Alianţa Creştin Liberală, în dezacord cu propunerea lui Tăriceanu de suspendare a preşedintelui

Alianţa Creştin Liberală nu este de acord cu propunerea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Adăugat: 8 Septembrie 2014
Ultima actualizare:8 Septembrie 2014

Politica Romaneasca
Foto: Vasile Blaga, coordonatorul campaniei prezidenţiale a lui Klaus Iohannis
trimite pe mail

Co-preşedintele Alianţei, Vasile Blaga spune că demersul acestuia nu este susţinut de argumente solide.

În opinia liderul PDL iniţiativa preşedintelui Senatului şi al Partidului Liberal Reformator este doar o modalitate de a atrage atenţia în condiţiile în care  Călin Popescu Tăriceanu este candidat la alegerile prezidenţiale.

Co-preşedintele Alianţei, Vasile Blaga, a mai că argumentele prezentate de Călin Popescu Tăriceanu, "sunt copilării inventate de domnia sa pentru a se băga în seamă".

"Demersul de suspendare este praf în ochii românilor", mai spune Vasile Blaga.

Coordonatorul campaniei lui Klaus Iohannis a mai afirmat că premierul Victor Ponta este înţeles cu Călin Popescu Tăriceanu şi că Victor Ponta ar trebui să fie chemat în Parlament, să răspundă "abuzurilor pe care le face", "să răspundă  pentru  proasta guvernare". 

"Este praf în ochii românilor, domnul prim-ministru ar trebui să fie chemat de Tăriceanu în Parlament şi să răspundă abuzurilor repetate pe care Guvernul le face, să răspundă pentru proasta guvernare. Aţi văzut la întâlnirea pe care Ponta a avut-o cu investitorii ce i-a spus reprezentantul Departamentului de Stat domnului Ponta, că astfel de acţiuni, intervenind abrupt în procesul electoral, în scopul de a-şi crea un avantaj şi de a falsifica alegerile, vor duce la plecarea investitorilor sau nevenirea lor în ţară. Poziţia noastră este clară în continuare: nu suntem interesaţi de acest demers şi nu suntem de partea celor care îl iniţiază", a mai spus Blaga, după şedinţa ACL.



Autor:
Politica Romaneasca
Editor:
Simona Mihăescu
Reporter:
Petruţa Smântână
Adăugat:
8 Septembrie 2014


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza