Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Încep Zilelor Europene ale Dezvoltării

La Bruxelles începe miercuri lcea de-a IX-a ediţie a Zilelor Europene ale Dezvoltării.

Încep Zilelor Europene ale Dezvoltării

Articol de Costin Grigore, 03 Iunie 2015, 10:44

Este principalul forum de cooperare internaţională de pe continent, care aduce alături peste 5.000 de lideri şi reprezentanţi ai unor organizaţii ce au un cuvânt e spus în privinţa drumului pe care va merge lumea în anii următori.

Sunt aşteptate decizii cheie cu privire la dezvoltarea durabilă, eradicarea sărăciei sau la schimbările climatice, decizii care vor influenţa viaţa oamenilor de pe tot globul în următorii 15 ani.

În termeni reali, toate aceste obiective înseamnă o creştere a contribuţiei statelor lumii de cel puţin 1.800 de miliarde de euro pe an, iar cererea de hrană, apă şi energie ar urma să crească cu 50%, 40% şi respectiv 30%, până în 2030.

Astfel de cifre, mărturie a unei realităţi în schimbare, sunt provocări uriaşe de care Comisia Europeană este conştientă şi încearcă să fie pregătită pentru a le face faţă.

De atfel, Zilele Europene ale Dezvoltării, la care Uniunea Europeană vrea să-şi prooveze propria viziune pentru viitorul omenirii, se desfăşoară într-un context internaţional strategic, cu o lună înainte de a treia conferinţă internaţională privind finanţarea pentru dezvoltare şi cu trei luni înainte de summitul ONU pentru adoptarea agendei de dezvoltare post 2015, care va înlocui obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

Acestea au ghidat politica mondială timp de 15 ani, cu rezultate importante, iar Uniunea Europeană este cel mai mare donator din lume.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene dădea asigurări că nu vor fi abandonate eforturile pentru schimbarea în bine a vieţii milioanelor de oameni.

"Agenda post 2015 este pur şi simplu o oportunitate pe care nu ne permitem să o ratăm. Eradicarea sărăciei şi obţinerea dezvoltării durabile sunt două dintre cele mai presante provocări cu care se confruntă lumea la ora actuală. Este vorba despre a da oamenilor şansa de a avea un trai decent, respectând, în acelaşi timp, planeta", afirmat Juncker.

De la aceste cuvinte rostite la începutul lui 2015, în deschiderea anului european al dezvoltării, instituţiile europene au făcut câţiva paşi importanţi, printre care şi rezoluţia parlamentului de la Strasbourg cu privire la principiile finanţării pe termen lung a dezvoltării globale, mai arată redactorul RRA.

10 miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei
Uniunea Europeană 11 Iulie 2025, 08:22

10 miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, 524 de miliarde de dolari ar fi suma de care Ucraina ar avea nevoie pentru a reconstrui...

10 miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei
Moțiunea înițiată de George Piperea la adresa Comisiei Europene, respinsă în Parlamentul European
Uniunea Europeană 10 Iulie 2025, 15:54

Moțiunea înițiată de George Piperea la adresa Comisiei Europene, respinsă în Parlamentul European

Moțiunea, inițiată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea, a strâns 175 de voturi pentru, 360 împotrivă și 18 abțineri.

Moțiunea înițiată de George Piperea la adresa Comisiei Europene, respinsă în Parlamentul European
Alexandru Nazare a prezentat măsurile fiscale în Consiliul ECOFIN
Uniunea Europeană 08 Iulie 2025, 18:18

Alexandru Nazare a prezentat măsurile fiscale în Consiliul ECOFIN

Potrivit lui Alexandru Nazare este primul pas pentru oprirea procedurilor europene pentru deficit excesiv, care ar fi putut...

Alexandru Nazare a prezentat măsurile fiscale în Consiliul ECOFIN
România prezintă la Bruxelles pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar
Uniunea Europeană 08 Iulie 2025, 13:47

România prezintă la Bruxelles pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar

În mod normal, odată cu convingerea Comisiei că aceste măsuri sunt viabile şi că vor fi puse urgent în apicare, votul din...

România prezintă la Bruxelles pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar
Roxana Mînzatu: România riscă să piardă fonduri europene începând cu finalul anului viitor
Uniunea Europeană 05 Iunie 2025, 07:09

Roxana Mînzatu: România riscă să piardă fonduri europene începând cu finalul anului viitor

Executivul de la Bruxelles sugerează Consiliului să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri...

Roxana Mînzatu: România riscă să piardă fonduri europene începând cu finalul anului viitor
Comisia Europeană a decis suspendarea plăţii a 869 de milioane de euro din PNRR
Uniunea Europeană 30 Mai 2025, 20:12

Comisia Europeană a decis suspendarea plăţii a 869 de milioane de euro din PNRR

Ministrul Marcel Boloş a explicat că este vorba despre organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Monitorizare a...

Comisia Europeană a decis suspendarea plăţii a 869 de milioane de euro din PNRR
Planul de înarmare a Uniunii Europene,  agreat de liderii statelor membre
Uniunea Europeană 07 Martie 2025, 09:10

Planul de înarmare a Uniunii Europene, agreat de liderii statelor membre

Liderii europeni şi-au exprimat, joi, din nou, susţinerea pentru Ucraina şi pentru oferirea de garanţii de securitate,...

Planul de înarmare a Uniunii Europene, agreat de liderii statelor membre
Mark Rutte: Europa nu îşi permite să se decupleze de Statele Unite în domeniul apărării
Uniunea Europeană 14 Ianuarie 2025, 11:36

Mark Rutte: Europa nu îşi permite să se decupleze de Statele Unite în domeniul apărării

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, declară că, fără Statele Unite, europenii ar trebui să crească de patru ori...

Mark Rutte: Europa nu îşi permite să se decupleze de Statele Unite în domeniul apărării