Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Întâlnire de gradul zero a liderilor Europei la Bucureşti

Liderii PPE vin miercuri şi joi la Bucureşti, pentru a participa la Congresul PPE, unde se va alege noul preşedinte al popularilor europeni.

Articol de Luminiţa Apostolescu, 16 Octombrie 2012, 11:53

Bucureştiul va găzdui, miercuri şi joi, Congresul Partidului Popular European, unde sunt aşteptaţi să participe 15 şefi de stat şi de guvern.

La congres, care se va desfăşura la Palatul Parlamentului, sunt aşteptaţi să ia cuvântul "greii Europei": preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, şi liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, premierul bulgar Boyko Borissov, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, premierul polonez Donald Tusk.

Pe lista celor care ar putea susţine discursuri în prima zi a Congresului PPE se află preşedintele României, Traian Băsescu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, precum şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

PDL şi UDMR sunt partidele româneşti care fac parte din familia popularilor europeni.

Punctul central al reuniunii, alegerea preşedintelui PPE, va avea loc miercuri, în prima zi a congresului, iar secretarul general al formaţiunii şi vicepreşedinţii vor fi aleşi joi.

Platforma partidului va fi de asemenea, unul dintre subiectele-cheie ale Congresului, pentru că va trebui să răspundă provocărilor actuale ale Europei.

Preşedintele PPE, Wilfried Martens, preciza că platforma partidului este un document de circa 50 de pagini, cu trei capitole, respectiv reconfirmarea sistemului de valori al popularilor europeni, noile provocări cu care se confruntă Europa şi societăţile europene şi viitorul Uniunii Europene.--fb2

"Am pregătit această platformă timp de 18 luni şi am primit din partea partidelor membre şi a asociaţiilor afiliate peste 800 de amendamente. A fost o sarcină enormă să le integrăm, avem un sistem care stipulează că, dacă în grupul de lucru este o majoritate de două treimi, amendamentul este inclus în text, dacă există o majoritate de o treime este respins şi dacă există o majoritate între o treime şi două treimi aceste amendamente trebuie discutate în plenara congresului. Sunt acum 22 de amendamente care vor fi discutate în plenara congresului de miercuri, de la Bucureşti", a spus Martens.

El a adăugat că la congres se va adopta şi un manifest al PPE într-o formă redusă ca dimensiune, care va reafirma valorile partidului.

În ceea ce priveşte alegerea viitorului candidat PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene, Wilfried Martens a explicat că există doi paşi care trebuie urmaţi.

"Primul este crearea profilului, iar când suntem de acord asupra acestuia ne vom decide asupra procedurii, care trebuie să fie una deschisă şi democratică", a precizat liderul PPE.

România, în prim planul decidenţilor europeni

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat marţi că importanţa organizării Congresului PPE în România este dată şi de faptul că popularii europeni îşi reînnoiesc programul politic la Bucureşti, după 20 de ani, punând astfel ţara noastră în prim planul atenţiei decidenţilor europeni.

"Este un congres cât se poate de transparent şi de deschis, aşa cum a spus şi secretarul general al PPE, care vizează în mod excepţional interesele Europei şi interesele României, punând ţara noastră în centrul atenţiei decidenţilor europeni. Nu este un congres în care discutăm despre cum se preia puterea, într-o întâlnire mică, la Bruxelles, fugind de România, departe de ce se întâmplă aici", a declarat vicepreşedintele PDL, într-o conferinţă de presă.

Boagiu a spus că liderii prezenţi la Bucureşti vor lua decizii importante, salutând prezenţa cancelarul Angela Merkel şi a lui Jose Manuel Barroso.

Programul Congresului--fb1

Miercuri dimineaţa este programat un seminar comun al PPE împreună cu grupul parlamentar din Parlamentul European, în a cărei sesiune de deschidere vor lua cuvântul Martens şi Daul, precum şi Vasile Blaga şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, dar şi Theodor Stolojan, liderul delegaţiei de europarlamentari PDL.

Ulterior, vor avea loc o şedinţă a preşedinţiei PPE, alegerea noului preşedinte al popularilor europeni, precum şi sesiunea plenară, în care vor fi susţinute discursurile şefilor de stat şi de guverne membri ai PPE.

Miercuri seara va avea loc şi un dineu al şefilor de state şi de guverne membri ai PPE, care se va desfaşura în sălile Titulescu si Drepturilor Omului de la Palatul Parlamentului.

Joi dimineaţă sunt programate alegerile pentru secretarul general al PPE, pentru cei 10 vicepresedinţi şi trezorierul formaţiunii, votarea rezoluţiei Congresului, intervenţiile şefilor de state si de guverne şi ale liderilor partidelor din Europa afiliate PPE, o conferinţă de presă, precum şi două dineuri oferite de PDL şi noua preşedinţie a PPE care va rezulta în urma alegerilor.

La Congresul PPE vor lua parte aproximativ 1.200 de participanţi din 40 de ţări europene.

Replica USL: Ceremonie grandioasă de lansare a candidaţilor pe Arena Naţională

În aceeaşi zi cu Congresul PPE la Bucureşti, USL a închiriat National Arena pentru a-şi lansa candidaţii la alegeri.

După cum declară liderii USL "va fi o demonstraţie de forţă", cu 74.000 de militanţi care vor umple stadionul.

"Va fi o adevărată demonstraţie de forţă. Acum trebuie să vadă şi popularii europeni care este forţa USL. Vom aduce 70.000 de oameni la Bucureşti, va fi, probabil, cel mai mare eveniment de acest gen organizat după Revoluţie", declară liderii USL.

Organizarea unei lansări de candidaţi pe un stadion reprezintă o premieră pentru o lansare de candidaţi, fiind primul eveniment de acest gen făcut după 1989.

"Mi se pare o idee foarte bună. Îmi plac stadioanele. Nu înţeleg de ce persoanele din presă fac corelări cu mitingurile lui Ceauşescu. În toată lumea există adunări publice politice în mari săli de sporturi, pe stadioane", a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liderii USL au fost acuzaţi de PDL că vor de fapt, să contracareze acţiunea popularilor europeni, prin organizarea festivităţii de lansare a candidaţilor, în aceeaşi zi.

Leonardo Badea, despre creșterea economică: Dincolo de ritm, contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Știri 12 Iunie 2025, 19:08

Leonardo Badea, despre creșterea economică: Dincolo de ritm, contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

În ultimele două decenii, România a înregistrat un ritm susținut de creștere economică, impulsionat de...

Leonardo Badea, despre creșterea economică: Dincolo de ritm, contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Acord de parteneriat româno-ucrainean pentru reconstrucţia Ucrainei
Știri 12 Iunie 2025, 10:47

Acord de parteneriat româno-ucrainean pentru reconstrucţia Ucrainei

Acordul de parteneriat al Alianţei Regionale pentru Reconstrucţia Ucrainei înseamnă o planificare comună, investiţii...

Acord de parteneriat româno-ucrainean pentru reconstrucţia Ucrainei
Întâlniri zilnice la Palatul Cotroceni cu partidele pro-euorpene
Știri 12 Iunie 2025, 10:40

Întâlniri zilnice la Palatul Cotroceni cu partidele pro-euorpene

Şeful statului a spus, la o conferinţă de presă la Odesa, că s-ar fi făcut progrese la discuţiile de până acum, iar cele...

Întâlniri zilnice la Palatul Cotroceni cu partidele pro-euorpene
Echipele tehnice ale partdielor pro-europene caută soluţii pentru reducerea deficitului bugetar
Știri 11 Iunie 2025, 14:43

Echipele tehnice ale partdielor pro-europene caută soluţii pentru reducerea deficitului bugetar

Discuţiile dintre reprezentanţii PSD, PNL, USR şi UDMR se concentrează pe reducerea cheltuielilor statului şi combaterea...

Echipele tehnice ale partdielor pro-europene caută soluţii pentru reducerea deficitului bugetar
Nicuşor Dan: Cea mai mare ameninţare pentru regiune rămâne Federaţia Rusă
Știri 10 Iunie 2025, 18:48

Nicuşor Dan: Cea mai mare ameninţare pentru regiune rămâne Federaţia Rusă

Aflat în vizită la Chişinău, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că cea mai mare ameninţare pentru regiune rămâne Federaţia...

Nicuşor Dan: Cea mai mare ameninţare pentru regiune rămâne Federaţia Rusă
Întâlnirea Nicușor Dan - partide parlamentare s-a încheiat fără un acord
Știri 10 Iunie 2025, 08:09

Întâlnirea Nicușor Dan - partide parlamentare s-a încheiat fără un acord

Toate propunerile avansate până acum au rămas însă în discuţie, dar majorarea taxelor va fi o soluţie de ultimă instanţă.

Întâlnirea Nicușor Dan - partide parlamentare s-a încheiat fără un acord
AUR nu susţine măsurile de austeritate discutate de partidele aflate la guvernare
Știri 06 Iunie 2025, 09:47

AUR nu susţine măsurile de austeritate discutate de partidele aflate la guvernare

AUR nu susţine creşterea taxelor şi impozitelor, ci ar insista pentru reducerea cheltuielilor legate de funcţionarea...

AUR nu susţine măsurile de austeritate discutate de partidele aflate la guvernare
Sorin Grindeanu:  De la premier PSD până la a merge în opoziţie,  toate scenariile sunt pe masă
Știri 06 Iunie 2025, 09:39

Sorin Grindeanu: De la premier PSD până la a merge în opoziţie, toate scenariile sunt pe masă

Sorin Grindeanu spune că nici acum nu este sigur dacă PSD va rămâne la putere sau va trece în opoziţie.

Sorin Grindeanu: De la premier PSD până la a merge în opoziţie, toate scenariile sunt pe masă