Au fost gasite 2132 articole pentru psd
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase susţine că preşedintele Traian Băsescu a întins "mai multe capcane"...
Liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, a atras atenţia că opoziţia trebuie să regândească toată tactica şi strategia...
Liderul PSD Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, consideră că în 2011, actuala putere trebuie schimbată cu o nouă grupare politică...
Partidul Social Democrat propune, prin intermediul unei iniţiative legislative, emiterea de obligaţiuni de stat destinate...
"Am reuşit, prin contestaţia noastră la Curte şi prin acţiunile pe care le-am întreprins, să oprim tăierea cu 15% a pensiilor".
Opoziţia a constestat la Curtea Constituţională, Legea cadru a salarizării, Legea bugetului de stat şi Legea de aprobare a...
Liberalii şi social democraţii s-au retras de la votul moţiunii de cenzură din cauza accidentului petrecut în Parlament.
Liderii opoziţiei declară că sunt pregătiţi pentru a forma o opoziţie unită la nivel central şi local.
La Parlament au loc dezbaterile Camerelor reunite pe tema bugetului de stat pe anul viitor.
În opinia liderului PSD, Victor Ponta, bugetul este destinat campaniei electorale a PDL şi va adânci criza economică din...
"În legătură cu colaborarea PNL-PSD la locale, este cu totul prematur să discutăm despre asta. Nu este o ipoteză exclusă, dar...
Opoziţia foloseşte "jocurile procedurale ale puterii" pentru a amâna adoptarea legilor salarizării, astfel încât bugetarii să...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut această declaraţie, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
PNL cere consilierilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti menţinerea nivelului actual al taxelor şi impozitelor...
PSD şi PNL au prezentat textul moţiunii de cenzură depuse pe Legea salarizării unitare şi anunţă o a doua moţiune pe...
Mircea Geoană a fost suspendat din partid pe o perioadă de 6 luni.
PSD, PNL şi PC vor colabora la luarea deciziilor în Parlament şi vor adopta o decizie unică în privinţa bugetului de stat pe...
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să-l sancţioneze pe Mircea Geoană cu suspendarea din partid pe o perioadă de 6 luni....
Preşedintele social-democrat, Victor Ponta a propus Opoziţiei semnarea unui acord privind interdicţia de colaborare cu PD-L...
Declaraţiile preşedintelui Senatului, Mircea Geoană privind vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, înainte de...
Temele de discuţie dintre preşedinte şi partide sunt accesul României în Spaţiul Schengen şi priorităţile legislative, până...
Preşedintele PC, Daniela Constantin le reaminteşte colegilor din PSD că disputele interne nu fac altceva decât să erodeze şi...
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu solicită consilierilor PSD din Consiliul Local Craiova să iniţieze un proiect de hotărâre...
Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, vineri, că în curând, PSD va semna împreună cu PNL un acord prin care se va impune...
Conducerea PSD a fost mandatată să continue discuţiile cu PNL pentru o serie de obiective în perioada următoare.
Conducerea PSD a discutat, miercuri, în cadrul unei şedinţe restrânse a Biroului Permanent situaţia creată de declaraţiile...
Dacă moţiunea nu va trece de Parlament, PSD va ataca Legea salarizării la Curtea Constituţională, a anunţat marţi...
Liderul PSD, Victor Ponta susţine constituirea unor alianţe cu PNL în opt judeţe. Foto: Agerpres
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă,la Bistriţa, că PDL...
Reprezentanţii PSD în Birourile Permanente reunite ale Parlamentului se vor opune procedurii angajării răspunderii Guvernului...
Dacă Executivul îşi va asuma răspunderea pe Legea salarizării, opoziţia ar putea depune o nouă moţiune de cenzură.
Senatorul PSD, Alexandru Ciorodoş este acuzat că a arborat pe turla Catedralei Încoronării din Alba Iulia un drapel tricolor...
Liderul social-democrat, Victor Ponta consideră că dezbaterea parlamentară a Legii educaţiei este soluţia corectă şi...
Reforma statului nu înseamnă sacrificarea sănătăţii românilor, consideră europarlamentarul social-democrat Rovana Plumb,...
Reprezentanţii PNL, PSD şi PC consideră la unison că, prin neprezentarea la discuţiile iniţiate luni, de liberali, puterea a...
Preşedintele Senatului nu va semna trimiterea la promulgare a Legii educaţiei, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe...
PSD este dispus să participe la lucrările Parlamentului pentru adoptarea legilor importante pentru România, dar numai dacă...
Victor Ponta a precizat că PSD nu va participa la şedinţa plenului , prin urmare nu va asculta mesajul preşedintelui Traian...
Senatorii PSD vor solicita în şedinţa de plen reîntorcerea Legii pensiilor la Comisia de Muncă, pentru a fi reanalizate şi...
PSD nu va participa le şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cât timp acestea sunt conduse de Roberta...
"Adrian Păunescu rămâne una din marile figuri ale culturii noastre, face parte din generaţia tinerilor care a intrat cu forţa...
Opoziţia a salutat decizia Curţii Constituţionale prin care asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei a fost...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi chemat separat opoziţia la consultări,...
Preşedintele Traian Băsescu a adresat o invitaţie partidelor politice pentru consultări pe teme de actualitate, dar opoziţia...
"Nu, nu mai negociem cu nimeni, ne batem cu forţele noastre şi, până la urmă, vom câştiga avându-i pe oameni de partea...
Puterea susţine că rezultatul votului la moţiune era previzibil, în timp ce opoziţia a sperat că va obţine voturile necesare...
Executivul a finalizat, în cursul nopţii, proiectul Legii educaţiei asupra căruia şi-a asumat răspunderea , joi, în Parlament.
Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie împotriva Guvernului Boc a fost respinsă de Parlament.
Preşedintele PSD, Victor Ponta a anunţat că Opoziţia mai are nevoie de trei voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.
PSD şi PNL nu s-au înţeles în legătură cu nominalizarea premierului care să conducă guvernul de criză în eventualitatea în...
PSD condamnă gestul democrat liberalilor care au hotărât să fie prezenţi în Parlament în ziua moţiunii, dar să nu voteze.