România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025
În perioada aprilie - iunie 2025, comparativ cu primul trimestru, cele mai mari creşteri au fost în România 1,2%, Polonia 0,8%, Spania, Bulgaria şi Slovenia, toate cu 0,7% scăderi fiind înregistrate în Irlanda, Germania şi Italia.

Articol de Radiojurnal, 18 August 2025, 09:23
România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul II din 2025, comparativ cu precedentele 3 luni, arată datele publicate săptămâna trecută de Oficiul European pentru Statistică Eurostat.
În perioada aprilie - iunie 2025, comparativ cu primul trimestru, cele mai mari creşteri au fost în România 1,2%, Polonia 0,8%, Spania, Bulgaria şi Slovenia, toate cu 0,7% scăderi fiind înregistrate în Irlanda, Germania şi Italia.
Potrivit estimării semnal transmise tot săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică, produsul intern brut al României a crescut cu 0,3% în trimestrul II din 2025, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 18 august)