Opoziţia pregăteşte două moţiuni simple
Ministrul de externe, Oana Țoiu, și cel al Apărării, Radu Miruţă sunt vizați de moțiunile simple ale opoziției.
Articol de Radiojurnal, 13 Ianuarie 2026, 13:51
Opoziţia pregăteşte două moţiuni simple împotriva miniştrilor de externe şi al apărării, care vor fi depuse în prima zi a noii sesiuni parlamentare din februarie.
Oana Ţoiu este criticată pentru modul în care a reprezentat interesele României în procesul decizional privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi blocul sud-american Mercosur. Iniţiativa, care aparţine senatorilor din grupul Pace - Întâi România este susţinută şi de AUR, care spune că aşteaptă semnături şi din partea PSD.
Cea de a doua moţiune simplă, care va fi depusă tot la Senat, îl vizează pe Radu Miruţă, pentru declaraţiile sale privind gestionarea politicii de securitate şi apărare naţională în contextul afirmaţiilor referitoare la potenţiala desfăşurare de trupe româneşti în Groenlanda, informează reporterul Radio România Actualităţi, Amalia Bojescu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 13 ianuarie)








