Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Roşia Montană, din nou reacţii pro şi contra

Decizia din această săptămână a Direcţiei Judeţene Alba pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, de a emite un certificat de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic din zona Roşia Montană, generează reacţii pro şi contra.

Roşia Montană, din nou reacţii pro şi contra

Articol de Mihaela Dumitrescu, 16 Iulie 2011, 23:55

Prin această decizie, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu a anulat regimul anterior de protecţie a patrimoniului arheologic.


Specialiştii în arheologie susţin că, astfel, Roşia Montană va fi distrusă, în timp ce susţinătorii proiectului salută investiţiile în conservarea patrimoniului cultural din zonă.


Descărcarea de sarcină arheologică este, conform legii, primul pas necesar pentru ca monumentul istoric, ce nu poate fi atins de activităţi miniere, să poată fi scos din lista monumentelor istorice, pentru a fi redat circuitului economic.


Mai mulţi specialişti în arheologie i-au cerut, sâmbătă, premierului Emil Boc să respingă avizul de descărcare arheologică a muntelui Cârnic, arătând că în zonă sunt zeci de kilometri de galerii din timpul ocupaţiei romane care au rămas încă necercetate.


Arhitecţii şi arheologii îşi manifestă îngrijorarea faţă de "o campanie agresivă şi concertată" pentru susţinerea proiectului minier promovat de compania Roşia Montană Gold Corporation.


Ei acuză autorităţile că încalcă o sentinţă definitivă şi irevocabilă dată în 2004 de Curtea de Apel Alba Iulia prin care era anulat un alt certificat de descărcare de sarcină arheologică dat pentru această zonă.


De cealaltă parte, Grupul de susţinere a proiectului Roşia Montană salută dublarea bugetului pentru conservarea patrimoniul cultural de la Roşia Montană obţinută de Ministerul Culturii.


Este vorba despre 70 de milioane de dolari pe care îi va da compania care doreşte să exploateze zăcământul de la Roşia Montană.


Reamintim că Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis, joi, un certificat de descărcare arheologică pentru o parte din masivul Cârnic, iar Ministerul Mediului a promis că va înfiinţa o comisie din experţi independenţi care va monitoriza şi opri în orice moment exploatarea în situaţia în care se vor face descoperiri importante

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile