Cătălin Cîrnu: Domnule profesor, în ce măsură putem spune că România poartă astăzi amprenta unor decizii luate după 1989 de Ion Iliescu?

Ioan Scurtu: Evident că România după 1989 a cunoscut o cu tot o altă evoluție decât cea de până la 22 decembrie 1989. Și e sigur că numere lui Ion Iliescu este asociat cu această evoluție a României, mai ales perioada de început, care a fost cea mai grea, cea mai complicată și care, plină de incertitudini, a demarat cu multe dificultăți, așa încât împlinirea propriu-zisă a personalității sale s-a realizat după 2000, 2000-2004, în cel de-al doilea, dacă vreți, al treilea mandat, când situația s-a mai normalizat, când oamenii au înțeles că trebuie să desfășoare o confruntare politică reală, o confruntare de idei, de programe, și nu una de stradă, cu confruntări fizice și cu tot felul de alte activități, care nu se înscriau în limitele legalității.

Daniela Petrican: Dar în mod real, după 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era singura opțiune politică reală pentru noua democrație sau se putea și altfel?

Ioan Scurtu: Da, acum istoria este cea care a fost, nu ceea ce se putea sau era să se întâmple. În ce mă privește, de exemplu, eram, ca și foarte mulți români, unul din ascultătorii postului de Radio Europa Liberă și pentru prima dată am auzit despre această idee, că viitorul succesor al lui Ceaușescu va fi Ion Iliescu, la acest post de radio, Europa Liberă, prin 1986, cred.

Dar mai era și un alt aspect care ținea de situația internă, anume Ion Iliescu a fost, sau era, perceput ca un adversar al lui Nicolae Ceaușescu, după ce, la plenarea Comitetului Central din 1971, consacrată problemelor ideologice, Iliescu a fost criticat de Nicolae Ceaușescu și învinovățit că ar fi introdus în munca de partid intelectualismul și, ca urmare, a fost exclus din calitatea de secretar al Comitetului Central, funcție pe care o îndeplinea de câteva luni, și trimis secretar la Timișoara și apoi prim secretar la Iași. Și pentru că nu s-a cumințit, ca să mă exprim așa, a fost scos și de acolo, trimis la Comitetul pentru Ape și de acolo mutat la Editura Tehnică, unde l-a prins momentul decembrie 1989. Deci era perceput de cei care se interesau și care erau preocupați de viitorul României ca un posibil succesor.

În decembrie chiar 1989, a semnat decretul de înființare a partidelor politice, ceea ce deja însemna abandonarea conducerii prin partidul unic și punerea bazelor democrației. Apoi a fost înființat CPN-ul, Consiliul Național Provizoriu, care a devenit un fel de miniparlament al României.

Cătălin Cîrnu: Aminteați de cele trei mandate la conducerea țării. Care ar fi momentele esențiale pe care le-a traversat România cu Ion Iliescu, președinte?

Ioan Scurtu: În primul rând, revenirea la democrație. În decembrie chiar 1989, a semnat decretul de înființare a partidelor politice, ceea ce deja însemna abandonarea conducerii prin partidul unic și punerea bazelor democrației. Apoi a fost înființat CPN-ul, Consiliul Național Provizoriu, care a devenit un fel de miniparlament al României.

Un alt moment: alegerile parlamentare din 20 mai 1990, primele alegeri libere de după 1937, și, pe această bază, constituirea unui parlament democratic, pluripartidist, care a adoptat Constituția validată în decembrie 1991.

Sunt niște repere care marchează evoluția României de la dictatură la democrație și care poartă, vrând-nevrând - aceasta era situația, aceasta era poziția -, semnătura lui Ion Iliescu.

Și apoi, din celelalte aspecte, care țin de reorientarea politicii externe a României, reorientarea spre Occident, spre NATO, spre Uniunea Europeană. Şi el a avut inițiativa și a pregătit inclusiv documentul care a fost adoptat la Snagov în prezența și cu implicarea reprezentanților tuturor partidelor politice.

Eu vreau să vă spun că l-am cunoscut pe Corneliu Coposu încă de 1980. După '89, mulți se lăudau cu dizidența lor și cu seniorul Coposu și așa mai departe. Și sigur că am ținut legătura și după 1989, și Coposu mi-a spus de mai multe ori că Iliescu este un om politic valoros - expresia este a lui - și că România a avut noroc în decembrie 1989 că a venit în frunte Ion Iliescu, un om chibzuit, un om care s-a străduit și în bună parte a reușit să mențină stabilitatea României și, înainte de toate, integritatea ei teritorială.

Cătălin Cîrnu: Ion Iliescu a fost cel care a reușit să convingă toate partidele politice - să ne amintim - să susțină aderarea României la Uniunea Europeană și NATO.

Ioan Scurtu: Exact.

Cătălin Cîrnu: Țara noastră a aderat la NATO în 2004 și la Uniunea Europeană în 2007. Dar, evident, de-a lungul celor 35 de ani a fost inculpat și în două dosare mari, cel al Revoluției și cel al Mineriadei, nici astăzi finalizate. Din perspectiva dumneavoastră de istoric, cum interpretați eșecul statului român de a clarifica situația? Şi mă raportez inclusiv la ceea ce a postat actualul președinte al României, Nicușor Dan.

Ioan Scurtu: Eu m-am ocupat îndeaproape de Revoluția - eu așa o numesc - din decembrie 1989. Am publicat și o carte, care a cunoscut patru ediții în limba română și câte o ediție în engleză, franceză și spaniolă. Ca atare, mă socotesc un om avizat. Concluzia mea este că acele evenimente au fost rezultatul unei uriașe manipulări la care a fost supus poporul român și care nu pot fi elucidate - și n-au fost nu pentru că s-a opus Iliescu, că doar Iliescu nu mai ocupa nicio funcție și ca atare justiția nu putea să se împiedice de prezența lui Iliescu -, ci pentru că ar fi trebuit să se ajungă la factorii efectivi care s-au implicat în acele evenimente, factori interni și externi. Or, acei factori trebuie ținuți încă ani de zile în adormire, ca să nu se creeze o situație și mai complicată pentru România. Ăsta e, cred eu, motivul pentru care nu s-a putut și nu se poate încă clarifica cine a stat la baza acelor activități, acelor diversiuni, acelor acte de violență.

Cătălin Cîrnu: Vorbeați de cartea dvs "Revoluția română din decembrie '89 în context internațional" - ca să punctăm și acest amănunt.

Ioan Scurtu: Exact.

Cătălin Cîrnu: Și a mai fost Mineriada.

Ioan Scurtu: Da. Și aceea cred că este tot fructul unor asemenea activități. Pentru că eram atunci la Universitate și, când au intrat minerii, ce m-a frapat este că aveau mâinele foarte curate. Cum, minerul care lucrează cu cărbune și în mină și așa mai departe avea o mână de pianist? Și s-au apucat să spargă geamurile. Și la facultate, la catedra de Istorie Universală, au lăsat - ca să vă gândiți! - o cizmă și un pachet de țigări început Kent. Adică minerii respectivi au plecat cu un picior desculţ, da? Și și-au uitat țigările, la care țineau așa mult, pentru că erau țigări Kent, care nu se găseau chiar pe toate drumurile. Așa încât eu sunt absolut convins că au fost niște acțiuni diversioniste.

Cred că cea mai importantă decizie a fost aceea de a-și asuma răspunderea de a constitui un organism care să preia conducerea României într-un haos general.

Daniela Petrican: Dar care credeți că este cea mai importantă decizie luată de fostul președinte în mandatele sale prezidențiale?

Ioan Scurtu: Cred că cea mai importantă decizie a fost aceea de a-și asuma răspunderea de a constitui un organism care să preia conducerea României într-un haos general. Pentru că, dincolo de ce spun unii sau alții, care caută să acrediteze ideea că imediat după ce a fugit Ceaușescu a fost preluată puterea de Iliescu, care a devenit un factotum și el decidea peste tot și oriunde.

În cartea mea, pe care ați amintit-o, am notat că în ziua de 22 decembrie și în zilele următoare au apărut în diverse județe diverse organisme de conducere - de exemplu: Consiliul Provizoriu de Uniune Națională al județului Iași, Comitetul de Acțiune Democratică în Alexandria, Comitetul Democratic Român în Brăila, Frontul Democratic al județului Sibiu. Deci, se simțea nevoia unor organisme care să conducă, să ordoneze activitatea, să asigure funcționarea statului român. Nu s-a creat Frontul și Iliescu a dat dispoziții și după directivele sale s-a condus toată lumea.

A fost o situație foarte confuză. Și el și-a asumat în acel context responsabilitatea, pe care nu și-au asumat-o alții. Pentru că mulți credeau că ar putea să fie lideri, dar s-a dovedit că niciunul n-a fost în stare. Şi atunci, sigur că trebuia să ai nervii tari, să ai o cunoaștere a realităților, să ai anumite relații, ca să poți să stăpânești situația. Și realitatea a dovedit că, dincolo de toate aceste uriașe diversiuni, în primul rând cea cu teroriștii, Iliescu a reușit până la urmă să scoată situația la liman și să asigure formarea unor structuri democratice, funcționale.