Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia a primit sprijin financiar pentru trei ani

După sprijinul financiar primit, încep negogicerile pentru un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, a cărui valoare este estimată undeva între 82 şi 86 de miliarde de euro.

Articol de Cerasela Rădulescu, 17 Iulie 2015, 08:37

Miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat ieri acordarea unui sprijin financiar Greciei pentru o perioadă de trei ani şi începerea negocierilor în acest sens.

După votul din Parlamentul elen, creditorii Greciei - Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană - au apreciat că, astfel, autorităţile de la Atena s-au achitat satisfăcător de condiţiile impuse la summitul zonei euro, de la Bruxelles.

În prezent sunt cautate soluţii pentru o finanţare de urgenţa pentru Grecia, până la finalizarea acordului, care ar putea dura câteva săptămâni.

Eurogrupul solicită autorităţilor elene să adopte rapid, până pe 22 iulie, al doilea set de măsuri şi să pună în practică legislaţia corespunzătoare cu primele reforme adoptate, se arată în comunicatul miniştrilor de finanţe din zona euro, dat publicităţii ieri, după o teleconferinţă a acestora.

Ei au spus, în acelaşi timp, că pot începe negocierile pentru un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, a cărui valoare este estimată undeva între 82 şi 86 de miliarde de euro.

Dar aceste negocieri nu vor putea începe decât după aprobarea Parlamentului german de astăzi.

Negocierile însă vor dura câteva săptămâni, aşa cum a anunţat acum câteva zile şeful Eurogrupului, iar până când va fi deblocată finanţarea, europenii trebuie să găsească o soluţie prin care să asigure un ajutor de urgenţă Greciei, ţară ale cărei nevoi sunt estimate la 12 miliarde de euro până la mijlocul lunii august.

Pentru a asigura cel puţin o parte din aceste necesităţi financiare, Comisia Europeană a propus să acorde Greciei un credit de 7 miliarde de euro.

Un acord de principiu al tuturor miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană privind această formulă ar urma să fie convenit în curând, potrivit unui anunţ făcut de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovski.

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră