Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ponta: Petrom va investi 300 milioane de euro pentru noi sonde

Premierul Victor Ponta speră ca producţia de gaze şi de ţiţei din Marea Neagră să poată acoperi integral necesităţile industriei şi populaţiei româneşti.

Ponta: Petrom va investi 300 milioane de euro pentru noi sonde

Articol de Luminiţa Apostolescu, 03 Mai 2013, 14:43

Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că Petrom va investi în perioada imediat următoare peste 300 de milioane de euro pentru noi sonde.

''Am fost pe platformele din Marea Neagră. Primul sentiment pe care-l am este de foarte mare mândrie pentru că am văzut realizările tehnologice cu totul şi cu totul excepţionale, o platformă în mijlocul mării nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, realizări care au aparţinut românilor. În perioada imediat următoare Petrom va investi peste 300 de milioane de euro pentru noi sonde", a spus premierul, citat de Agerpres.

Victor Ponta a mai spus că Guvernul va acorda tot sprijinul pentru ca producția de gaze și țiței din Marea Neagră să acopere integral necesitățile industriei și ale populației.

''Ideea de a avea independenţă energetică şi de a avea în anii care urmează chiar capacitatea de a deveni acel mare producător regional pentru România nu este un vis, nu este o simplă propagandă, este o realitate şi din partea guvernului (...) va exista tot sprijinul pentru investiţii (...) în aşa fel încât într-o perioadă de timp (...) producţia de gaze şi de ţiţei din Marea Neagră va putea acoperi integral necesităţile industriei şi populaţiei româneşti şi va face din România într-adevăr un jucător important pe această piaţă'', a spus Ponta după vizita de lucru pe platforma Petromar.

Tot vineri, premierul Victor Ponta a participat, pe Aeroportul "Mihail Kogalniceanu" din Constanţa, la inaugurarea celui de-al şaselea centru SMURD din ţară dotat cu elicopter, care va deservi judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi Delta Dunării.

Premierul și președintele petrec Paștele pe litoral

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, la Constanţa, că nu s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu de când se află la mare şi că va petrece Paştele pe litoral, urmând ca luni să revină în Bucureşti.

"Nu m-am întâlnit cu preşedintele. Mâine şi poimâine stau aici. Luni mă întorc în Bucureşti, marţi avem întâlniri economice, iar miercuri este şedinţă de Guvern", a declarat Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu".

Şi preşedintele Traian Băsescu se află pe litoral, el ajungând marţi seară, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, unde este cazat la vila de protocol.

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Știri 29 Octombrie 2026, 09:43

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar

Premierul Luca Niculescu a fost convocat în Parlament de către grupul AUR, cu sprijinul reprezentanţilor PSD în Biroul...

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
Știri 26 Octombrie 2026, 08:19

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară

Ministerul Sănătății va primi bani pentru unităţile medicale din subordine, dar vor fi alocate fonduri şi către Casa...

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
Știri 23 Octombrie 2026, 09:17

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice

Convocat de preşedintele Nicuşor Dan după recentul val de atacuri cu drone în zonă, CSAT a stabilit că trebuie prevenită...

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză