Jose Manuel Barroso i-a asigurat pe tinerii libieni că Europa este de partea lor. Situaţia din nordul Africii a fost dezbătută, miercuri, de Colegiul comisarilor.

"Este momentul să plece, să înapoieze ţara libienilor şi să lase schimbările democratice să-şi urmeze cursul", a afirmat Jose Manuel Barroso.

Preşedintele Comisiei europene a ţinut să transmită un mesaj clar, în special tinerilor din aceste ţări care luptă pentru democraţie.

"Suntem de partea voastră", a declarat Jose Manuel Barroso.

Acesta a anunţat că ajutorul umanitar european pentru ţările din nordul Africii a fost ridicat la 10 milioane de euro, ceea ce înseamnă ajutoare medicale, alimente şi asistenţă pentru refugiaţii de la graniţele cu Tunisia şi Egipt.

Comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Georgieva, se va deplasa în regiune, miercuri seara.

Muammar Abu Minyar al-Gaddafi s-a născut la 7 iunie 1942, într-o familie de ţărani beduini în apropiere de oraşul Sirt.

După ce a urmat şcoala din Fezzan între 1956 şi 1961, a studiat dreptul ulterior înscriindu-se la academia militară libiană.

A fost trimis la cursuri de perfecţionare la Academia militară din Atena, Grecia, şi în Marea Britanie la The British Army Staff College


El este conducătorul de facto al Libiei din 1969.


Pe data de 1 septembrie 1969, un grup de tineri ofiţeri conduşi de Gaddafi a dat o lovitură de stat, fără vărsare de sânge, pe când Regele Idris I se afla în Turcia la tratament medical.


Prinţul moştenitor Sayyid Hasan ar-Rida al-Mahdi as-Sanussi, nepotul regelui, a fost destituit şi ţinut sub arest la domiciliu. Monarhia a fost abolită, proclamându-se „Republică Arabă a Libiei”.


Gaddafi şi-a bazat noul regim pe o combinaţie de naţionalism arab, aspecte ale bunăstării sociale din societăţilor occidentale, şi ceea ce Gaddafi a numit „democraţie populară”.


Sistemul a fost numit „socialism islamic”.



A permis în continuare proprietatea privată a micilor întreprinderi, dar cele mari au fost naţionalizate (firmele petroliere în 1971).

addafi a fost un susţinător înfocat al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, lucru care a dăunat relaţiilor Libiei cu Egiptul când Egiptul a căutat un acord de pace cu Israelul în 1979.


De asemenea, a susţinut unele organizaţii de eliberare şi mişcări de rebeli, de exemplu în Ciad, Sierra Leone, Liberia, Maroc, Iran, Filipine.