Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Antonescu: Revizuirea Constituţiei va fi făcută pentru cetăţeanul român

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu,este de părere că modificarea Constituţiei trebuie să se facă în favoarea cetăţeanului român, nu pentru viitorul preşedinte al României,sau pentru "întreaga clasă politică".

AUDIO Antonescu: Revizuirea Constituţiei va fi făcută pentru cetăţeanul român

Articol de Simona Mihăescu, 07 Martie 2013, 11:39

Prezent, joi, la Academia Română, unde s-a desfăşurat dezbaterea ''Revizuirea Constituţiei: necesitate, oportunitate, obiective posibile'', Crin Antonescu a subliniat că modificarea Constituţiei nu se face nici pentru "comoditatea" relaţiei dintre premier şi preşedinte.

AUDIO: Crin Antonescu

"Pentru cine facem această Constituţie? Pentru cine o modificăm? Aceasta este o întrebare fundamentală şi răspunsul la această întrebare ne poate da, cred, o premisă corectă, o premisă fertilă. Nu o facem, cum cred unii, pentru viitorul preşedinte, mai ales că nu ştim cine va fi. Nu o facem, cum cred alţii, pentru comoditatea actualului sau viitorilor prim-miniştri în raport cu preşedintele. Nu o facem pentru Parlament, nu o facem pentru partide, nu o facem nici măcar pentru întreaga clasă politică, deşi, evident că prin intermediul structurilor democratice politice, partide, Parlament, Guvern, Preşedinţie, această Constituţie va trebui respectată şi aplicată de către oamenii politici. Nu ei sunt însă în spiritul nostru destinatarii primordiali ai lucrării de revizuire", a afirmat preşedintele Senatului.

Antonescu: Discursul preşedintelui, provocator

Luând cuvântul după discursul preşedintelui Traian Băsescu, liderul liberal a spus că nu vrea să intre într-o polemică cu şeful statului, "nu acum şi nu aici", a subliniat acesta.

AUDIO Crin Antonescu

"Chiar dacă intervenţia domnului Băsescu a avut deschideri, invitaţii sau chiar provocări, nu mă voi angaja în această polemică, nu acum, nu aici", a spus Antonescu.

Preşedintele Senatului a dat asigurări că, în urma revizuirii, România va rămâne un stat unitar, angajat în structurile din care face parte, o democraţie constituţională şi parlamentară.

"Dacă spiritul în care dezbaterea publică şi cea parlamentară vor avea loc va fi acela nu al micii polemici între partide, ci spiritul unei confruntări majore de idei cât mai generoase, putem avea din această revizuire un bun public real, şi nu o răfuială pe teme vechi", a spus Crin Antonescu.

Liderul liberal a subliniat că membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei vor modifica Legea fundamentală în calitatea lor de oameni politici şi a susţinut că România va rămâne "fără îndoială, un stat unitar".

România rămâne republică

Antonescu a mai spus "că foarte-foarte probabil, România va rămâne republică".

"Nu va fi o rupere istorică de regim constituţional. România, fără îndoială, va rămâne un stat angajat în structurile, începând cu UE din care face parte şi legată responsabil de tratatele majore pe care le-a semnat şi la care este parte.România va rămâne, fără îndoială, un stat unitar. România va rămâne, fără niciun fel de discuţie sau de dubiu, o democraţie constituţională şi parlamentară. Foarte-foarte probabil, România va rămâne o republică", a subliniat Antonescu.

Preşedintele Senatului care este şi preşedintele Comisiei pentru revizuierea Constituţiei a accentuat ideea că este modificarea legii fundamentale se face "pentru cetăţeanul român, deci european, al secolului XXI".

"Constituţia va fi revizuită, sper, pentru cetăţeanul român, deci european, al secolului XXI.(...) Constituţia sau cel puţin ambiţia oricui face sau modifică o Constituţie este aceea ca ea să dureze cât mai mult, ca ea să confere stabilitate, ca ea să confere certitudine, ca ea să confere garanţii, a subliniat Crin Antonescu, joi, la dezbaterea de la Academia Română pe tema revizuirii Constituţiei.

Traian Băsescu: Modificările, să ţină cont de referendumul din 2009

Amintim că la acelaşi eveniment, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că modificările aduse Constituţiei trebuie să ţină seama de referendumul din 2009 care prevedea parlament unicameral şi 300 de parlamentari.

La dezbaterea de la Academia Română, preşedintele şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că, deşi s-au constituit o comisie parlamentară şi una a societăţii civile pentru procesul de revizuire a Constituţiei, nu se cunosc obiectivele acestora.

"Astăzi s-a constituit o comisie parlamentară, o comisie a societăţii civile şi încă nu ştim obiectivele, ce vor să modifice aceste comisii în Constituţie. Cert este un singur lucru, niciuna din entităţile anunţate ca fiind viitorii părinţi ai Constituţiei nu porneşte de la momentul referendumului din decembrie 2009. Surpriza mea este că toată lumea anunţă revizuirea, nimeni nu anunţă obiectivele revizuirii. Toţi cei care au anunţat că se pricep la Constituţie au vorbit despre orice numai despre aplicarea voinţei poporului suveran nu", a spus, joi, şeful statului.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța