Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Directorii de şcoli trebuie să aleagă: funcţia de conducere sau cea politică

Potrivit noii legi a educaţiei care a intrat în vigoare miercuri, directorii şi directorii adjuncţi sunt nevoiţi să opteze între funcţia administrativă şi cea politică.

Directorii de şcoli trebuie să aleagă: funcţia de conducere sau cea politică

Articol de Cristina Iliescu, 10 Februarie 2011, 12:50

Directorii, precum şi directorii adjuncţi din şcoli care ocupă funcţii de preşedinte şi vicepreşedinte în cadrul unui partid politic trebuie să opteze în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Legii educaţiei pentru funcţia de conducere sau pentru cea politică.



Totodată, personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime de peste 25 de ani, cu gradul didactic, nu beneficiză de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal până la sfârşitul anului şcolar 2010 - 2011.


Conform unui ordin al ministrului educaţiei recent elaborat privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, personalul didiactic de predare, conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniveristar care îndeplineşte vârsta de pensioare pe parcursul anului şcolar aflat în curs se poate pensiona la data încheierii anului şcolar sau în timpul anului şcolar cu aprobarea Consiliului de administraţie a şcolii.


Cu privire la măsurile trazitorii pentu învăţământul superior, potrivit ordinului amintit, structura, organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior se menţin aşa cum a fost aprobate la începutul anului universitar până la intrarea în vigoare a noilor Carte univeristare şi aprobarea structurilor pe facultăţi prin hotărâre guvernamentală.


Programele universitare de studiu de master aflate în derulare la forma de învăţământ la distanţă intră în lichidare şi nu se va mai organiza admitere începând cu anul 2011 - 2012.


Cadrele didiacte din învăţământul superior care se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani, înaintea finalizării anului universitar îşi pot continua activitatea după pensionare fără aprobarea senatului universitar până la finalizarea anului universitar.


Ele vor putea fi plătite în regim de plată cu ora sau prin contractele la cumul încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii educaţiei.

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Știri 29 Octombrie 2026, 09:43

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar

Premierul Luca Niculescu a fost convocat în Parlament de către grupul AUR, cu sprijinul reprezentanţilor PSD în Biroul...

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
Știri 26 Octombrie 2026, 08:19

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară

Ministerul Sănătății va primi bani pentru unităţile medicale din subordine, dar vor fi alocate fonduri şi către Casa...

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
Știri 23 Octombrie 2026, 09:17

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice

Convocat de preşedintele Nicuşor Dan după recentul val de atacuri cu drone în zonă, CSAT a stabilit că trebuie prevenită...

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză