Au fost gasite 2144 articole pentru psd

"În acest moment, discuţiile cu privire la excluderea mea fac mai mult rău decât bine şi sunt dăunătoare pentru partid".

Comisia de Arbitraj şi Integritate a PSD stabileşte o sancţiune împotriva lui Mircea Geoană, care poate merge chiar până la...

"Geoană ar fi trebuit să-şi dea demisia şi din funcţia de preşedinte al PSD şi din cea de preşedinte al Senatului după ce a...

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că USL nu va pierde la capitolul imagine prin plecarea lui Mircea Geoană din PSD.

Comisia de Integritate a PSD urmează să analizeze comportamentul lui Mircea Geoană, care refuză să părăsească şefia Senatului.

"La nivel central, vrajba din USL creşte odată cu apropierea alegerilor şi totodată e o mare rivalitate între PNL şi PSD".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL este pentru păstrarea controlului statului la nivelul companiilor...

Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a afirmat că în calitate de lider al formaţiunii a primit un mandat să...

Mircea Geoană este binevenit dacă vrea să se alăture Platformei de Centru Stânga şi are uşile deschise, a declarat...

"Ca simplu senator, pot să vă spun că orice decizie este luată în Biroul Permanent are titlu obligatoriu pentru absolut orice...

În România, corupţia nu are culoare politică. De la Putere la Opoziţie, aleşi locali sau demnitari numiţi de partide în...

Vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea, a confirmat, la Craiova, că a votat în Biroul Permanent Naţional pentru înlocuirea lui...

"Din punctul meu de vedere, Mircea Geoană mai are loc în partid, ca mulţi alţii. Păcat că el nu mai vrea să îşi găsească loc...

Înlocuirea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului stârneşte un adevărat război al declaraţiilor în...

Conducerea PSD nu renunţă la ideea de a-l înlocui pe Mircea Geoană de la şefia Senatului, dar spune că nu va da curs unei...

"Mircea Geoană a încercat în permanenţă un joc undeva, între scaune".

Comisia de Integritate a PSD urmează să analizeze comportamentul lui Mircea Geoană, care refuză să părăsească şefia Senatului.

Biroul Permanent Naţional al PSD şi grupul senatorial al formaţiunii au decis înlocuirea lui Mircea Geoană din funcţia de...

Preşedintele PSD, Victor Ponta, consideră că şeful FMI, Jeffrey Franks, este de fapt, premierul României, atâta timp cât...

Opoziţia critică în termeni duri mesajul adresat de preşedintele Traian Băsescu judecătorilor.

"Îl somez public pe Emil Boc, dacă e ardelean şi prim-ministru, să-l determine pe prefectul de Covasna să atace în contencios...

PSD solicită atacarea în instanţă a deciziei privind desfăşurarea unui referendum referitor la înfiinţarea Ţinutului Secuiesc.

Victor Ponta a anunțat că USL va discuta cu UDMR şi cu grupul minorităţilor naţionale pentru susţinerea celor zece măsuri pe...

Președintele Senatului, Mircea Geoană, susține că blocajul din Senat este legat de sprijinul foarte slab pe care actualul...

Preşedintele Comisiei de Mediu a Parlamentului European, Jo Leinen, declară că Roşia Montană este un subiect care preocupă nu...

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la Craiova, că USL va vota în Parlament bugetul de stat pe 2012 dacă...

PSD a anunţat, joi, că va asigura la nivel central şi local, asistenţa juridică tuturor persoanelor care vor fi amendate...

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la Craiova că este obligatorie scăderea preţului şi costul muncii în România...

Deputatul PSD, Nicolae Bănicioiu afirmă că formaţiunea sa nu va vota bugetul de stat, dacă PDL nu va ţine cont de propunerile...

Politicieni de la putere şi din opoziţie, parlamentari, foști președinți ai României, toți au subliniat momentul istoric la...

Liderii Uniunii Siociali susţin că , în acest moment, România intră într-o criză mai gravă decât cea din 2010, accentuată de...

La finalul Consiliului Naţional al PSD, liderul social-democraţilar, Victor Ponta a propus membrilor PSD, un decalog care să...

"Ştiu cum îl cheamă pe viitorul premier: îl cheamă Victor Ponta şi tinereţea lui este un atuu, nu un handicap!"

Ion Iliescu a subliniat din nou,la Consiliul Naţional al PSD cât de importantă este alianţa cu PNL şi PC şi că trebuie ca...

"Statul social responsabil" şi "Democraţie şi Libertate" sunt principalele teme abordate de delegaţii la Consiliul Naţional...

În Bucureşti, timp de două zile se desfăşoară Consiliul Naţional al PSD, care are ca repere de discuţie "Statul social...

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a vorbit, joi, la Radio România Actualităţi despre criza datoriilor...

"Elementele de identitate (de la recensământ) pot să fie transferate pe un vot fictiv. Noi suntem extrem de preocupaţi de tot...

Social democraţii susţin că prin solicitarea codului numeric personal la recensământul populaţiei, se urmăreşe de fapt,...

UPDATE Deputaţii au amânat votul final asupra proiectului de lege privind situaţia câinilor fără stăpân.

Proiectul Legii privind asistenţa socială nu a fost dezbătut nici luni în plenul Senatului, întrucât opoziţia a respins, din...

PSD va ataca la Curtea Constituţională legea referitoare la amânarea până în 2016 a plăţii drepturilor băneşti câştigate de...

PSD şi PNL vor vota categoric împotriva proiectului de lege iniţiat de Cezar Preda (PDL), privind securitatea naţională.

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, cu privire la...

Preşedintele PSD Giurgiu susţine că în Giurgiu nu există clanuri, ci doar găşti care încearcă să îşi impună zona de interese.

Şedinţa în plen a Senatului a fost suspendată, luni, după mai multe discuţii în contradictoriu între senatorii opoziţiei şi...

Biroul Permanent Naţional al PSD a stabilit ca ”Statul social responsabil” şi ”Democraţie şi libertate” să fie temele...

PDL solicită USL retragerea iniţiativei legislative "Student fără Bacalaureat" susținând că o astfel de lege ar întări...

"Am spus că mi-aş dori pentru PDL voturile României care munceşte, nu pe cele ale României care cerşeşte Era o metaforă, dar...

Copreşedintele Uniunii Social Liberale, Victor Ponta, susţine că în lunile de vară economia românească a înregistrat o...

Partidul Social Democrat cere premierului şi preşedintelui demiterea imediată şi necondiţionată a ministrului de externe,...