Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Predare-primire de ştafetă la Transporturi. Ce i-a spus Ponta noului ministru?

Ramona Mănescu a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Transporturilor de la premierul Victor Ponta, care a asigurat interimatul la conducerea acestui minister din data de 12 iulie, după ce fostul ministru Relu Fenechiu a demisionat din funcţie.

Predare-primire de ştafetă la Transporturi. Ce i-a spus Ponta noului ministru?

Articol de Luminiţa Apostolescu, 28 August 2013, 10:27

Premierul Victor Ponta i-a cerut noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să îl cheme, luni, pe câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă şi să semneze contractul de vânzare.

Şeful executivului a precizat că, dacă acesta nu va achita banii pentru acţiuni, va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată cu termene mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie.

În cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, prezent la sediul ministerului pentru ceremonia de predare-primire a portofoliului către Ramona Mănescu.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Fondurile europene, prioritatea nr.1

Prioritatea noului ministru al Transporturilor va fi atragerea fondurilor europene.

Ponta şi-a exprimat încrederea "că se va descurca într-unul dintre ministerele cele mai dificile ale Guvernului".

"Priorităţile le-am stabilit împreună şi luni dimineaţă, înainte de învestirea oficială şi acum şi anume desfăşurarea în cât mai bune condiţii a Programului Operaţional Sectorial de Transport. Este cea mai importantă realizare a ministerului în acest an, respectiv deblocarea programului după 2011, dar acum trebuie absorbite fondurile. Cel puţin în acest domeniu doamna ministru are şi experienţa şi pregătirea necesară şi sunt absolut convins că se va descurca foarte bine. Va merge la Bruxelles săptămâna viitoare. Împreună cu Autoritatea de Management are de cheltuit foarte mulţi bani şi pentru infrastructura rutieră şi pentru cea feroviară, acesta fiind obiectivul numărul 1", a declarat, miercuri, Victor Ponta.

Mănescu: Nu sunt străină de fondurile europene

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat miercuri că are ca priorităţi în noua funcţie accesul la finanţare, buna administrare a portofoliului şi integritatea reprezentanţilor instituţiei.

În ceea ce priveşte obţinerea de finanţare, ea a spus că "nu este străină" de acest domeniu, precizând că s-a implicat în negocierile dintre Parlamentul European, Comisie şi Consiliu în ceea ce priveşte directivele şi problematica României.

Ea a adăugat că va merge săptămâna viitoare la Bruxelles pentru discuţii privind absorbţia fondurilor europene şi, totodată, că "buna administrare" este absolut necesară, urmând să solicite în acest sens "mobilizarea şi responsabilizarea" tuturor profesioniştilor din minister.

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră