Guvernul Grindeanu, sub lupa evaluării
Comitetul Executiv al PSD va face, astăzi, evaluarea miniştrilor din cabinetul Sorin Grindeanu şi a îndeplinirii obiectivelor din programul de guvernare.
![Guvernul Grindeanu, sub lupa evaluării](https://www.politicaromaneasca.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.politicaromaneasca.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2017%2F6%2F14%2F30585%2F1683872741-b7b757de.jpg&w=960&h=540&c=1)
Articol de Radiojurnal, 14 Iunie 2017, 08:04
Şedinţa este prevăzută pentru după-amiază, de la ora 16:00.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea că s-au constatat probleme la mai multe ministere şi că nu contează componenţa Executivului.
Important este ca acesta să pună în practică programul de guvernare, sublinia liderul social-democrat.
Şi partenerii de la guvernare, cei de la ALDE, se reunesc azi în şedinţă.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că ştie cum au fost evaluaţi cei patru miniştri ai formaţiunii, dar a evitat să răspundă dacă este mulţumit sau nu de activitatea Guvernului.