Ascultă Radio România Actualitaţi Live

9 mai, dublă sărbătoare în România

Astăzi sărbătorim Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi Ziua Europei.

9 mai, dublă sărbătoare în România

Articol de Adriana Leu, 09 Mai 2018, 07:04

Ministerul Apărării organizează ceremonii de depuneri de coroane de flori în municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile în care sunt dislocate unităţi militare şi există monumente dedicate.

În Bucureşti, de la ora 9:00, va avea loc o ceremonie la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial, de pe esplanada Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I".

De Ziua Europei, preşedintele Klaus Iohannis oferă, la Palatul Cotroceni, o recepţie la care au fost invitate peste 700 de persoane, printre care foşti şefi de stat, premierul, miniştri, parlamentari, ambasadori, dar şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române.

La nivel naţional, această zi este marcată şi prin manifestări cultural-artistice.

În Capitală, Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează un eveniment în cadrul căruia vor fi premiate "Cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi", în timp ce, Primăria Generală, prin ARCUB, aduce, în Parcul Izvor, artişti ai momentului, într-un concert aniversar de Ziua Europei.

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Știri 29 Octombrie 2026, 09:43

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar

Premierul Luca Niculescu a fost convocat în Parlament de către grupul AUR, cu sprijinul reprezentanţilor PSD în Biroul...

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
Știri 26 Octombrie 2026, 08:19

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară

Ministerul Sănătății va primi bani pentru unităţile medicale din subordine, dar vor fi alocate fonduri şi către Casa...

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
Știri 23 Octombrie 2026, 09:17

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice

Convocat de preşedintele Nicuşor Dan după recentul val de atacuri cu drone în zonă, CSAT a stabilit că trebuie prevenită...

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză