Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Corina Creţu cere schimbarea lui Lazlo Tokes din funcţia de vicepreşedinte al PE

Eurodeputatul PSD, Corina Creţu, susţine că vicepreşedintele Parlamentului European, Lazlo Tokes ar trebui schimbat din funcţie din cauza mesajelor sale extremiste

Corina Creţu cere schimbarea lui Lazlo Tokes din funcţia de vicepreşedinte al PE

Articol de Cristina Ghioca, 07 Septembrie 2010, 13:56

Eurodeputatul PSD Corina Creţu a cerut în plenul Parlamentului European retragerea calităţii lui Laszlo Tokes de vicepreşedinte al instituţiei.

Potrivit unui comunicat de presă, ea a arătat că, de la numirea în funcţie, acesta şi-a intensificat mesajele extremiste şi şovine.

"De la alegerea sa controversată, domnul Tokes a confirmat, din păcate, temerile celor care am avertizat asupra riscurilor alegerii unui promotor înverşunat al separatismului pe criterii etnice şi a unui semănător de vrajbă într-un spaţiu în care noile state membre ale UE fac eforturi pentru închiderea rănilor trecutului şi pentru reconcilierea în spiritul Europei unite", a declarat aceasta la Strasbourg.

Corina Creţu, care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European, a precizat că, în noua sa postură de vicepreşedinte, Laszlo Tokes a mers până la instigări la acţiuni de stradă pentru obţinerea autonomiei teritoriale etnice în unele zone ale Românei.

În opinia sa, acest fapt reprezintă un atac grav la integritatea unui stat membru al Uniunii Europene.

În 22 iulie, Laszlo Tokes a declarat, la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.

Declaraţiile lui Tokes au atras un val de critici

PSD a anunţat că, odată cu începerea sesiunii Parlamentului European din toamnă, va cere retragerea lui Laszlo Tokes din funcţiile pe care le deţine.

La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, i-a adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitând schimbarea lui Laszlo Tokes din funcţia de vicepreşedinte, ca urmare a declaraţiilor "extrem de grave" făcute de acesta.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat la 23 iulie, pentru Mediafax, că Laszlo Tokes "spune tot mai multe aberaţii", criticând astfel declaraţia acestuia privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi a apreciat că susţinerea partidului său pentru ca acesta să ocupe funcţia de vicepreşdinte al Parlamentului European a fost "inoportună".

În acelaşi context, PNL a cerut retragerea Ordinului Naţional "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes.

Potrivit Biroului de presă al Parlamentului European, niciun vicepreşedinte al instituţiei nu a fost vreodată demis şi nici nu a fost înlocuit din funcţie înainte de finalul mandatului său.

România va primi fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţii de stocare a energiei în baterii
Uniunea Europeană 09 Martie 2026, 10:08

România va primi fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţii de stocare a energiei în baterii

România are mii de MW instalaţi în energie regenerabilă, dar producţia depinde de vreme, iar în lipsa bateriilor, energia...

România va primi fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţii de stocare a energiei în baterii
România și-a susținut candidatura pentru găzduirea Agenției Vamale a Uniunii Europene
Uniunea Europeană 29 Ianuarie 2026, 09:07

România și-a susținut candidatura pentru găzduirea Agenției Vamale a Uniunii Europene

Noua Agenţie Vamală Europeană ar urma să monitorizeze miliarde de colete care intră în blocul comunitar, după ce Uniunea şi-a...

România și-a susținut candidatura pentru găzduirea Agenției Vamale a Uniunii Europene
Summit extraordinar la Bruxelles. Liderii europeni pregătesc un răspuns pentru președintele SUA, Donald Trump
Uniunea Europeană 22 Ianuarie 2026, 12:27

Summit extraordinar la Bruxelles. Liderii europeni pregătesc un răspuns pentru președintele SUA, Donald Trump

România va fi reprezentată la summit de preşedintele Nicuşor Dan, care şi-a exprimat recent îngrijorarea faţă de escaladarea...

Summit extraordinar la Bruxelles. Liderii europeni pregătesc un răspuns pentru președintele SUA, Donald Trump
Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa
Uniunea Europeană 21 Ianuarie 2026, 13:25

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a criticat pe Donald Trump că nu îşi ţine cuvântul dat europenilor.

Ursula von der Leyen îl critică dur pe Donald Trump pentru nerespectarea promisiunilor față de Europa
România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR
Uniunea Europeană 09 Ianuarie 2026, 17:51

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR

Prin acest acord, România va avea oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate...

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR
Comisia Europeană face concesii agricultorilor
Uniunea Europeană 08 Ianuarie 2026, 09:34

Comisia Europeană face concesii agricultorilor

Pe lângă cele aproape 300 de miliarde de euro securizaţi strict pentru plăţi în viitorul buget, executivul european oferă în...

Comisia Europeană face concesii agricultorilor
Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în  2026 şi 2027
Uniunea Europeană 10 Decembrie 2025, 09:52

Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în 2026 şi 2027

Summitul UE programat pe 18 decembrie nu se va încheia până când şefii de stat şi de guvern nu vor ajunge la o decizie finală...

Uniunea Europeană, aproape de a găsi soluții pentru finanțarea Ucrainei în 2026 şi 2027
Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România
Uniunea Europeană 26 Noiembrie 2025, 08:45

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România

România trebuie să aplice în continuare măsurile fiscale adoptate sau anunţate, pentru a micșora deficitul sub 3% până în 2031.

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România