Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei.

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Ședință de guvern. Foto: gov.ro

Articol de Radiojurnal, 30 Octombrie 2026, 10:37

Guvernul aprobă, vineri, prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii, investiţii, dar şi pentru autorităţile locale.

Printre ministerele care pierd bani se numără: dezvoltarea, educaţia, energia şi transporturile.

Proiectul privind rectificarea bugetară, publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanţelor, menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei.

Printre motive se numără încasările mai mici decât cele estimate din accize şi fonduri europene, dar şi economiile rezultate din proiecte cu un ritm redus de implementare.

Rectificare bugetară de urgență

Prima rectificare bugetară este una de urgenţă şi vizează acoperirea nevoilor curente din domeniile prioritare şi deblocarea finanţărilor urgente, spune premierul Luca Niculescu, precizând că sănătata este una dintre aceste priorităţi.

El a adăugat că finanţarea acestui domeniu trebuie privită ca o investiţie pe termen lung.

"Am decis, după discuţiile pe care le-am avut şi cu preşedintele PSD, domnul Sorin Grindeanu şi, evident, cu ministrul finanţelor, domnul Alexandru Nazare, să rezolvăm situaţia urgentă a rectificărilor necesare pentru deblocarea finanţărilor din domeniile prioritare. Funcţionarea sistemului de sănătate este o importanţă majoră. Nici personalul medical, nici pacienţii români nu trebuie să se confrunte cu dificultăţi în acordarea îngrijirilor şi tratamentelor. Iar în şedinţa de guvern de mâine vom adopta decizia în acest sens", a spus Luca Niculescu.

La rândul său, ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, spune că alocările trebuie făcute cu respectarea ţintei de deficit pentru finalul anului.

"Noi avem un plan stabilit până la finalul anului, care prevede două rectificări. Operaţiunile prevăzute pentru prima rectificare şi acoperirea sumelor necesare vor apărea în textul rectificării, pe care îl voi prezenta", a susținut Alexandru Nazare.

O a doua rectificare bugetară este pregătită pentru perioada următoare, după ce Ministerul Finanţelor va evalua situaţia financiar-bugetară şi va publica un raport.

Întrebat despre suma de 60 de miliarde de lei solicitată de ministere, Alexandru Nazare a spus că este mult prea mare pentru ceea ce îşi poate permite acum România.

Sănătatea, cea mai mare suplimentare de fonduri

La această rectificare bugetară, cea mai mare suplimentare de fonduri vizează sistemul sanitar, unde bugetul asigurărilor de sănătate creşte cu peste 3,2 miliarde de lei, pentru medicamente, materiale sanitare, servicii medicale şi drepturi salariale ale personalului din spitalele publice.

Alte 3,4 miliarde de lei sunt alocate pentru echilibrarea bugetului de pensii, iar pentru administraţiile locale sunt prevăzute aproape 2,8 miliarde de lei în plus, inclusiv două miliarde pentru achitarea plăţilor restante şi reducerea datoriilor acumulate între autorităţi, furnizori şi bugetul de stat. Potrivit documentului, şi bugetul destinat investiţiilor creşte cu 900 de milioane de lei, iar prioritate au proiectelor din PNRR care trebuie finalizate.

În acelaşi timp, se taie din bugetele mai multor ministere, precum Dezvoltarea, care pierde circa 1 miliard de lei, Transporturile, 560 de milioane de lei, Ministerul Educaţiei pierde 280 de milioane de lei, iar Energia, 250 de milioane de lei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 octombrie)

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
Știri 26 Octombrie 2026, 08:19

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară

Ministerul Sănătății va primi bani pentru unităţile medicale din subordine, dar vor fi alocate fonduri şi către Casa...

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
Știri 23 Octombrie 2026, 09:17

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice

Convocat de preşedintele Nicuşor Dan după recentul val de atacuri cu drone în zonă, CSAT a stabilit că trebuie prevenită...

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
Știri 21 Octombrie 2026, 09:56

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină

Şeful executivului a precizat că un răspuns concret privind preţurile la carburanţi va fi oferit în zilele următoare, în...

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină