Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Consilierii locali şi judeţeni nu îşi mai pierd mandatul

Deputaţii din Comisiile Juridică şi de Administraţie au votat un amendament potrivit căruia nu-şi pierd mandatul cei care au beneficiat de măsurile ordonanţei de urgenţă, 55, cu privire la migraţia aleşilor locali.

Consilierii locali şi judeţeni nu îşi mai pierd mandatul

Articol de Politica Romaneasca, 24 Februarie 2015, 15:03

Legea privind OUG 55/1914, a fost reanalizată de Comisiile parlamentare de specialitate pe baza deciziei Curţii Constituţionale care a declarat documentul legislativ neconstituţional.

Amendamentul a fost propus de grupul parlamentar PSD şi a trecut cu 24 de voturi pentru, 14 împotrivă şi două abţineri.

Potrivit Agerpres amendamentul precizează că:Toate efectele juridice produse ca urmare a exprimării opţiunii aplicării ordonanţei se păstrează în integralitate.

La dezbaterile din comisii, deputaţii PNL au cerut din nou fără câştig de cauză ca aleşii locali care au plecat la alt partid faţă de cel pe listele căruia au candidat să-şi piardă mandatul.

Vicepreşedintele Comisiei Juridice, deputatul Ciprian Nica a declarat că nu efectele "OUG 55, rămân aplicabile".

"În urma discuţiilor şi a negocierilor între PNL şi PSD, pe de o parte, şi celelalte grupuri parlamentare, s-a decis totuşi că este bine să ştim ce se întâmplă cu cei care au trecut la alte partide. Şi atunci noi, astăzi, am luat în discuţie acest amendament, prin care am stabilit că toate efectele juridice, politice sau de altă natură, datorită trecerii la alte partide, ca efect al OUG 55, rămân aplicabile pentru că nu-şi pierd mandatul, pentru că nu are rost să creăm o majoritate juridică pentru că vor unii sau alţii", a declarat vicepreşedintele Comisiei juridice, a spus Ciprian Nica, citat de Agerpres.

Proiectul de lege va fi supus mâine votului Camerei Deputaţilor.

Președintele vrea să nominalizeze premierul săptămâna aceasta
Știri 14 Septembrie 2026, 19:50

Președintele vrea să nominalizeze premierul săptămâna aceasta

"Evident că nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare", a anunțat președintele Nicușor Dan.

Președintele vrea să nominalizeze premierul săptămâna aceasta
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
Știri 14 Septembrie 2026, 08:21

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice

Summitul are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene faţă de regiunea arctică.

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
Președintele Nicușor Dan amână nominalizarea premierului
Știri 14 Septembrie 2026, 08:15

Președintele Nicușor Dan amână nominalizarea premierului

Şeful statului a amânat această desemnare întrucât partidele nu reuşesc să depăşească divergenţele pentru a deschide calea...

Președintele Nicușor Dan amână nominalizarea premierului
Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre
Știri 14 Septembrie 2026, 08:07

Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre

Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre pentru a asigura suficientă apă pentru...

Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre
Kelemen Hunor declară că nu a refuzat varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Știri 11 Septembrie 2026, 08:33

Kelemen Hunor declară că nu a refuzat varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier

Preşedintele UDMR respinge anumite informaţii apărute pe surse, în contextul demersurilor pentru identificarea unei soluţii...

Kelemen Hunor declară că nu a refuzat varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Ilie Bolojan avansează varianta unui guvern de tehnocraţi
Știri 11 Septembrie 2026, 08:27

Ilie Bolojan avansează varianta unui guvern de tehnocraţi

Ideea unui guvern de tehnocraţi a fost avansată joi seară de premierul interimar Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan avansează varianta unui guvern de tehnocraţi
Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari
Știri 10 Septembrie 2026, 08:16

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari

Grupul de lucru a va fi alcătuit din 15 deputaţi, conform ponderii partidelor, iar grupurile parlamentare trebuie să...

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari
Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi premierul interimar, Ilie Bolojan, investigată de Senat
Știri 09 Septembrie 2026, 08:41

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi premierul interimar, Ilie Bolojan, investigată de Senat

Comisia pentru Constituţionalitate a Senatului a demarat audierile în ancheta privind întâlnirea dintre premierul interimar...

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi premierul interimar, Ilie Bolojan, investigată de Senat