Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Şeful misiunii FMI s-a întâlnit cu guvernatorul BNR

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional s-a întâlnit, la Bucureşti, cu conducerea BNR şi cu reprezantanţi ai patronatelor şi ai sindicatelor.

Şeful misiunii FMI s-a întâlnit cu guvernatorul BNR

Articol de Flori Doman, 03 August 2012, 18:17

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de olandezul Erik Jan de Vrijer, s-a întâlnit, vineri după-amiază, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, pentru a trece în revistă politicile economice şi monetare şi perspectiva macroeconomică pentru perioada 2012 - 2016.

La BNR s-a vorbit despre evoluţia inflaţiei pentru anul 2012, indicator care va creşte probabil în partea a doua a anului sub presiunea preţului la alimente, mai mari din cauza secetei prelungite, dar şi sub cea a faptului că leul continuă să se deprecieze, ceea ce-şi va pune amprenta pe tarifele utilităţilor şi pe preţurile mărfurilor din import.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, FMI consideră că este foarte dificil de păstrat un echilibru între asigurarea unei stabilităţi relative a leului şi menţinerea rezervelor valutare ale BNR la un nivel confortabil, care să poată absorbi din efectele unor eventuale şocuri venite din zona euro.

Pe de altă parte, deprecierea leului pune presiune pe inflaţie, iar seceta din agricultură ar putea duce la creşterea preţurilor alimentare astfel încât inflaţia la final de an să depăşească nivelul prognozat de FMI.

Ţinta de inflaţie pentru acest an este de 3,2%.

Delegaţia FMI se întâlneşte cu ministrul de Finanţe, Florin Georgescu


Discuţiile dintre FMI şi autorităţile române vor continua, vineri seară, cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, principalele subiecte pe agendă fiind execuţia bugetului pe primele şase luni, proiectul de rectificare bugetară pentru 2012 şi perspectiva fiscalităţii pe termen mediu.

A şasea misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional pentru acordul preventiv cu România a început marţi la Bucureşti şi se va încheia în 13 august.

Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a delegaţiilor Comisiei Europene şi Băncii Mondiale

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro), reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța