Ascultă Radio România Actualitaţi Live

DNA cere încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD, Ovidiu Isăilă

Ovidiu Marius Isăilă este cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DNA cere încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD, Ovidiu Isăilă

Articol de Mădălina Verman, 10 Aprilie 2014, 12:24

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ,Laura Codruţa Kovesi, a transmis cererea şi referatul întocmit de procurori la ministrul Justiţiei pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Ovidiu Marius Isăilă, cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.î

"În conformitate cu prevederile din Constituţia României şi cele din Regulamentul Senatului, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea arestării preventive a senatorului Ovidiu Marius Isăilă, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată (câte două acte materiale), şi infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cererea de încuviinţare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală", se arată într-un comunicat al DNA.

Sursa citată precizează că din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 - 2014, inculpatul Isăilă, şef serviciu în Ministerul Finanţelor şi începând cu decembrie 2012 senator, a obţinut importante sume de bani prin folosirea influenţei pe care o avea sau pe care a lăsat să se înţeleagă că o are pe lângă funcţionari publici, prin prisma relaţionării profesionale în sistemul public de finanţe şi ulterior ca om politic, pentru a-i determina să nu îşi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu.

În august 2013, Ovidiu Isăilă, prin intermediul consilierului său Cristian Ene, i-a pretins lui Cristescu suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma a avea loc în toamna aceluiaşi an pentru ocuparea unei funcţii de inspector ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

În martie 2014, senatorul i-a pretins lui Cătălin Cristescu, prin intermediul aceluiaşi consilier, o altă sumă de 20.000 euro pentru a realiza intervenţii pe lângă diferiţi funcţionari publici în vederea favorizării la concursul ce urma să aibă loc pentru ocuparea unor funcţii în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Anchetatorii au reţinut că, după remiterea sumei de 20.000 de euro, pentru a ascunde primirea banilor, Ovidiu Isăilă l-a instigat pe acesta din urmă să întocmească un fals contract de împrumut între Ene şi Cristescu, în care să menţioneze împrejurări nereale pentru a induce în eroare organele judiciare cu privire la împrejurările în care au fost remişi banii.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța