Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Medicii de familie nu mai eliberează reţete şi bilete de trimitere

Începând de miercuri, pacienţii nu mai pot primi medicamente compensate şi gratuite şi nici trimiteri către specialişti, întrucât medicii de familie au decis să nu semneze contractul-cadru care reglementează plăţile în sistemul sanitar.

Medicii de familie nu mai eliberează reţete şi bilete de trimitere

Articol de Marilena Frâncu, 01 Iunie 2011, 19:19

Medicii de familie au ales această formă de protest până când documentul, în forma negociată cu Ministerul Sănătăţii, va fi publicat în Monitorul Oficial.


Ei spun că îşi vor consulta în continuare pacienţii fără bani, dar îi roagă să înţeleagă că în lipsa contractului nu pot face mai mult.


Decizia de miercuri era într-un fel previzibilă, atât timp cât medicii de familie au avertizat luni la rând că nu vor semna contractul cadru pentru că le pune în pericol existenţa cabinetelor.


Acum, atât ministerul cât şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spun că problemele medicilor sunt rezolvate şi că protestul lor nu-şi mai are obiectul.


"Sancţiunile aplicate, care erau prevăzute în contractul cadru, sunt modificate. A fost abrogat articolul care prevedea posibilitatea ca în cazul în care ei încheie contractele să poată să fie înlocuiţi de medici specialişti. S-au scos bugetele orientative pentru medicii de familie, am introdus un spor în plus, care nu a fost solicitat, pentru medicii de familie din Delta Dunării. Valoarea punctului per capita este stabilit la 3 lei pe punct, valoarea punctului per serviciu este în creştere faţă de 0,9 lei pe punct la 1,8 lei pe punct", a declarat Cseke Attila.


Directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Dorin Ionescu, a precizat, la rândul său, că şi din punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă medicii nu mai au motive să nu semneze contractele de prestări servicii cu casele judeţene.


Chiar şi în aceste condiţii, în Adunarea Generală a Medicilor de Familie din Bucureşti s-a votat în unanimitate de voturi nesemnarea contractelor.


Preşedintele Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, susţine că nici medicii de familie din Bucureşti nu vor semna nou contract-cadru şi nu vor elibera reţete sau bilete de trimitere.


"Bucureştiul se alătură întregii ţări, tuturor medicilor şi tuturor patronatelor societăţilor din ţară care nu vor semna. Pentru bolnavi înseamnă că în primele zile ei vor fi consultaţi pro bono, nu le vom lua bani pe consultaţie, dar nu le vom acorda reţete şi bilete de trimitere, să-şi cumpere pe câteva zile cu bani întregi", a declarat Doina Mihăilă.


Medicii sunt în continuare nemulţumiţi de finanţarea cabinetelor şi cer negocieri reale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.


"Numărul de consultaţii care sunt decontabile, pentru că accesibilitatea pacienţilor la noi în continuare e scăzută, fiind numărul de 20 pe zi, plata per asigurat, care nu este un lucru benefic în condiţiile unui SIUI complet disfuncţional, faptul că pacienţii vor fi obligaţi să-şi ia reţetele în continuare la trei luni; informatizarea nici nu se admite la pachet. Informatizarea e un alt contract care trebuie discutat", a adăugat Doina Mihăilă.


Fără contracte semnate cu Casele judeţene, medicii de familie nu vor mai putea elibera reţete compensate şi bilete de trimitere pentru analize şi internări.


Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră