Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL susţine cererea preşedintelui de reexaminare a Legii finanţării partidelor

Liberalii susțin aprobarea cererii de reexaminare a Legii finanțării partidelor și sunt convinşi că şi celelalte partide o vor sprijini.

PNL susţine cererea preşedintelui de reexaminare a Legii finanţării partidelor

Articol de Politica Romaneasca, 10 Aprilie 2015, 16:42

Liberalii se declară de acord cu cererea şefului statului de reexaminare a Legii finanţării partidelor şi campaniilor electorale, subliniind că solicitarea nu pune în discuţie principiile fundamentale ale actului normativ, ci implică necesitatea unor corecturi în sensul creşterii transparenţei şi a unui control mai strict cu privire la fondurile publice, afirmă vicepreşedintele formaţiunii Mihai Voicu.

"PNL susţine aprobarea cererii de reexaminare şi, chiar dacă suntem minoritari în comisia de Cod electoral, suntem convinşi că şi celelalte partide o vor sprijini. În acest sens, PNL cere urgentarea reanalizării acestei legi în contextul în care în data de 15 aprilie este convocată următoarea şedinţă a comisiei", afirmă vicepreşedintele PNL într-un comunicat de presă.

PNL atrage atenţia că Legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale a fost unul dintre actele normative pentru care formaţiunile politice s-au angajat să fie adoptate în această sesiune parlamentară cu ocazia consultărilor de la Palatul Cotroceni din luna ianuarie.

"PNL a propus ca finanţarea partidelor să se realizeze în bareme limitate cu decontarea de la bugetul de stat tocmai pentru a rupe definitiv legăturile necurate între candidat şi sponsor, care sunt suspectate, pe bună dreptate, de opinia publică. Această soluţie este preluată din practica mai multor state europene", precizează Voicu".

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat vineri Parlamentului reexaminarea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale "atât sub aspectul concordanţei cu principiile şi normele constituţionale referitoare la partidele politice, cât şi sub aspectul clarităţii normelor juridice".

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV