
Premierul a anunţat că România este pe primul loc la creştere economică în Europa. Potrivit BNR, investiţiile străine au...

Ioan Oltean susţine că nu există un conflict de interese între a fi membru al FMP şi PDL, dar crede că Emil Boc dă un "semnal...

Conservatorii nu doresc, în prezent, funcţia de preşedinte al Senatului, deşi această funcţie ar reveni PC, potrivit...

Preşedintele Comisiei Europene a declarat că este clar că România ar trebui să intre cât mai repede în spaţiul de liberă...

Democrat-liberalii cer demisia de urgenţă a vicepremierului Liviu Dragnea, care a promovat un proiect "ilegal" al Legii...

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creştere de 5,1%, cel mai semnificativ avans...

Curtea Constituţională începe vineri dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei, adoptat de comisia parlamentară...

România va găzdui cel puţin un centru internaţional de medicină de urgenţă, printr-un proiect de cooperare între NATO şi...

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu îşi dau ultimatumuri, deşi susţin că nu doresc ruperea coaliţiei.

Mediul de afaceri consideră discriminatoriu plafonul de plăţi diferenţiat în funcţie de mărimea magazinelor.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal stipulează o nouă penalitate pentru cei care declară eronat sau parţial eronat...

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a dat publicităţii textul acordului politic încheiat între PSD, PNL şi PC în martie 2012,...

PNL respinge încercarea de modificare a raporturilor de forţe din guvern, propusă de premierul Ponta, prin numirea unui...

Destrămarea alianţei aflate acum la putere, evocată joi de unii lideri ai USL ar obliga guvernul să negocieze adoptarea...

Vicepreşedintele politic al UDMR, László Borbély a susţinut că Uniunea Democrată Maghiară din România nu poartă negocieri cu...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că, dacă cineva crede că PNL va accepta transformarea USL "într-un fel de moşie a lui...

Ordonanţa privind descentralizarea cuprinde o multitudine de dispoziţii care sunt lipsite de claritate, precizie şi...

Premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte continuarea guvernării în formula USL şi că va face toate eforturile pentru...

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, susţine că în acest moment, liberalii sunt înşelaţi la rândul lor de proprii...

Senatorii PNL Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea susţin că "USD este un plagiat ieftin cu care Partidul Social Democrat doreşte...

Liviu Dragnea susţine că din punct de vedere strict aritmetic, alianţa USD formată din PSD, UNPR şi PC poate guverna fără...

PSD va trebui să aleagă între PC şi PNL, pentru că liberalii nu acceptă un vicepremier conservator, avertizează...

Măsura de închiderea a supermarketurilor în weekend ar limita opţiunile cumpărătorilor şi ar da mai multe şanse...

Recent înscris în Fundaţia Mişcarea Populară, Emil Boc susţine că nu vrea să intre în nicio dispută cu liderul PDL, Vasile...

Oamenii de afaceri spun că, la prima vedere, impozitul diferenţiat pare să aibă efecte pozitive, întrucât va duce la...

Potrivit Guvernului, compensarea în cazul imobilelor naţionalizate se poate face prin terenuri sau construcţii, cu acordul...

Programele radio ajung în cele mai izolate comunităţi şi la persoanele cele mai vulnerabile, încurajează dezbaterile, dar...

Preşedintele României face apel la USL să găsească "de îndată" o soluţie la actualele dispute din interiorul alianţei pentru...

Numit Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică,...

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, urmărit penal pentru trafic de influenţă, va sta în arest la...

PNL nu doreşte umflarea în mod artificial a Guvernului, cu referire în mod direct la intenţia premierului de a acorda un post...

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în debutul şedinţei de guvern, că nu va creşte cota unică de la 16%, dar se...

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European a adoptat, cu doar doua voturi...

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus că Uniunea Social Liberală funcţionează în cadrul comisiilor şi în...

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că PSD-ul nu-l mai susţine pe liderul PNL, Crin Antonescu, la...

Premierul Victor Ponta a comentat ironic criticile fără precedent la adresa Băncii Naţionale a României pe care preşedintele...

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, a plecat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înainte de ora 16.00, cu o...

Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, este surprins de refuzul liberalilor de a accepta propunerea...

Preşedintele Traian Băsescu cere Băncii Naţionale a României să explice public implicarea sa în susţinerea aşa-numitei...

Liberalii nu au fost de acord în consultările pe care le-au avut marţi, la nivelul Uniunii, cu propunerea premierului privind...

Aproape 1.000 de angajaţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune cer demiterea din Consiliul de Administraţie al SRR a...

Dan Diaconescu va deschide lista de candidaţi ai PP-DD la alegerile europarlamentare programate pentru luna mai 2014.

Constantin Nicolescu a fost declarat incompatibil definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, care a...

Românii din Spania sunt îngrijoraţi în legătură cu înfiinţarea registrului electoral, o măsură luată recent de Guvernul de la...

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă....

Codul Rutier a început cu stângul în Senat, unde nu a primit voturile necesare adoptării în comisiile de specialitate, însă...

Liderii USL s-au întâlnit, marţi, din nou, pentru a negocia poziţia pe care o va ocupa primarul Sibiului, Klaus Iohannis, în...

Comisarul Dacian Cioloş s-a întâlnit cu premierul Ponta şi urmează să se întâlnească cu ministrul fondurilor europene, Eugen...

Premierul Victor Ponta a comentat, marţi, afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia Dacia va pierde linia de...

Uniunea Social Liberală ar putea decide marţi componenţa viitorului guvern, în condiţiile în care schimbările propuse de PNL...

Alianţa Uniunea Social Democrată, constituită de PSD, UNPR şi PC, este un semnal puternic de care liberalii vor ţine cont la...

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, în şedinţă comună pentru a supune la vot învestirea cabinetului Mureşan.

Liberalii Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru au reuşit deja să convingă majoritatea parlamentarilor din comisii.

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu şi complicele său, afaceristul Ionel Rusen, au fost arestaţi preventiv pentru...

Parlamentarii social-democraţi vor participa la audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru, dar vor vota...