Estonia este pregătită pentru a trece la moneda europeană.

În urmă cu doi ani părea că cinci dintre cele zece noi state membre ale UE din Europa de Est – cele trei state baltice, Ungaria şi România – au fost lovite dur de criza financiară globală. Se întrezăreau tulburări sociale, devalorizări considerabile şi proteste populiste. Astăzi, toate aceste ţări revin, fără a fi fost expuse vizibil unor tulburări, la o sănătate financiară şi la creştere economică. Nici una dintre aceste ţări nu a fost nevoită să-şi modifice cursul de schimb. Vechea Europă poate învăţa multe de la succesul noii Europe căreia nu i s-a acordat o mare importanţă.


Motivul crizei financiare din Europa de Est îl constituiau oscilările normale din sfera creditelor. Datorită politicii fiscale globale lejere şi condiţiilor favorabile pentru afaceri, ţările est-europene constituiau un obiectiv atractiv pentru mari infuzii de capital internaţional. În cele din urmă creditele pe termen scurt din partea băncilor au câştigat teren şi au fost folosite la finanţarea unui val de cumpărături în domeniile imobiliare şi al bunurilor de consum, în timp ce inflaţia se stabiliza.


În plus, deficitele de cont curent au dus la datorii externe serioase în sectorul privat, în timp ce finanţele de stat erau – exceptând Ungaria care era guvernată de socialişti – în stare bună. Caracteristicile acestei crize aminteau de Asia de Est din anii 1997-1998.


Naţiunile din Asia de Est, ca şi Rusia în 1998 şi Argentina în 2001, şi-au depăşit crizele prin devalorizare. Un grup de renumiţi economişti americani, ca Paul Krugman, Kenneth Rogoff şi Nouriel Roubini, au opinat că Letonia, Estonia şi Lituania ar trebuie de asemenea să aplice devalorizarea. Niciuna din aceste ţări nu a făcut-o şi cu toate acestea au depăşit criza prin propriile lor puteri.


Statele baltice au avut multe motive să nu devalorizeze. Ele voiau să introducă euro cât mai repede posibil, lucru ce ar fi fost mai complicat în cazul unei devalorizări. Oricum economiile lor naţionale mici şi deschise erau deja prea puternic „euro-izate”, ceea ce înseamnă că trecerea de la preţuri externe mai mari la o inflaţie ar fi fost inevitabilă după fiecare devalorizare, ducând şi la dezechilibrarea sistemelor bancare de altfel sănătoase.


În schimb, cele trei state baltice s-au decis pentru „devalorizări interne”, în sensul că introduceau reduceri la salariile şi costurile din sectorul public. În 2009 toate cele trei ţări au redus cheltuielile publice cu un procent de 8-10 din PIB, măsură care a fost în mod surprinzător mult mai lesne de realizat din punct de vedere politic faţă de metoda unor reduceri mai mici. În cazul în care reducerile sunt mai însemnate, opinia publică înţelege cât de gravă este criza, iar imposibilitatea politică devine o necesitate. Economiile mai mici se repartizează în mod normal în proporţii egale, măsură de pe urma căreia au de suferit toate performanţele publice, în timp ce nişte tăieri adânci trebuie să fie selective şi structurale, ceea ce poate duce la îmbunătăţirea eficienţei economice.


Toate ţările au operat reduceri în perioada crizei în domeniul administraţiei publice şi al salariilor din sectorul public. Letonia a diminuat salariile bugetarilor cu 35%, reducând la jumătate numărul serviciilor. În plus a închis şi jumătate din spitalele excedentare, a demis cadrele didactice care erau excedentare – înaintea crizei raportul era de un profesor la şase copii.


Ţări mai productive, după criză


Estonia, Lituania, Ungaria, România şi Bulgaria au recurs la reforme similare, chiar dacă nu atât de radicale (în Lituania de exemplu o reformă a îmbunătăţit eficienţa şi calitatea universităţilor). Şi cu toate că veniturile statului au avut de suferit de pe urma recesiunii, ceea ce a făcut ca unele ţări să fie nevoite să majoreze TVA, niciuna din ele nu a majorat impozitul pe venit. Niciuna din cele şapte ţări având un impozit unic pe venit nu a trebuit să renunţe la acest instrument. Drept urmare, aceste ţări se prezintă după criză mai productive.


Contrar aşteptărilor – şi altfel ca în Grecia şi Franţa – tulburările sociale au fost minime. Nici extrema dreaptă dar nici extrema stângă nu au reuşit să tragă foloase de pe urma acestei situaţii. La alegerile europarlamentare din iunie 2009, partidele din plutonul conservator au obţinut majoritatea în toate cele zece ţări membre UE din Europa de Est, iar în nouă dintre acestea – cu excepţia Sloveniei - guvernează partide de centru dreapta.


Dreapta liberală din Europa de Est nu a fost niciodată mai puternică. Comuniştii au fost înlăturaţi şi socialiştii în mare măsură privaţi de putere. Extrema dreaptă a pierdut sprijinul pretutindeni, cu excepţia Ungariei.


Partide responsabile de centru dreapta au obţinut trei victorii surprinzătoare – în Republica Cehă, Slovenia şi Letonia. Noul ministru ceh de externe, Karel Schwarzenberg a caracterizat situaţia în felul următor: „Am câştigat pentru că am spus adevărul. Populismul nu mai este popular.”


Cea mai importantă a fost victoria premierului leton Valdis Dombrovski, la 2 octombrie. Coaliţia sa a mărit numărul mandatelor din Parlament de la 45 la 63%, deşi anul trecut PIB-ul a scăzut cu un procent şoc de 18%. Dombrovski l-a învinovăţit pe predecesorul său de iresponsabilitate, iar electoratul a văzut în el în mod clar persoana care este mai capabilă să rezolve problemele.


Ajutor FMI pentru Unagaria, Letonia şi România


Trei ţări din regiune – Ungaria, Letonia şi România – au avut nevoie de un program stand-by din partea FMI pentru cazuri de urgenţă. FMI a învăţat din lecţia Asiei de Est şi a pus mai puţine condiţii şi a oferit o mai mare susţinere bugetară, întrucât problemele aufost trecătoare şi nu structurale. În afară de aceasta, FMI a pregătit alte modele de finanţare faţă de cele propuse de BCE care nu ar fi fost de acelaşi ajutor.


Ca urmare a gestionării eficiente a crizei, statele membre UE din Europa de est se prezintă structural mai bine faţă de ţările cu statut mai vechi în zona euro. Numai Ungaria are o datorie de stat mare. Est-europenii au avut de suferit de pe urma unei îndatorări mari în sectorul privat, problemă care a fost soluţionată în mare măsură prin transformarea datoriei de stat.


Toate acestea, împreună cu îmbunătăţirea instituţiilor UE după criză (de exemplu prin monitorizarea financiară) contribuie la o convergenţă mai puternică a Europei. Deşi economiile naţionale din Europa de Est se prezintă mai bine decât ţările din zona euro, ele nu renunţă la proiectul UE. Dimpotrivă, în acest an Estonia s-a calificat pentru adoptarea monedei europene.



Articol publicat în FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND (Germania), 1 ianuarie 2011

Traducerea: Imola Stănescu - Agenţia de presă RADOR