Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Uniunea Europeană, condusă pentru 6 luni de Ungaria

Joi, Ungaria a preluat oficial preşedinţia semestrială a UE în cadrul unei ceremonii organizate în clădirea Parlamentului din Budapesta.Foto:Agerpres

Uniunea Europeană, condusă pentru  6 luni  de Ungaria

Articol de Emil Groza, 07 Ianuarie 2011, 09:54

Un mandat ambiţios sub sloganul "O Europă puternică", dar despre care presa a afirmat că ar fi început deja cu stângul, după ce Ungaria a fost admonestată de Bruxelles ca urmare a îngrijorărilor provocate de noua Lege a presei şi de cea a fiscalităţii.



În plus, Budapesta va trebui să găsească o soluţie pentru intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, pe care o promovează în pofida presiunilor exercitate de Franţa şi Germania.



Ungaria a preluat, joi, oficial de la Belgia preşedinţia semestrială a UE în cadrul unui ceremonial organizat în clădirea Parlamentului de la Budapesta.

La manifestarea care s-a desfăşurat în Sala Cupolei din clădirea legislativului au fost prezenţi înalţi oficiali belgieni şi ungari, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, precum şi numeroşi alţi invitaţi.



După intonarea imnurilor Belgiei şi Ungariei, premierul belgian Yves Leterme a înmânat în mod solemn drapelul UE omologului său ungar, Viktor Orban.



În discursul său rostit cu ocazia evenimentului, premierul belgian a apreciat că în ultima perioadă UE a devenit mai dinamică, iar Ungaria va putea contribui la o consolidare în continuarea acesteia în următoarele şase luni.



" Sunt foarte sigur că la sfârşitul următoarelor şase luni noul dinamism european va fi mai puternic ca niciodată. Permiteţi-mi să felicit Ungaria pentru prima sa preşedinţie europeană. Vă doresc tot succesul posibil, a spus în discursul său, Yves Leterme.



La rândul său, premierul ungar Viktor Orban a afirmat că Ungaria trece printr-o perioadă a reînnoirii iar acum se va stabili cum vor fi următorii zece ani.



Viktor Orban a vorbit şi despre provocările preşedinţiei belgiene a UE şi s-a referit şi la extinderea Uniunii şi a spaţiului Schengen.



"Aş dori să mulţumesc în numele ţării mele şi întregii UE, Preşedinţiei Belgiene, de la care am preluat acum ştafeta. Au trebuit să rămână pe poziţii în vremuri extraordinare. În urma noastră se află şase luni pe care şi-a pus amprenta criza economică mondială. Belgia a fost capabilă să arate drumul către ieşire, Belgia a menţinut angajamentele statelor membre în adâncirea integării şi în privinţa extinderii europene. Mulţumită Belgiei trăieşte speranţa că Croaţia va putea intra în curând în rândul statelor membre, iar România şi Bulgaria vor putea adera la spaţiul Schengen, şi noi, ungurii, sprijinim aceste obiective, a afirmar premierului Ungariei, potrivit corespondentului RRA.

Etichete : ungaria ue presedintie
Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa
Uniunea Europeană 21 Ianuarie 2026, 13:25

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a criticat pe Donald Trump că nu îşi ţine cuvântul dat europenilor.

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa
România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR
Uniunea Europeană 09 Ianuarie 2026, 17:51

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR

Prin acest acord, România va avea oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate...

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR
Comisia Europeană face concesii agricultorilor
Uniunea Europeană 08 Ianuarie 2026, 09:34

Comisia Europeană face concesii agricultorilor

Pe lângă cele aproape 300 de miliarde de euro securizaţi strict pentru plăţi în viitorul buget, executivul european oferă în...

Comisia Europeană face concesii agricultorilor
Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în  2026 şi 2027
Uniunea Europeană 10 Decembrie 2025, 09:52

Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în 2026 şi 2027

Summitul UE programat pe 18 decembrie nu se va încheia până când şefii de stat şi de guvern nu vor ajunge la o decizie finală...

Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în 2026 şi 2027
Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România
Uniunea Europeană 26 Noiembrie 2025, 08:45

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România

România trebuie să aplice în continuare măsurile fiscale adoptate sau anunţate, pentru a micșora deficitul sub 3% până în 2031.

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România
Comisia Europeană: Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani
Uniunea Europeană 17 Noiembrie 2025, 18:05

Comisia Europeană: Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani

Prognoza estimează că deficitul bugetar al României va scădea de la 9,3, anul trecut, la 8,4 anul viitor şi la 6,2% în 2026,...

Comisia Europeană: Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani
Comisia Europeană salută eforturile Guvernului României de a echilibra situaţia bugetară
Uniunea Europeană 22 Septembrie 2025, 20:46

Comisia Europeană salută eforturile Guvernului României de a echilibra situaţia bugetară

România va continua să facă reformele necesare pentru a consolida stabilitatea şi sustenabilitatea finanţelor publice, a spus...

Comisia Europeană salută eforturile Guvernului României de a echilibra situaţia bugetară
România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025
Uniunea Europeană 18 August 2025, 09:23

România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025

În perioada aprilie - iunie 2025, comparativ cu primul trimestru, cele mai mari creşteri au fost în România 1,2%, Polonia...

România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025