
Şerban Mihăilescu, în prezent membru UNPR, a fost acuzat de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, acuză "traficul" de parlamentari pe care îl face puterea şi susţine că, dacă partidele de...

Deputatul Aura Vasile a revenit asupra deciziei sale de a se declara membru al grupului progresist din Parlament şi va rămâne...

Revoluţionarii solicită să li se restituie indemnizaţiile care le-au fost restrase prin noua lege adoptată de Guvern.

Social Democraţii consideră că proiectul de lege privind extinderea abaterilor disciplinare ale magistraţilor încalcă...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că România trebuie să ştie foarte clar care sunt obligaţiile asumate prin acordul...

Bugetul pe 2102 este construit astfel încât încât să nu fie nevoie de tăieri de salarii sau pensii, susţine premierul Emil Boc.

România trebuie să-şi consolideze actualul model economic şi nu exclude varianta adoptării monedei euro în 2015.

Asociaţia pentru o Românie Curată, un proiect al Societăţii Academice din România a acordat premiile României Curate 2011.

Deputatul Aura Vasile şi-a înaintat demisia din Partidul Social Democrat.

Preşedintele României, Traian Băsescu, premierul Emil Boc, alţi politicieni români au semnat în cartea de condoleanţe...

Primarul oraşului Voluntari şi alţi cinci acuzaţi într-un dosar de corupţie au fost achitaţi, după patru ani de cercetări.

PDL nu acordă şanse moţiunii de cenzură a opoziţiei şi nu se teme că Guvernul Boc ar putea fi dărâmat în urma acestui demers.

Liderul nord-coreean,Kim Jong-il, în vârstă de 70 de ani a murit în trenul său, în timpul uneia dintre deplasările sale...

Relaţiile dintre România şi Israel, dar şi evoluţiile din Orientul Mijlociu se numără printre subiectele discutate de Titus...

Uniunea Social Liberală a prezentat în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, cu titlul "După 22 de ani,...

Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, susține că o eveutală creștere a veniturilor bugetare va merge către investiții.

Proiectul Roșia Montană mai are câteva probleme tehnice, dar o decizie privind exploatarea minieră va fi luată la începutul...

Václav Havel a fost preşedintele Cehoslovaciei, în mandatul căruia s-a produs despărţirea Cehiei de Slovacia. Este meritul...

Forţa Civică cere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să verifice dacă Laszlo Tokes a colaborat cu...

Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă România, printr-o decizie, să urgenteze procesele privind Revoluţia din 1989.

Timişorenii comemorează victimele Revoluţiei din decembrie 1989.

Alături de Marea Britanie, Olanda, Irlanda şi Belgia anunţă că menţine restricţiile pe piaţa muncii pentru români până în 2013.

Salariile şi pensiile românilor vor rămâne la acelaşi nivel în 2012, potrivit unei legi promulgate de preşedintele Traian...

Premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat, sâmbătă, Autostrada Timişoara-Arad.

Preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat la Consiliul Reprezentanţilor Unionali ai UDMR, că formaţiunea pe care o...

La Timișoara este zi de doliu și au loc manifestări dedicate împlinirii a 22 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a prezentat la Sfântu Gheorghe, prioritățile legislative ale Uniunii pentru 2012.

Deputatul liberal Virgil Pop este acuzat că a cerut mită 80.000 de euro, pentru încheierea unor contracte în favoarea...

Olanda ar putea trimite o misiune în România pentru a evalua funcţionarea sistemului judiciar, în perspectiva aderării ţării...

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, discută cu responsabilii ungari despre locaţia în care s-ar putea construi o biserică...

Ministrul muncii, Sulfina Barbu, anunță că au fost identificate 293 de proiecte din Programul Operaţional Sectorial...

Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu a fost ales pentru un al treilea mandat de vicepreşedinte al Grupului Popular...

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că PSD susţine un guvern tehnocrat şi a adăugat că toţi bugetarii disponibilizaţi...

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, susţine legea de promovare a magistraţilor , dar şi noile modificări la Legea privind...

Vicepreşedintele Senatului, Cristian Diaconescu se află, în Olanda, la Haga, la invitaţia omologului său, Hans Franken. El a...

UPDATE Adunarea Generală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la...

Parlamentul European recomandă statelor comunitare renunţarea la măsurile temporare de restricţie a pieţei muncii pentru...

Preşedintele a anunţat după şedinţa CSAT că disponibilizările la Interne vor continua, adăugând că cele care s-au făcut până...

Uniunea pentru Progresul României a preluat joi, prin absorbţie, Partidul Iniţiativa Naţională.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a vorbit la Radio România Actualităţi despre asumarea răspunderii guvernului pentru legea de...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara".

Plenul Senatului a aprobat, joi,proiectul de lege care extinde sfera abaterilor disciplinare în cazul magistraţilor.

Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale a fost votat, fără ca vreun amendament al opoziţiei să fie admis.

Premierul Emil Boc şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru legea de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie...

Preşedintele Traian Băsescu trimite, joi, la Bruxelles, reconfirmarea angajamentului României pentru Pactul european de...

Plenul celor două Camere se reuneşte, joi, pentru ca premierul Emil Boc să îşi asume răspunderea, în două şedinţe comune,...

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat, începând cu 1 ianuarie 2012, de la 670 la 700 de lei pe...

Preşedintele Traian Băsescu pledează pentru depolitizarea dezbaterii privind acordul interguvernamental de guvernanţă...

In timp ce PDL şi UNPR susţin modificarea Constituţiei, poziţia UDMR este nuanţată: liderii UDMR susţin modificarea legii...

Liderii USL au declarat după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni că i-au prezentat...

Președintele a anunțat că va face a patra nominalizare pentru funcția de premier lunea viitoare, refuzând scenariul alegerilor anticipate.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, în şedinţă comună pentru a supune la vot învestirea cabinetului Mureşan.

Liberalii Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru au reuşit deja să convingă majoritatea parlamentarilor din comisii.

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu şi complicele său, afaceristul Ionel Rusen, au fost arestaţi preventiv pentru...