Cel mai fierbinte subiect la ora actuală, criza refugiaţilor, a fost dezbătut în mii de materiale de presă, deloc exagerat, dacă luăm în calcul că, doar pe Facebook, în România, au apărut peste 23 de mii de menţiuni pe această temă, iar în mediul online, potrivit monitorizărilor Media Trust, doar în perioada 25 august - 7 septembrie 2015, s-au scris peste 34 de mii de materiale de presă, inclusiv imagini care ne-au şocat sau revoltat.

Cât de informaţi, documentaţi şi cât de pregătiţi suntem noi, consumatorii de informaţie, să discernem între opinie personală şi informaţie de presă aflăm, la "Apel Matinal", de la directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, în interviul realizat de Simona Şerbănescu.

Reporter: Printre subiectele care au stârnit cel mai mult interesul presei, se numără reacţiile la planul de urgenţă întocmit de liderii europeni pentru distribuirea refugiaţilor în continent, publicat de presa britanică; dar poate unul dintre cele mai sensibile momente a fost publicarea fotografiei unui sirian înecat pe o plajă din Turcia.

Ioana Avădani: Am citit explicaţiile pe care case de presă extrem de serioase le-au dat pentru publicarea acelei fotografii. Argumentul lor era: toate regulile ne interzic sau ne-ar interzice să publicăm o astfel de fotografie din respect faţă de victimă, din respect faţă de familia victimei, pentru a nu şantaja emoţional cititorul, ascultătorul, telespectatorul nostru. Dar fotografia a fost atât de puternică, încât a constituit un semnal de alarmă şi am încălcat regula deontologică, cu bună ştiinţă, tocmai pentru a reuşi să stârnim o reacţie în societate, o reacţie pe care o aşteptăm raţională, nu emoţională.

Reporter: Au fost două momente extreme, imaginea copilului pe malul mării, imaginea unui jurnalist care loveşte. Există însă şi imagini ale copiilor refugiaţi, maltrataţi, agresaţi, abuzaţi şi, iată, se nasc informaţii controversate. Câtă încredere pot avea eu, consumator de informaţie de presă, cât de verificate sunt?

Ioana Avădani: Trăim vremuri tulburi. Lucrurile sunt în mişcare. Sursele de informaţie sunt multe şi nu sunt totdeauna oneste. Câtă vreme la locul de faptei se aflau doar reporteri care aparţineau unor case de presă, care aveau nişte reguli deontologice foarte clare şi care erau comunicate publicului, credibilitatea informaţiei avea un indice de credibilitate foarte mare. Tehnologia nouă, calculatoarele, telefoanele mobilele, internetul mobil - spunem noi, cu ghilimele de rigoare - au democratizat circuitul informaţiei, deci culegerea, tratarea şi diseminarea informaţiei nu mai este apanajul exclusiv al jurnalistului. Oricine care are un telefon mobil şi o conexiune la internet poate să facă actele asimilabile jurnalistului. Ceea ce lipseşte în cazul cetăţeanului de pe stradă este asumarea standardelor profesionale, asumarea codurilor deontologice. De aceea, mai ales pe reţelele de socializare, pe zonele neasumate editorial există un foarte mare risc de distorsionare a informaţiei. Faptul că fiecare are o opinie şi şi-o exprimă este un lucru eminamente bun, este o manifestare a libertăţii de exprimare, ceea ce nu înseamnă că acele opinii sunt şi informate. Una din regulile profesionale ale jurnalistului este să exprime opinii pe baze factuale. Îţi trebuie mult discernământ ca să navighezi în aceste ape tulburi, ceea ce aduce sau ar trebui să aducă în discuţie chestiunea educării abilităţilor de navigare pe internet, ceea ce se numeşte în general alfabetizarea digitală sau competenţele media. Noi milităm de mult timp pentru introducerea acestor competenţe media în trunchiul comun, în abilităţile de viaţă pe care copiii trebuie să le primească în şcoală. Dacă-i întrebi pe elevii de liceu - noi am lucrat foarte mult în ultimii ani cu elevii de liceu - dacă se uită la televizor sau dacă citesc ziare, răspunsul aproape imediat şi unanim este: "Nu, noi nu facem aşa ceva". Dar sunt, cu toate acestea, foarte la zi cu ce se întâmplă. "Dar de unde vă luaţi informaţiile?" "De pe net". "De unde de pe net?" Nu mai ştiu să spună pentru că ei nu ataşează informaţia unui anumit brand de presă. Ei o iau ca şi cum ar veni din zbor, ca şi cum acea informaţie s-ar naşte pe internet. Nu verifică sursa informaţiilor, lucru care mi se pare periculos. Aşa cum îi învăţăm pe copii să meargă pe stradă şi să respecte regulile de circulaţie, aşa ar trebui să-i învăţăm şi cum se circulă pe internet, ce este credibil, ce nu este credibil, lucrurile la care ar trebui să se uite ca semnale de avertizare. Eu vorbesc de elevi, dar aceste abilităţi lipsesc la probabil la cea mai mare parte a utilizatorilor de net din România.

Reporter: Atunci apare un cuvânt pe care nu mă feresc să-l folosesc, manipularea.

Ioana Avădani: Cu siguranţă există actori care manipulează, actori care au un interes personal, instituţional, organizaţional, pe care şi-l promovează prin manipularea informaţiilor. Prin manipulare, înţelegem prezentarea distorsionată a faptelor, prezentarea parţială a faptelor, prezentarea unor informaţii neadevărate.