Suspectăm un mecanism prin care mobilitatea clienţilor e scăzută, iar concurenţa între bănci este restricţionată
Exclusivități Radio România 12 Septembrie 2023, 09:38

Bogdan Chiriţoiu: Suspectăm un mecanism prin care mobilitatea clienţilor e scăzută, iar concurenţa între bănci este restricţionată

Consiliul Concurenţei are suspiciuni că băncile nu-şi lasă clienţii să îşi refinanţeze creditele la dobânzi mai bune.

Bogdan Chiriţoiu: Suspectăm un mecanism prin care mobilitatea clienţilor e scăzută, iar concurenţa între bănci este restricţionată
Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Astăzi s-a semnat un plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară
Exclusivități Radio România 05 Septembrie 2023, 16:44

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Astăzi s-a semnat un plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară

Ministrul Educației , Ligia Deca, a declarat, la Radio România Actualități că va fi gândit un sistem, în aşa fel încât atunci...

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Astăzi s-a semnat un plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară
Mircea Geoană: România se află la cel mai ridicat nivel de securitate naţională cunoscut până acum
Exclusivități Radio România 16 August 2023, 08:30

Mircea Geoană: România se află la cel mai ridicat nivel de securitate naţională cunoscut până acum

Mircea Geoană susține că ţara noastră are şi toate şansele de a atinge, în următorii 10-15 ani, un nivel de trai similar cu...

Mircea Geoană: România se află la cel mai ridicat nivel de securitate naţională cunoscut până acum
Repornirea Termocentralei de la Mintia,  cea mai mare investiţie făcută în sistemul energetic din România
Exclusivități Radio România 09 August 2023, 09:42

Repornirea Termocentralei de la Mintia, cea mai mare investiţie făcută în sistemul energetic din România

Noul proprietar al Termocentralei Mintia a prezentat planul de un miliard de euro pe care vrea să-l realizeze cu unitatea...

Repornirea Termocentralei de la Mintia, cea mai mare investiţie făcută în sistemul energetic din România