Nicușot Dan spune că programul "Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană" redă orașul oamenilor și transformă strada...
George Simion și-a făcut cunoscute planurile pe care le are după ce va deveni președinte, dacă românii îi vor acorda votul în...
Crin Antonescu are programate întâlniri cu șefii de raioane din Republica Moldova, iar de la ora 16:00 o conferință dedicată...
În discursul susținut la înscrierea candidaturii sale la BEC, el afirma că, dacă va ajunge președinte, va avea grijă ca...
Lavinia Șandru consideră că pensiile speciale trebuie eliminate, nu pentru că ne cere Comisia Europeană, ci pentru că în sine...
George Simion militează pentru ridicarea standardului de viață în țară, care va permite românilor din diaspora să se întoarcă...
John Ion Banu-Muscel spune că va organiza referendumuri la nivel național, cât și consultări populare locale, unde cetățenii...
Silviu Predoiu spune că președintele trebuie să se implice, atât cât îi permite Constituția, în dezvoltarea unor domenii cum...
E important să avem în România trupe ale partenerilor străini, fie că sunt Statele Unite, Franța, Germania sau alte state din...
Elena Lasconi spune că iubește oamenii și că ușa ei este deschisă pentru cei care doresc să vorbească cu ea.
Justiția trebuie să facă dreptate, iar prin digitalizare, cetățenii vor comunica transparent cu statul și îi vor controla...
Crin Antonescu susține că va păstra direcția stabilă pe care o are România în interiorul Uniunii Europene și al lumii...
Victor Ponta a vorbit despre sloganul "România pe primul loc", pe care l-a ales în această campanie electorală.
George Simion își exprimă convingerea că vocea românilor, care nu sunt constrânși din punct de vedere politic, se va face...
John Ion Banu Muscel pledează pentru referendumuri naționale, dar și locale, pentru a afla părerea cetățenilor.
Sebastian Constantin Popescu consideră că principala metodă a unui președinte este medierea între instituțiile statului.
George Simion spune că nu este angajat într-o candidatură, ci în restabilirea normalității în România.
Lavinia Șandru propune amenzi de minimum 10.000 de euro pentru fiecare abuz comis.
Cristian Terheș susține că România trebuie să-și maximizeze potanțialul in UE, cu un președinte care pune interesul național...
Daniel Funeriu spune că nu va accepta niciodată niciun ministru și niciun premier care nu este impecabil din punct de vedere...
Sebastian Constantin consideră că cel mai important rol al președintelui este cel de mediere între puterile statului.
Vocea poporului, până la urmă este ideea democrației, susține John Ion Banu-Muscel.
Nicușor Dan participă la sărbătorile organizate în București, în timp de Crin Antonescu va vizita județele Bacău și Neamț.
Pensiile speciale trebuie rezolvate azi, dacă nu vrem să pierdem două miliarde de euro din PNRR, spune Lavinia Şandru.
Este nevoie ca poporul să aibă posibilitatea, într-un mod mult mai accesibil, de a-și exprima dorințele, spune candidatul...
Președintele are atribuția fundamentală dată de Articolul 80 din Constituție, aceea de a media între stat și societate,...
Silviu Predoiu susține că România are tot ce-i trebuie pentru a deveni un lider regional.
Sebastian-Constantin Popescu va garanta că instituțiile statului lucrează pentru cetățeni, atunci când va fi ales președinte.
George Simion dorește și ca dezbinarea din familiile de români să fie eliminată.
Victor Ponta le-a vorbit alegătorilor din Constanța despre sloganul "România pe primul loc" pe care l-a ales în campania...
Statul trebuie reformat și președintele are misiunea de a face acest lucru, consideră Daniel Funeriu.
Lavinia Șandru consideră că prin amendarea fiecărui abuz comis, se vor reduce masiv abuzurile.
Elena Lasconi atrage atenția că aproximativ 250.000 de copii se găsesc într-o situație financiară precară, iar acest program...
Nicușor Dan este candidatul independent susținut de USR la alegerile prezidențiale, a decis Comitetul politic informal al USR.
Nicușor Dan spune că ar prefera un premier de dreapta dacă va fi ales președinte.
Marea misiune și marea obligație a președintelui este ca el să fie președinte pentru toți românii, declară Crin Antonescu.
România are nevoie să redevină o putere regională în Balcani și o voce mai auzită la Bruxelles, susține Cristian Terheș.
Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Constantin Popescu, are ca prim obiectiv restabilirea încrederii...
Silviu Predoiu propune ca, împreună cu toți românii, țara noastră să-şi ocupe locul în primul rând în regiune în 10 ani,...
Nicușor Dan spune că, dintre toți candidații pro-europeni, el a dovedit că poate să gestioneze proiecte complicate, așa cum...
Politica externă a României este în acest moment într-un oarecare impas, spune Crin Antonescu.
Silviu Predoiu militează pentru obiective curajoase, care să mobilizeze și să inspire.
Sebastian Constantin Popescu are ca prim obiectiv restabilirea încrederii românilor în instituțiile statului și în cei care...
Candidatul AUR, George Simion, promite să se autodepășească și să lupte pentru poporul român și pentru democrație....
Victor Ponta a vorbit despre o serie de realizări pe care le-a avut în mandatul de premier.
Candidatul Alianței România Înainte, Crin Antonescu, spune că proiectul de lege pentru creșterea vârstei de pensionare a...
Daniel Funeriu a declarat că în mandatul său de ministru al Educației, a luat măsuri pentru a împiedica fraudarea examenului...
Dacă alegerile ar fi azi, este un scenariu probabil ca în turul II să intre candidați independenți, consideră Nicușor Dan.
Pe baza unei Românii puternice se pot dezvolta celelalte obiective de țară, crede Cristian Terheș.
Lavinia Șandru susține un parteneriat special cu Polonia, care ar fi în folosul celor două țări.
Printre elementele de bază ale candidatului independent John Ion Banu Muscel se numără definirea rolului României într-o...
Preşedintele Asociaţiei Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Dorin Dobrincu, a declarat pentru Radio Iaşi că trebuie găsiţi cei care se fac vinovaţi de pierderea banilor din PNRR.
În cadrul galei aniversare, dedicate împlinirii a 163 de ani de la înfiinţarea ministerului, preşedintele a abordat şi tema...
Guvernul intenționează modificarea Legii 109 privind guvernanţa corporativă iar în acest moment au avut loc discuţii, pe...
Anchetatorii spun că în perioada iunie 2020 - mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public cultul...
AUR afirmă că, prin asumarea abuzivă a angajării răspunderii, Guvernul a impus un pachet de măsuri care afectează grav...
Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR şi cei ai minorităţilor naţionale au anunţat că vor asigura cvorumul de şedinţă, dar nu vor...