Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Victor Ponta:USL va depune două moţiuni simple

Preşedintele PSD, Victor Ponta a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că săptămână aceasta, USL va depune la Parlament, două moţiuni:una pe agricultură şi cealaltă pe sănătate.

Victor Ponta:USL va depune două moţiuni simple

Articol de Simona Mihăescu, 26 Aprilie 2011, 17:12

Liderul PSD a precizat că cele două moţiuni se referă la situaţia din agricultură şi va depusă la Senat, iar cea de-a doua, privitoare la sănătate, va fi depusă la Camera Deputaţilor.



"Sunt două moţiuni care, dincolo de partea, evident şi normală, critică, referitoare la acţiunile sau lipsa unor anumite acţiuni necesare, sunt două domenii esenţiale, domeniul de sănătate şi domeniul de agricultură, încearcă să arate care sunt soluţiile din punctul nostru de vedere, soluţiile pe care trebuie să le adopte un viitor guvern în aşa fel încât încet-încet, cu sacrificii, cu timp şi cu mult profesionalism să reuşim să scoatem dintro criză evidentă şi dintr-o situaţie aprope catastrofală - şi aici mă refer în primul rând la sistemul de sănătate - cele două domenii grav afectate de activitatea Guvernului Boc", a anunţat liderul social democraţilor.



Liderul PSD a mai spus că cele două contestaţii referitoare la plafonarea salariilor profesorilor şi la Legea Dialogului Social, depuse de opoziţie la Curtea Constituţională, se vor judeca săptămâna viitoare şi a lăsat să se înţeleagă că speranţele opoziţiei sunt foarte mici , din cauza politizării Curţii Constituţionale.



"Sperăm, deşi, sigur, speranţele în cazul unei Curţi Constituţionale extrem de politizate sunt foarte mici, sperăm totuşi ca abuzurile guvernului Boc, chiar şi într-un al 13-lea ceas, să fie oprite", a spus Ponta.



Victor Ponta a mai acuzat guvernul şi PD-L că încearcă să oprească alegerile de la Baia Mare.



"Ceea ce cetăţenii României trebuie să înţeleagă, că PD-L şi Guvernul Boc, acolo unde pot şi au loc, cumpără voturi, ameninţă, şantajează, acolo unde, cum este un municipiu mai mare, Baia Mare, nu reuşesc să facă, să-şi pună în practică schema lor de fraudare şi de cumpărare a voturilor, pur şi simplu opresc alegerile. Îmi doresc şi va trebui să găsim mijloacele democratice, legale pentru ca şi anul viitor alegerile să nu fie amânate, anulate de PD-L, aflat practic în imposibilitatea de a câştiga alegeri în mod democratic", a spus Ponta.




Referindu-se la decizia României de a amâna aderarea la moneda euro, programată pentru 2015, Victor Ponta a spus că România pierde angajamentele din cauza actualei conduceri.




"Cât timp îi avem la conducere pe aceşti oameni, o să pierdem în fiecare zi câte ceva, o să ratăm în fiecare zi câte un obiectiv - vroiam să remarcaţi că, practic, toate obiectivele noastre de integrare europeană au fost ratate. Avem în continuare Mecanism de Cooperare şi Verificare, nu suntem în Schengen, în mod oficial, cred, data de aderare la euro s-a dovedit imposibil de atins, aşa încât trebuie să ne facem noi datoria şi, împreună cu colegii din USL, să ne pregătim pentru ceea ce e de făcut", a conchis copreşedintele USL.

Etichete : victor ponta usl motiune
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța