Interrviu realizat înaintea Consiliului European de la Bruxelles din 28 - 29 iunie.

Pavel Ionescu: Domnule Ghinea, cei mai mulţi dintre liderii europeni vorbesc despre un pas înainte spre mai multă uniune, nu ideatică, nu filosofică, ci mai multă uniune bancară sau chiar politică. Să le luăm pe rând. Uniunea bancară.

Cristian Ghinea: Da, există un document propus de preşedintele Consiliului European, de preşedintele Comisiei Europene, de preşedintele eurogrupului şi de preşedintele Băncii Centrale, care propune o serie de paşi înainte. Documentul ăsta e destul de vag, e mai degrabă o declaraţie de bună intenţii, dar într-adevăr, spune că, de pildă, în sectorul bancar, e nevoie de nişte mecanisme prin care, la nivelul UE, să fie protejate băncile naţionale, pentru că, în mod evident, la cât de interconectat este sistemul bancar că, dacă se întâmplă ceva cu o bancă din Spania, începe să fie gripat şi sistemul bancar din Franţa, şi aşa mai departe. Şi atunci vom încerca să protejeze, la nivelul Uniunii, aceste bănci.

Pavel Ionescu: Bun, dar totuşi, vorbim de nişte instituţii private. Cele mai multe dintre băncile importante, din Europa, sunt instituţii private. Sub ce formă putea UE să se implice, în funcţionarea unei firme particulare, să zicem?

Cristian Ghinea: Nu e vorba de funcţionare, mai degrabă e vorba de proptire, adică atunci când sunt probleme, se creează o procedură, prin care acel Mecanism de stabilitate agreat la nivelul UE să asigure nişte fonduri de rezervă, pentru aceste bănci, ceea ce se va întâmpla, cel mai probabil, în cazul Spaniei. În cazul Spaniei se creează un precedent foarte important. Acest fond de stabilitate, de care vă spuneam, va trasnfera bani direct către băncile spaniole. Deci aceşti bani nu vor trece prin mâna guvernului spaniol. În mod evident UE va căpăta control asupra acestor bănci. Acum în ce mod va căpăta control, încă nu s-a stabilit. Va fi Banca Centrală Europeană, va fi altă instituţie, vom vedea. E foarte important, pentru Spania, ca aceste sume să nu intre în bugetul naţional, pentru că altfel ar fi câtărite la datoria publică şi ar strica statisticile, care ştiţi, sunt foarte importante, în zilele astea.

Pavel Ionescu:A doua faţă a monedei, pe care - se pare - că o vor juca liderii europeni, este faţa politică. Se vorbeşte de mai multă integrare politică. Deja UE şi toate ţările membre au acceptat, odată cu intrarea în Uniune acest lucru, înseamnă cedare de suveranitate. Practic îşi pui în comun anumite părţi din suveranitatea naţională, pentru ca binele comun să fie apărat, interesele comune să fie mai bine apărate. În ce direcţie se va merge, ce va însemna această mai multă integrare politică?

Cristian Ghinea: Da, cu permisiunea dumneavoastră, aş mai sta puţin la partea financiară şi apoi o să vă răspund la întrebarea cu politica.

Pentru că, în documentul semnat de cei patru preşedinţi, de care vă spuneam, mai sunt şi propuneri legate de finanţele publice. De pildă, se sugerează, mai degrabă se propune, crearea unui fel de Minister de finanţe, la nivel european.

Pavel Ionescu:E ceea ce spunea Angela Merkel, de un control al bugetelor, un pic mai atent.

Cristian Ghinea: Exact. Acum tensiunea care se va întâmpla, la summitul de săptămâna asta, este următoarea: pe de o parte, statele, mai ales din sudul Europei, spun - trebuie să punem mai mulţi bani de la nivelul UE. Pe de o parte să proptim, acolo unde sunt probleme, la bănci, pe de alte parte să punem mai mulţi bani, în creştere. Pe de altă parte Germania spune - staţi puţin, că aveţi priorităţile setate greşit. Întâi creăm nişte mecanisme de control şi apoi punem mai mulţi bani. De altfel ăsta a fost comentariul pe care l-a făcut astăzi, doamna Merkel, legat de planul celor patru, de care v-am spus. A spus că da, e ok ce propun oamenii ăia acolo, dar trebuie să punem întâi chestiunea cu controlul reciproc. Adică Germania vrea să se asigure că, dacă va fi să mai adauge noi bani, la aceste diverse fonduri de salvare, să aibă control, adică - nu vă mai dăm bani, fără să vă controlăm - ceea ce este, deocamdată, inacceoptabil pentru Franţa, mai ales. Pentru că Franţa se teme că va fi ea, la un moment dat, în situaţia asta, în care Berlinul o va controla, ceea ce poate fi.

Pavel Ionescu: În termeni foarte simplişti, asta ar însemna că economiştii germani ar putea să decidă asupra bugetelor unor ţări cum ar fi, în cazul ăsta, Franţa?

Cristian Ghinea: Nici măcare economiştii, Parlamentul german. Adică Parlamentul german ar putea decide să nu transfere fonduri, de la bugetul german, spre alte ţări, fără să aibă un cuvânt de spus de bugetul naţional al Franţei, ceea ce ar însemna o revoluţie, la nivelul UE. De altfel doamna Merkel nu are foarte mult spaţiu de manevră aici, pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale germane, care condiţionează noi transferuri de suveranitate, de un macanism, prin care Bundestagul, Parlamentul german, să controleze bugetele celorlalte ţări.

Pavel Ionescu:E legislaţia internă a Germaniei, care o obligă să facă lucru ăsta.

Cristian Ghinea: Este o decizie constituţională care este o instituţie foarte puternică, în Germania, şi într-adevăr, chiar dacă ar vrea doamna Merkel, în zilele următoare, să facă un asemenea compromis, s-ar putea ca ceea ce semnează ea să fie declarat neconstituţional.

Pavel Ionescu:: Să fie respins de Bundestag.

Cristian Ghinea: Da şi acum să revenim la problema de politică.

Pavel Ionescu: Exact, vrând-nevrând,. am intrat deja în politică, dar să continuăm exact, în direcţia asta. Ce înseamnă mai multă uniune politică?

Cristian Ghinea: Aici lucrurile sunt nebuloase. Dacă citiţi propunerile celor patru, se termină brusc, la partea politică. Ei spun - domnule, ar trebui să avem noi mecanisme politice şi vom mai face un raport, în Consiliul din iarnă, pe tema asta. Deci asta ne arată că nu există niciun fel de consens, pe discuţii. Asta în ceea ce priveşte discuţiile despre partea politică, dar interesant este că există un grup de miniştri de externe, numit "Grupul viitorului", condus de ministrul german de externe care propun nişte reforme profunde. De pildă, propun ca preşedintele Comisiei Europene să fie ales direct, de cetăţenii europeni, ceea ce ar crea un prim-ministru adevărat, la nivelul UE, cu legitimitate directă, ceea ce într-adevăr ar fi o revoluţie, din nou.