După Revoluţie, a fost vocea emblemă a "Matinalului" de la Radio România Actualităţi şi a emisiunii K-drane.

Paul Grigoriu s-a născut la 6 martie 1945, la Bacău.

Potrivit CV-ului publicat de crispedia.ro, Paul Grigoriu a urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Bacău, absolvind în 1963 Liceul „George Bacovia".

Începe studii superioare tehnice la Institutul Politehnic din Braşov, însă renunţă după un an şi devine, din toamna anului 1964, student al Universităţii din Bucureşti, la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale, terminată în 1969 (specialitatea franceză - spaniolă).

A fost poate cea mai cunoscută "voce" de după 1990 de la Radio România Actualităţi, cu o personalitate unică şi cu o mare dragoste şi respect faţăde profesia sa şi de ascultători.

Angajat la Radiodifuziunea Română, Paul Grigoriu a îndeplinit, succesiv, diferite funcţii; în anii '70-'80 a lucrat în cadrul redacţiei emisiunilor pentru străinătate, legându-şi numele - în calitate de francofon - şi de funcţionarea postului sezonier Radio-Vacanţa, iar după decembrie 1989, în condiţiile libertăţii de exprimare în presă, s-a afirmat în cadrul emisiunilor în limba română ale postului naţional Radio România-Actualităţi, devenind unul dintre cei mai buni gazetari radiofonici ai ţării.

Pentru o perioadă a deţinut şi funcţia de director general adjunct al Societăţii Române de Radiodifuziune.

A primit, de la doi preşedinţi ai României Ordinul Meritul Cultural şi mai apoi, Ordinul Serviciului Credincios.

În 2009, la un an după ce a decis să se pensioneze, într-o emisiune aici, la Radio România Actualităţi, “domnul Radio”, aşa cum i se spunea lui Paul Grigoriu, mărturisea:

"Am aflat cu stupoare, după ce a citit un prieten de-al meu ce scrie pe Ordinul acela, că aş putea fi îngropat cu salve de puşcă şi ca am dreptul la nu ştiu ce, la onoruri, la nu ştiu ce. La groapă nu trebuie onoruri. La groapă trebuie bocete".

Vocea sa inconfundabilă a mai fost auzită la Radio, ultima dată duminica trecută, în emisiunea "Arena Naţională".

În noiembrie 2009, într-o emisiune de "Ziua Radioului" aici, la Radio România Actualităţi, Paul Grigoriu vorbea despre radio.

"Radioul cere forarte multe sacrificii, radioul nu e albastru, nu e roşu, nu e galben, radioul e negru, iar în negritudinea asta tu trebuie să faci o pată de lumină. E greu de făcut alb în negru",spunea el.

Paul Grigoriu a debutat cu poezie în revista „Amfiteatru", în 1967. Prima sa carte e Anatomia unei străzi,apărută în 1992.

Proza din volumul de debut al lui Grigoriu aparţine, în sens larg, genului memorialistic, deşi se poate observa că nu e vorba de memorialistică propriu-zisă, ci, mai degrabă, de o autoficţiune relativ obiectivată, enunţată cu oarecare detaşare şi cu grijă preponderent pentru aspectul estetic.

Termenii de comparaţie - dintre operele „clasice" ale genului - ar fi Amintiri din copilărie de Ion Creangă şi Cântecul şi hronicul vârstelor de Lucian Blaga, scriitorul procedând, efectiv, la depanarea unor „amintiri din copilărie".

Farmecul prozelor memorialistice ale lui Grigoriu provine dintr-un anumit mod de a tăia, cu graţie, firul în patru, dintr-un exces analitic aparent gratuit şi dintr-o calofilie cu pecete personală.

Atuurile prozatorului, îndemânatic exploatate, sunt adresarea plină de amenitate, recursul la tonul blând şi sfătos, opţiunea pentru registrul stilistic al colocvialităţii îngrijite, propriu conversaţiei prieteneşti.

O „urmare" - sau o întregire - a acestor pagini, cu aceeaşi recuzită şi în parte cam cu aceleaşi personaje, este Moştenirea tinichigiului (2000), unde sunt incluse povestiri în care încărcătura epică este mai consistentă şi mai diversă, iar figura personajului-narator (în ipostaza lui de copil şi adolescent) mai reliefată.

Aceeaşi scriitură - de data aceasta îmbogăţită cu instrumentarul publicistului de idei, dar şi cu un indubitabil caracter beletristic, evoluând pe tărâmul memorialului eseistic sau al reportajului literar de calitate - se întâlneşte în Vara franceză (1999), culegere de texte scrise cu prilejul prezenţei lui Grigoriu în Franţa, în vederea „acoperirii" jurnalistice a campionatului mondial de fotbal din 1998, dar care nu vizează, de fapt, evenimentul sportiv amintit, ci consemnează observaţii, meditaţii şi consideraţii demne de interes.

Radiografii. 1969-1989 (2000) este un volum de memorialistică referitor la cele pe care Ie-a putut trăi şi observa autorul de la începuturile activităţii lui în Radio până în anul schimbării de regim politic.

Opera literară

• Anatomia unei străzi,Bucureşti, 1992;

• Vara franceză,Bucureşti, 1999;

• Radiografii. 1969-1989,Bucureşti, 2000;

• Moştenirea tinichigiului,prefaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 2000.