Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parteneriat strategic intre Radio România si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate

Acordul stabileşte un cadru pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul media, cu accent pe protecţia jurnaliştilor şi a surselor acestora, dar şi pe combaterea ştirilor false.

Semnarea protocolului de colaborare dintre Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Foto: Alexandru Dolea

Articol de Luminiţa Voinea, 26 Martie 2026, 12:07

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) au semnat un protocol de colaborare menit să consolideze jurnalismul de calitate şi să combată fenomenul dezinformării.

Documentul a fost parafat de Constantin Dan şi Robert Cristian Schwartz, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Radioului Public.

Potrivit reprezentanţilor instituţiilor, acordul stabileşte un cadru pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul media, cu accent pe protecţia jurnaliştilor şi a surselor acestora, dar şi pe combaterea ştirilor false.

"Este un pas important pentru consolidarea unui jurnalism responsabil şi pentru crearea unor instrumente eficiente împotriva dezinformării", a subliniat Ruxandra Săraru.

Parteneriatul prevede cooperare editorială prin realizarea de emisiuni şi materiale comune, schimburi de conţinut jurnalistic, dar şi organizarea de conferinţe, cursuri şi dezbateri dedicate evoluţiei mass-media şi respectării standardelor etice.

Un punct central al discuţiilor l-a reprezentat fenomenul fake news şi impactul acestuia, în special asupra tinerilor.

În acest context, Robert Cristian Schwartz a evidenţiat campania naţională "Stai Sigur pe Net", lansată de Radio România, care promovează verificarea informaţiilor (fact-checking) şi demontarea ştirilor false, inclusiv în mediul online şi pe platforme precum TikTok.

La rândul său, Constantin Dan a declarat că acest protocol reflectă nevoia de solidaritate în breaslă şi de susţinere a valorilor autentice ale jurnalismului.

Evenimentul a reunit şi reprezentanţi ai altor instituţii media şi academice, printre care Agerpres şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, subliniind importanţa colaborării la nivel larg pentru creşterea calităţii informaţiei în spaţiul public.

Ionuţ Stroe: Sancţiunile impuse Rusie se menţin
EXCLUSIVITAŢI RADIO ROMÂNIA 18 Martie 2015, 07:07

Ionuţ Stroe: Sancţiunile impuse Rusie se menţin

Sancţiunile impuse Rusiei de UE nu vor fi ridicate, spune Ionuţ Stroe, şeful delegaţiei Parlamentului României la Adunarea...

Ionuţ Stroe: Sancţiunile impuse Rusie se menţin
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului
EXCLUSIVITAŢI RADIO ROMÂNIA 17 Iunie 2014, 11:38

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului

"Ceea ce se urmăreşte este apropierea Senatului de cetăţeni în aşa fel încât ei să poată participa la deciziile cele mai...

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului