Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministerul finanțelor anunță un sistem simplificat de control

Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomițianu, a anunțat că sistemul românesc de control fiscal va fi simplificat, iar autorităţile din domeniu îşi vor stabili mai bine priorităţile.

Ministerul finanțelor anunță un sistem simplificat de control

Articol de Angela Bârgoan, 21 Mai 2011, 11:25

Potrivit ministrului, schimbările ar trebui să se transforme într-un ajutor pentru firmele mici care, la ora actuală, ajung să facă greșeli din cauza sistemului stufos de impozitare.


Într-un interviu acordat RRA, Gheorghe Ialomiţianu a afirmat, vineri, că, atunci când se va vedea că e vorba de neînţelegerea unor legi şi nu de reavoinţă, firmele în dificultate vor primi consultanţă fiscală şi nu vor fi penalizate, aşa cum se întâmplă acum.


Ministrul finanțelor publice consideră că, în acest fel, instituţia pe care o conduce se va transforma într-un prieten şi nu va mai fi o sperietoare, care în plus te mai şi amendează.


”Garda Financiară controlează afacerile mici, unde mizează pe neputinţa întreprinzărilor de a face faţă sistemului contabil destul de complicat”, afirmă Gheorghe Ialomiţianu.


El a promis micilor întreprinzători un sistem simplificat.


”La întreprinderile mici, nu poţi să mergi cu acelaşi sistem de declarare, aceeaşi legislaţie ca şi pentru cei mijlocii şi cei mari. Ei pot să beneficieze de consultanţă fiscală şi atunci trebuie alternativă: sistem simplificat, adică să facem deosebirea între rea credinţă şi neputinţă. Sunt contribuabili care au dreptul să decidă pentru ce sistem trebuie să meargă. Nici ANAF-ul nu poate să gestioneze sistemul acesta complicat, la mii de firme şi mai ales la cele mici. Şi atunci resursele din ANAF se îndreaptă spre zone de evaziune, pentru că acum îi controlăm pe toţi. Şi, mai ales Garda Financiară, se duc la cei mici”, afirmă Gheorghe Ialomițianu.


Gabriel Biriş, avocat specializat în legislaţia fiscală, susţine punctul de vedere al ministrului finanţelor publice.


”Absolut lăudabilă iniţiativa domnului ministru al finanţelor şi sper că o va putea duce până la capăt. Dacă un astfel de sistem va fi implementat, va face mai uşor şi mai ieftină desfăşurarea afacerilor mici în România. Concret, ar fi necesar un plan simplicat de conturi, declaraţii de impunere simplificate, posibilitatea ca plata impozitului să se facă eventual anticipat în rate fixe şi cu regularizare anuală, o combinaţie în mai multe metode care să ducă la uşurarea, până la urmă, a sarcinilor declaratrive şi administrative ale contribuabililor”, a precizat Gabriel Biriș.


În opinia acestuia, momentul aplicării unui astfel de sistem depinde de decizia politică.


”Depinde de foarte mult de cât de avansaţi sunt cu partea tehnică, dar la fel depinde şi de decizia politică şi de suportul politic pe care domnul ministru îl are ca să introducă un astfel de sistem. În mod normal, nu ar trebui să fie o problemă să fie introdus cu începutul anului viitor”, a mai declarat Gabriel Biriș.


Întreprinderile mici se vor bucura de un sistem simplificat de gestionare a afacerii şi Garda Financiară îşi va reorienta priorităţile spre marii evazionişti.

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile