Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Planul PSD pentru educație

Social-democraţii au propriul planul pentru educaţie în contextul pandemiei.

Planul PSD pentru educație

Articol de Radiojurnal, 20 Ianuarie 2021, 12:37

PSD solicită testarea şi vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice pentru ca elevii să se poată întoarce în şcoli cât mai repede.

Creşterea finanţării pentru educaţie, majorarea burselor sociale sunt, de asemenea, prevăzute în planul PSD, discutat ieri şi cu ministrul de resort, Sorin Cîmpeanu, la o întâlnire la care a participat europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Victor Negrescu:Din discuţia purtată, am ajuns amândoi la un acord că într-adevăr trebuie să avem această creştere a bugetului. De cealaltă parte, cred că există un acord în ceea ce înseamnă necesitatea de a redeschide şcolile de îndată şi de a pregăti în mod detaliat acest proces. De asemenea, cred că am ajuns cu toţii de acord cu privirea la necesitatea unei corelări a tot ceea ce înseamnă activitatea instituţiilor statului - mă refer aici la zona de sănătate cu zona de educaţie, există o corelare mai bună, şi acest lucru este esenţial. Şi, nu în ultimul rând, nevoia de a avea un proces comun, transparent, un consens naţional pe zona de educaţie şi, evident, în această logică, suntem dispuşi să lucrăm la un astfel de demers atâta timp cât el este onest, mai ales foarte transparent şi se ascultă vocea actorilor relevanţi din domeniu.

Reacţiile partidelor după desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier
Știri 15 Iunie 2026, 09:26

Reacţiile partidelor după desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier

PNL va decide în această după-amiază cum se poziţionează în noul context, după ce ieri, în primele reacţii, liderul...

Reacţiile partidelor după desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier
Liberalul Adrian Veştea, desemnat pentru funcția de prim-ministru
Știri 14 Iunie 2026, 12:01

Liberalul Adrian Veştea, desemnat pentru funcția de prim-ministru

Adrian Veştea este membru PNL de peste 30 de ani, în prezent fiind prim-vicepreşedinte al partidului, preşedinte al...

Liberalul Adrian Veştea, desemnat pentru funcția de prim-ministru
Parlamentarii liberali nu votează cabinetul Eugen Tomac
Știri 11 Iunie 2026, 14:37

Parlamentarii liberali nu votează cabinetul Eugen Tomac

Conducerea extinsă a PNL a decis ca parlamentarii liberali să nu voteze cabinetul Eugen Tomac.

Parlamentarii liberali nu votează cabinetul Eugen Tomac
Blocaj pe scena politică. Președintele Nicușor Dan face apel la responsabilitatea partidelor
Știri 11 Iunie 2026, 10:07

Blocaj pe scena politică. Președintele Nicușor Dan face apel la responsabilitatea partidelor

Într-o intervenţie publică neaşteptată, vizibil iritat de atitudinea partidelor, preşedintele Nicuşor Dan a cerut, aseară,...

Blocaj pe scena politică. Președintele Nicușor Dan face apel la responsabilitatea partidelor
Eugen Tomac nu a obţinut sprijinul partidelor parlamentare pentru guvernul tehnocrat
Știri 09 Iunie 2026, 14:59

Eugen Tomac nu a obţinut sprijinul partidelor parlamentare pentru guvernul tehnocrat

După rezultatele incerte de la consultările de ieri, premierul desemnat nu a avut succes astăzi nici la UDMR.

Eugen Tomac nu a obţinut sprijinul partidelor parlamentare pentru guvernul tehnocrat
AUR respinge orice susţinere pentru guvernul negociat de Eugen Tomac
Știri 08 Iunie 2026, 21:06

AUR respinge orice susţinere pentru guvernul negociat de Eugen Tomac

AUR afirmă că nu poate susține un guvern din care nu face parte.

AUR respinge orice susţinere pentru guvernul negociat de Eugen Tomac
Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
Știri 08 Iunie 2026, 20:59

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu spune că aşteaptă, de la noul guvern, măsuri precum restructurarea, lichidarea sau...

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac
Știri 08 Iunie 2026, 20:52

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac

Liderii USR şi PNL au anunţat, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat, că vor decide separat în forurile de conducere...

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac