Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia preia preşedinţia Consiliului UE

Prioritatea Greciei, care preia preşedinţia Consiliului UE din 2014, este creşterea economică.

Grecia preia preşedinţia Consiliului UE

Articol de Monica Chihaia, 25 Noiembrie 2013, 20:25

De anul viitor, Grecia va prelua Preşedinţia UE şi anunţă ca prioritate creşterea economică.

Vicepremierul şi ministrul de externe de la Atena, Evangelos Venizelos, a vorbit, luni, despre lecţia învăţată de ţara sa din criza financiară prin care a trecut şi a dat asigurări că aceasta va avea un rol important în atribuţiile sale viitoare.

"Preşedinţia elenă va acorda atenţie tuturor cetăţenilor europeni şi aspiraţiilor acestora. Dorim să promovăm ideea finalităţii UE, imaginea Greciei, o imagine autentică, echilibrată şi echitabilă", a declarat vicepremierul şi ministrul de externe de la Atena, Evangelos Venizelos, prezentând logo-ul preşedinţiei elene a UE în primul semestru al anului 2014.

Potrivit declaraţiilor acestuia, Grecia va reprezenta în primul semestru al anului viitor o Uniune Europeană care crede în valori majore şi ştie să le promoveze.

Valoarea primordială este cea a solidarităţii. Trebuie să gândim un model de competitivitate şi creştere economică menit să asigure cetăţenii europeni că o asemenea criză nu se va repeta, a declarat ministrul grec de externe.

Cu ocazia recentei întâlniri cu omologul român, Titus Corlăţean, şeful diplomaţiei de la Atena a declarat pentru Radio România Actualităţi că priorităţile preşedinţiei elene sunt comune pentru Grecia şi România.

De asemenea, oficialul elen a făcut o menţiune specială cu privire la necesitatea de a se pune în practică principiul repartizării echitabile a sarcinilor între statele membre ale UE.

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa
Uniunea Europeană 21 Ianuarie 2026, 13:25

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a criticat pe Donald Trump că nu îşi ţine cuvântul dat europenilor.

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa
România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR
Uniunea Europeană 09 Ianuarie 2026, 17:51

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR

Prin acest acord, România va avea oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate...

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR
Comisia Europeană face concesii agricultorilor
Uniunea Europeană 08 Ianuarie 2026, 09:34

Comisia Europeană face concesii agricultorilor

Pe lângă cele aproape 300 de miliarde de euro securizaţi strict pentru plăţi în viitorul buget, executivul european oferă în...

Comisia Europeană face concesii agricultorilor
Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în  2026 şi 2027
Uniunea Europeană 10 Decembrie 2025, 09:52

Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în 2026 şi 2027

Summitul UE programat pe 18 decembrie nu se va încheia până când şefii de stat şi de guvern nu vor ajunge la o decizie finală...

Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în 2026 şi 2027
Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România
Uniunea Europeană 26 Noiembrie 2025, 08:45

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România

România trebuie să aplice în continuare măsurile fiscale adoptate sau anunţate, pentru a micșora deficitul sub 3% până în 2031.

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România
Comisia Europeană: Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani
Uniunea Europeană 17 Noiembrie 2025, 18:05

Comisia Europeană: Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani

Prognoza estimează că deficitul bugetar al României va scădea de la 9,3, anul trecut, la 8,4 anul viitor şi la 6,2% în 2026,...

Comisia Europeană: Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani
Comisia Europeană salută eforturile Guvernului României de a echilibra situaţia bugetară
Uniunea Europeană 22 Septembrie 2025, 20:46

Comisia Europeană salută eforturile Guvernului României de a echilibra situaţia bugetară

România va continua să facă reformele necesare pentru a consolida stabilitatea şi sustenabilitatea finanţelor publice, a spus...

Comisia Europeană salută eforturile Guvernului României de a echilibra situaţia bugetară
România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025
Uniunea Europeană 18 August 2025, 09:23

România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025

În perioada aprilie - iunie 2025, comparativ cu primul trimestru, cele mai mari creşteri au fost în România 1,2%, Polonia...

România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul II din 2025