Interviu acordat de Václav Havel, în anul 2000, lui Dan Manolache, realizator la Radio România Cultural.

Dan Manolache : Prima întrebare, poate mai puţin convenţională, se referă, aşadar, la radio. Am aflat că iubiţi radioul, şi un argument este programul dumneavoastră "Convorbiri de la Lany", fosta reşedinţă a primului preşedinte cehoslovac Tomáą Masaryk, binecunoscut şi în România. De ce această aparentă preferinţă într-o lume în care oamenii politici par fascinaţi de televiziune?

Václav Havel: Prefer radioul, deoarece am impresia că oamenii ascultă mai mult ceea ce spun eu atunci când nu mă privesc. La televizor mă deranjează că îmi studiază faţa, se uită ce cravată am, dacă am riduri, dacă arăt aşa sau altfel. Se ştie că la televiziune predomină percepţia nonverbală a gesturilor. Eu, ani de zile, în timpul comunismului, am vorbit concetăţenilor mei prin intermediul radioului, a mediilor internaţionale, şi ascultătorii care mă auzeau la radio seara, a doua zi dimineaţa nu mă băgau în seamă. Acum nu este prea plăcut când toată lumea cunoaşte chipul meu şi fiecare îl comentează, când toată lumea este preocupată de nasul meu, de cravata mea mai mult decât percep conţinutul celor spuse, dar consider aceasta un sacrificiu în slujba funcţiei mele.

Dan Manolache: Sunteţi una dintre personalităţile recunoscute ale secolului al XX-lea, domnule preşedinte Havel. Fără referire la activitatea dumneavoastră nu se poate înţelege istoria politică şi culturală a Europei şi ne gândim, referindu-ne, de data aceasta, la politică, în primul rând la contribuţia dumneavoastră la procesul de dezintegrare a sistemului comunist. De aceea vă rugăm să ne vorbiţi despre acest proces şi particularităţile lui în Cehoslovacia, poate chiar şi o amintire personală.

Václav Havel: Mai întâi, nu pot să nu reacţionez la ideea importanţei mele. Eu sunt un om care nu se consideră atât de important. Nu sunt foarte sigur că sunt o mare personalitate, aşa cum aţi spus. Câtă importanţă are persoana mea? Să judece istoria. Oricum, aveţi dreptate într-un singur lucru: am fost contemporan cu evenimente neobişnuite - când s-a prăbuşit Cortina de Fier în Europa. Dar a început să se schimbe întreaga lume, de fapt. Să se clădească o nouă ordine. Am luat parte efectiv la acest proces. Sunt unul dintre cei care au participat la destrămarea Pactului de la Varşovia, unul din iniţiatorii extinderii NATO, etc. Sunt experienţe, într-adevăr, irepetabile. Şi, mai degrabă, decât mândrie că am fost părtaş, sunt recunoscător destinului meu că am avut posibilitatea să trăiesc aşa ceva. Cât despre o experienţă din perioada trecută, a luptei împotriva comunismului, am una. Una chiar estenţială, care, cred eu, este cea mai importantă. După părerea mea, pentru un lucru bun trebuie luptat cu orice preţ, fără să calculezi dacă vei avea un succes mâine sau în zilele următoare. Mişcarea noastră părea atunci fără speranţă. Nu se poate calcula şi specula totul. În momentul când începi să faci acest lucru şi tot comportamentul îţi este determinat de această speculaţie, te afli pe un drum închis.

Dan Manolache: Domnule preşedinte, dorim să revenim în actualitate şi v-am întreba care sunt elementele cheie ale succesului politicii cehe de integrare europeană şi euroatlantică?

Václav Havel: Cred că ar trebui să fim recunoscători poziţiei noastre geografice. Ne aflăm în centrul Europei. Cred că marile evenimente europene, ca şi procesul integrării nu au putut ocoli ţara noastră, dar, bineînţeles, nu a fost numai asta. Am reuşit şi noi câte ceva. Este şi meritul tradiţiilor noastre democratice, existente din perioada interbelică, moştenire a lui Masaryk, de care aminteaţi. Dar, pe de altă parte, trebuie să spun că există şi multe modele de comportament, mentalităţi nu tocmai bune, care se răsfrâng asupra culturii politice şi care constituie, de asemenea, moştenirea noastră. Nu îndrăznesc, însă, să spun că am ajuns mai departe decât alţii. Sunt momente în care se pare că unul e mai departe, apoi altul, depinde de multe evenimente, unele chiar de-a dreptul întâmplătoare.

Dan Manolache: Domnule preşedinte Václav Havel, am vrea să vă întrebăm acum cum priviţi dumneavoastră Europa unită, din punctul de vedere al integrării politice, economice şi culturale a statelor componente? Şi, vă rugăm să vă referiţi, în mod concret, la proiectul "Constituţie pentru toţi europenii", pe care l-aţi propus recent.

Václav Havel: Procesul integrării europene este, după părerea mea, o şansă istorică, fără precedent, oferită Europei de a se organiza ea însăşi pe principii de dreptate. Europa este un singur corp politic, chiar dacă foarte eterogen în interior şi, până acum, ordinea europeană era dictată de către cei puternici celor slabi, acum avem şansa de a pune bazele unei ordini pe principii de egalitate. Acesta este, după mine, principiul integrării europene. În ceea ce priveşte Constituţia, părerea mea este că, din perspectiva popularităţii UE în rândul oamenilor, a educaţiei către europenism, a înţelegerii sensului integrării europene, ar fi bine să existe o constituţie cât mai simplă şi transparentă, un fel de lege pe care ar putea-o citi şi copiii în şcoli şi ar înţelege imediat de ce Europa se integrează, pe ce baze şi care este structura organelor sale interne. Deocamdată integrarea este o valiză de documente. Eu am această valiză acasă - de la Acordul de la Maastricht şi alte acorduri. Sunt foarte multe documente pe care le pricep doar eurospecialiştii, cum îi numesc eu, dar cred că integrarea trebuie să fie problema tuturor locuitorilor Europei, nu numai a câtorva specialişti.

Dan Manolache: Excelenţă, acum o întrebare care se adresează mai ales omului. Cum priveşte Václav Havel evoluţia sa de la scriitorul, disidentul, luptătorul pentru putere a celor fără de putere, la Václav Havel - preşedintele, simbolul puterii? Şi pentru că este ultima întrebare, vă rugăm, domnule preşedinte, un mesaj pentru ascultătorii postului nostru de radio.

Václav Havel: Nu am impresia că m-am schimbat prea mult ca fiinţă umană în diferitele roluri şi profesii pe care le-am avut. Am fost tehnician la teatru, laborant, ostaş, deţinut, disident, personalitate publică, scriitor şi acum, de 10 ani, preşedinte. Nu cred că se întâmplă ceva cu existenţa mea ca om, doar îmi oferă un destin plin şi interesant. Plin de evenimente dramatice şi, uneori, chiar absurde şi sper că destinul îmi va oferi câtva timp de linişte, după ce voi termina mandatul de preşedinte, pentru a putea medita şi aşterne pe hârtie ceea ce am trăit. Adresez, în încheiere, un salut cordial ascultătorilor dumneavoastră. Le urez numai bine şi sper că România va continua pe drumul reformei şi al democratizării. Sper că ne vom întâlni, mai devreme sau mai târziu, cu România în organizaţiile europene, în UE, în NATO, şi că vom regăsi astfel simpatia tradiţională, care există între popoarele noastre.

Personalitatea lui Václav Have

de George Popescu

Fără discuţie, personalitatea lui Václav Havel a fost cea care, alături de o platformă politică bine închegată şi un public care priza ideile născute pentru reformarea sistemului şi apoi către tranziţia la democraţie au oferit Cehoslovaciei şi apoi a Republicii Cehe, oportunitatea unui start extraordinar în epocă, ca ţară fostă comunistă.

Născut la 5 octombrie 1936, la Praga, Václav Havel, în afara carierei sale politice, a beneficiat şi de o notorietate în literatură şi dramaturgie.

"Puterea celor fără de putere" este parte a operei sale, în care manifestul pentru drepturi civile recunoscute apare cel mai pregnant.

Havel a fost şi unul dintre autorii "Cartei 77", un program politic şi social, de reformare a sistemului socialist al Cehoslovaciei, alături de Pavel Kohout şi alţi militanţi.

Până la "Carta 77", Havel a fost activ şi în timpul "Primăverii de la Praga", o tentativă din rândul reformatorilor Partidului Comunist, înăbuşită însă de URSS şi aliaţii săi, cu excepţia României.

Militantismul său pentru dreptul la opinie deschisă i-a adus o condamnare la închisoare de cinci ani, apoi de arest la domiciliu şi supraveghere în alternanţă, până în 1989.

Cei 13 ani de mandat ai preşedintelui Cehoslovaciei şi apoi ai Republicii Cehe au avut un imens suport popular, ajungându-se la similitudinea Havel egal ceh.

Havel nu a fost însă străin de controverse pe timpul mandatelor sale.

Încă înainte de a ocupa funcţia de preşedinte a prezentat scuze în public pentru expulzările populaţiei germane minoritare, sudeţii, după Al Doilea Război Mondial.

Amnistia generală promulgată, cât şi invitarea, în 1990, a lui Dalai Lama, liderul spiritual budist în ţara sa au fost ocazii pentru a fi criticat cu asprime de adversari.

În acelaşi timp, Havel s-a opus despărţirii Cehoslovaciei în formula politică de astăzi, un alt prilej pentru a-i fi atacate opţiunile politice ca preşedinte.

Republica Cehă, sub mandatul lui Havel a fost admisă în NATO.

Plecarea sa, după al doilea mandat, a lăsat un loc gol în galeria de personalităţi politice post 1989 a Republicii Cehe, iar dispariţia sa fizică constituie o pierdere pentru comunitatea europeană.

Václav Havel, a decedat duminică la vârsta de 75 de ani, din cauza unor complicaţii după o lungă perioadă de boală.