Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Zoe Petre, o viaţă dedicată istoriei şi frumosului. Amintiri

În Arhiva de Istorie Orală a Radiodifuziunii se află un amplu interviu în care mărturisirile cercetătorului Zoe Petre despre lumea istoricilor din a doua jumătate a secolului trecut sunt pline de umor şi de savoare a detaliului.

Zoe Petre, o viaţă dedicată istoriei şi frumosului. Amintiri

Articol de Rador, 01 Septembrie 2017, 13:12

Azi, 1 septembrie 2017, fostul consilier prezidenţial Zoe Petre a murit la Spitalul Elias, unde era internată în urma unui atac cerebral.

Istoric, profesor, cercetător şi publicist, Zoe Petre s-a născut la 23 august 1940 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali de elită.

Pasiunea pentru istoria antică şi arheologie a avut-o de la tatăl său, academicianul Emil Condurachi (1912-1987), profesor de istorie antică şi arheologie la Universitatea Bucureşti, director al Institutului de Arheologie şi al şantierului arheologic de la Histria.

Mama, Florica Moisil (1909-1977), cercetător la Biblioteca Academiei, era fiica lui Constantin Moisil - întemeietorul numismaticii ştiinţifice în România şi sora matematicianului Grigore Moisil.

După absolvirea Liceului clasic din Bucureşti, Zoe Condurachi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, specialitatea Istorie antică şi arheologie, pe care a absolvit-o în 1961.

După terminarea studiilor, a fost preparator (1961-1968), apoi asistent (1968-1978), lector (1978-1990) şi profesor universitar (din 1990) la Universitatea Bucureşti, unde a predat cursuri de istorie a lumii antice şi de epigrafie greacă şi latină.

În anul 1978, a obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie cu teza "Formarea ideologiei democratice în Grecia antică", conducător ştiinţific fiind acadacemicianul Dionisie M. Pippidi.

Între 1990 - 1996 Zoe Petre a fost decan al Facultăţii de Istorie din Bucureşti şi apoi, din 2005, director al şcolii doctorale din cadrul aceleiaşi facultăţi.

În acelaşi timp, a avut şi o intensă activitate ştiinţifică pe plan internaţional, susţinând conferinţe la prestigioase universităţi: Strasbourg, Lille, Amiens, Bruxelles, Cambridge.

A fost profesor asociat al École des Hautes Études en Sciences Sociales - Paris, Centre "Louis Gernet" d'études comparées sur les sociétés anciennes; al Universităţii "Jules Verne" din Amiens; visiting professor al Universităţii Harvard, Cambridge, Mass., U.S.A.; visiting researcher al Universităţii Columbia, New York.

Ca o recunoaştere a activităţii sale, a fost numită director (1994-1996) şi apoi director onorific (1996-2002) al École Doctorale Régionale en Sciences Sociales de Bucarest.

Un nume activ în societatea civilă şi consilier prezidenţial

După 1989, Zoe Petre s-a manifestat activ în cadrul societăţii civile.

A fost membru fondator şi preşedinte al Solidarităţii Universitare, membru fondator al Alianţei Civice, membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie.â

Între 1 decembrie 1996 - 21 decembrie 2000 a fost consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al preşedintelui României Emil Constantinescu şi coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României.

Activitatea sa publicistică este remarcabilă: lucrări şi studii ştiinţifice (Commentaire aux Sept contre Thèbes d'Eschyle.; Les Belles Lettres, Paris; Civilizaţia greacă şi originile democraţiei; Societatea greacă arhaică şi clasică; Cetatea greacă, între real şi imaginar; Practica Nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi), eseuri (Vârsta de bronz), articole în reviste culturale (22, Dilema veche, Observatorul cultural) şi peste 100 de comunicări la congrese şi colocvii internaţionale.

Interviu Zoe Petre (Arhiva de Istorie Orală a Radiodifuziunii Române)

În Arhiva de Istorie Orală a Radiodifuziunii se află un amplu interviu în care mărturisirile cercetătorului Zoe Petre despre lumea istoricilor din a doua jumătate a secolului trecut sunt pline de umor şi de savoare a detaliului.

Reporter: Când aţi dorit prima dată să deveniţi istoric, la fel ca bunicul şi tatăl dumneavoastră?

Zoe Petre: Nu ştiu exact când, adică am o amintire vizuală a momentului. Când eram mică, voiam să mă fac doctor pentru că ajungeam foarte des pe mâna doctorilor din cauza unei amigdalite recurente şi atuncea, pe la trei ani, eram foarte mândră că spuneam că vreau să fiu medic "otorinolaringolog". Şi cum eram şi rârâită pe vremea aia, toată lumea făcea un haz nebun de cuvântul ăsta foarte complicat pe care eu îl pronunţam cu "mândrie patriotică". Şi-am ţinut-o tot aşa până destul de târziu. Când eram în clasa a 4-a, tata, în 1949, a primit conducerea săpăturilor de la Callatis. Eu nu fusesem niciodată la mare, ne-am dus la mare cu căţel, cu purcel, atunci am cunoscut în familie mai multă lume, cum ar fi de pildă familia Pippidi, erau şi ei, profesorul Pippidi era angajat, am cunoscut-o pe doamna, Andrei Pippidi avea 1 an şi avea o pasiune pentru clanţe, se agăţa de toate clanţele din casă şi stăteam în aceeaşi vilă. Şi am fost şi la săpături şi s-a întâmplat să fiu de faţă când profesorul Tudor care săpa la lac, în necropola tumulară, a deschis un mormânt tumular cu un inventar extraordinar de bogat, roman, cu sticlărie multă. Şi am venit cu trăsura - că era departe şantierul şi veneam cu trăsura - cu profesorul Tudor şi cu taică-meu şi eram pe capră şi ţineam două lacrimarii în mână, că nu mai aveau destule mâini pentru lacrimariile astea. N-am avut vreo decizie în clipa aia, dar s-au adunat.

În anul următor, în 1950, am fost la Histria, o lună de zile am chinuit probabil oamenii în toată firea, dar nu eram pisăloagă, dar stăteam pe şantier, mă duceam devreme, plecam târziu, mă consideram parte din echipă. Şi în vara următoare, ţin minte şi acuma, mă duceam la bucătărie să anunţ ceva, că tata trebuia să ţină oarecare regim şi mă trimitea să negociez cu bucătăreasa, să-i spun ce să-i facă, ce să nu-i facă, şi mă îndreptam spre bucătărie când, pur şi simplu am avut ca o străfulgerare şi m-am gândit cum adică, ce e aia doctor?! Mă fac arheolog!... Am rămas aicea pentru că aflasem între timp de existenţa unui liceu aparte: după reforma învăţământului, în 48, se scosese latina, nu mai vorbesc de greaca veche, din toate şcolile. Dar Daicoviciu era atunci ministru adjunct şi a avut o idee absolut strălucită (...): cinci licee, în cele cinci mari centre tradiţionale universitare, să fie licee clasice (...). Ştiam deja, după doi ani de şantier, chiar trei, că e indispensabil să ştii latină şi greacă ca să faci istorie veche şi arheologie şi-atuncea, când am venit în Bucureşti de la Histria, am luat-o pe bunica (...), m-am dus acolo şi mi-am cerut actele să mă transfer la Liceul clasic, chit că era în clasa a 7-a, dar m-am gândit, ţin minte că mi-am făcut tot soiul de socoteli, am zis: poate nu se dă admitere, şi aşa a şi fost, nu s-a dat admiterea în anul ăla şi eu trebuie să fiu deja cu un an înainte, să mă cunoască, să ştie că sunt elevă bună şi să nu mă sară cumva la clasa a 8-a. Aşa am făcut, m-am transferat şi a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viaţă, indiferent de facultate, ca să zic aşa. Facultatea era acolo, ştiam destule despre facultate, concret, nu visător. Dar liceul a fost extraordinar! Pentru că, cu două-trei excepţii, erau profesori de cea mai înaltă calificare... pentru latină, am avut privilegiul de a fi trei ani de zile eleva profesorului Guţu, cel cu dicţionarul latin-român, care era un profesor absolut din altă lume! Nu numai că ştia foarte multe, avea şi o prestanţă şi o severitate blândă... (...) Profesorul Guţu era incredibil, intra în clasă şi se făcea.. niciodată n-a ridicat vocea la noi! Intra în clasă, se făcea atât de linişte, că ieşeau şoarecii din estrada de sub catedră! Era o şcoală veche, vechea şcoală evanghelică, nu mai fusese "sanitizată" de multă vreme şi aveam parte de asemenea companie. Dar erau şoricei mici, nu şobolani, poate or fi fost şi şobolani, dar nu ieşeau... Şi dacă se întâmpla o perturbare în clasă, avea un pix mititel, metalic şi pe vremea aia pixurile erau o raritate! Şi bătea aşa, de trei ori cu el în catedră, se făcea iară linişte, să iasă şoarecii la plimbare. Alminteri era necruţător: nu trebuia să recităm verbele; profesorul Guţu stătea la catedră şi spunea: ?... Condurachi!? Trebuia să dai verbul atunci, la forma aia bizară de viitor anterior pe care niciodată n-o ştii cum trebuie! "Să-mi fi spus...", ceea ce ne asigura tuturor... pentru că dacă n-o dădeai în timp de un minut, luai 1, e adevărat, erau note de la 1 la 5, dar totuşi, 1 era 1... (...) Am avut profesori - şi chiar director - care au ştiut să reziste valului de opresiune politică (...). Chiar şi profesoarele de rusă erau mult mai mult de partea noastră. Profesoara noastră de rusă, doamna Lidia Popovici, era licenţiată în limbi clasice dinainte de război, ajunsese să predea rusa, că nu se mai preda latina şi greaca decât în câteva, cum vă spuneam, erau cinci licee de-astea, dar era o persoană extrem de distinsă şi de la care chiar am avut ce învăţa. Cealaltă profesoară de rusă era mătuşa colegei mele de bancă, Lizi Hârjeu, familia era din Basarabia, fugiseră, vai de capul lor, aveau moşie acolo şi vai ce-au păţit după aia! Tanti Sonia devenise profesoară de rusă, dar avea un chef de URSS mult mai mult ca noi, băiatul ei, săraca, era în puşcărie atuncea şi a tot fost până în 64, aşa că vă daţi seama cu cât elan aflam noi despre Moscova, capitala măreţei noastre patrii, că asta era o lecţie cu care începeau toate manualele de rusă, cred ca dintr-a 4-a până la sfârşitul liceului... Eu am învăţat ruseşte. Am făcut ceva ce nu cred că a mai făcut multă lume, am luat lecţii private de rusă, cu altă mătuşă de-a lui Lizi, pentru că mi-era ciudă pe Lizi. Lizi ştia ruseşte ca româneşte, era literalmente bilingvă, şi citea tot felul de lucruri minunate la care eu n-aveam acces: citea Puşkin, citea Lermontov, citea Dostoievski şi mi s-a părut inferiorizant ca eu să nu pot să citesc ce citeşte ea! (...) Într-a 8-a ne-au făcut pe toţi UTM-işti, chiar şi pe Puiu Suceveanu, de care ştiam deja că are probleme de dosar... că sora maică-sii era măritată cu un Brătianu şi noi ştiam asta de când eram măricei, 14-15 ani, aveam experienţă.

Lizi Poghirc îl avea pe văru-său în puşcărie, eu văzusem prieteni ai familiei mele şi chiar membri, dispărând şi reapărând după doi-trei ani, ştiam exact unde au fost. Fusese deja procesul Pătrăşcanu, în care o mătuşă de-a mea prin alianţă, Lena Constante, fusese condamnată la 12 ani şi văd şi acuma România Liberă, unde am citit relatarea procesului, ea şi cu soţul ei, Harry Brauner, muzicologul, erau ultimii, cu pedepsele cele mai mici. Nelu Mircea, prieten din tinereţe al mamei şi după aia al tatălui meu, de la Arhivele Statului, un foarte distins slavonist, cu studii la Praga, cu publicaţii importante, mult mai bun decât Damian Bogdan, între noi fie vorba, ajunsese la puşcărie, a stat cinci ani şi a venit după aia la noi şi ne-a povestit că, puţin înainte să-i dea drumul, l-a chemat un ofiţer superior, nu ştia ce grad are, şi i-a zis: "Dom'le, dar de ce te-am arestat noi pe dumneata?? După cinci ani!... (...) Şi deci ştiam foarte multe. Mie mi se pare în continuare bizar când aud oameni care spun: "noi n-am ştiut!? Da, poate că n-au ştiut... în liceu aveam şi o regulă interesantă: cine avea premiul I cu diplomă de merit trei ani la rând, adică nota 5 pe linie - că erau note de la 1 la 5 - avea dreptul să intre fără admitere la orice facultate. Dacă se strângeau mai mulţi, că de pildă la Medicină veneau mulţi cu diplome, atuncea dădeau, vai de capul lor, examen între ei. Erau 10%, din locurile din fiecare facultate, rezervate pentru ăştia cu diplome. Drept care, n-am mai dat admitere, eram trei fete în situaţia asta, în anul nostru. Dar ştiu în ce consta examenul, pentru că am avut prieteni, colegi: examen scris şi oral din istoria românilor şi limbă şi literatură română, ceea ce era foarte bine. Chiar aşa, câtă se făcea, cum se făcea, era foarte bine, limbă şi literatură română, scris şi oral. Examenul nu era nici pe departe la fel de crâncen ca în anii '70-?80 pentru că numărul postulanţilor nu era nici pe departe atât de mare, foarte mulţi se duceau la institutele tehnice, erau institute pedagogice cu sute de studenţi şi deci la facultate erau trei - patru pe un loc (...). Deci eu cu admiterea n-am avut emoţii, am considerat întotdeauna că a fost o mare binecuvântare, tata zicea că dacă nu era aşa, poate mă şi pica vreun "prieten" de-al lui de la facultate; mai greu, dar oricum, aş fi tremurat o săptămână, mi-aş fi stricat o vară tocind istoria lui Roller, ceea ce nu era numaidecât cea mai plăcută împrejurare. ar în anii aceia, să zicem imediat post-roller-ieni, facultatea era un univers schizoid, pentru că aveam, pe de-o parte, destui profesori, asistenţi, submediocri. Nu mai erau cazuri scandaloase, cum fuseseră în anii '50, de pildă faimosul Ştirbu care zicea că pe Tudor Vladimirescu l-a omorât Intelligence Service-ul, dar aveam destui aproximativi. Nu-i bine să dau nume, că poate mai trăiesc, poate nu mai trăiesc... (...). Am avut parte şi de o galerie de profesori de nivel mondial, fără nici o discuţie, la data aceea, cel puţin, cu o concentrare de mari profesori cum nu avusese niciodată Facultatea de Istorie de până atunci şi cum nu avea să mai aibă de atunci încolo. Extraordinari!... În rândul întâi era Ion Nestor, o minte de o subtilitate dialectică rarissimă (...). O impresie absolut copleşitoare mi-au făcut cursurile profesorului Pippidi, eu îl cunoşteam de la Histria foarte bine, dar cursurile lui erau o asemenea erudiţie şi ştiinţă a antichităţii greceşti, că nici nu mi-am pus problema, vrând să fac istorie greacă cu această componentă de discutare a textelor, să mă duc în altă parte. Nu era uşor, pentru că el nu era în cei mai buni termeni cu tata. Mi-aduc aminte că prietenul meu, arhitectul Dinu Teodorescu care ne-a părăsit relativ de curând, îmi spunea: "Ce faci, frate, ai vocaţie de Ifigenie? Chiar aşa?! Când te duci pe şantier cu Nestor, când îţi faci teza de licenţă cu Pippidi!?"... Ceea ce era oarecum adevărat, dar mi s-a părut că e şi o garanţie de seriozitate, pentru că m-am gândit că dacă e un profesor prea prietenos, există riscul să fie mai indulgent decât trebuie. Sau decât mi-aş fi dorit eu. Şi voiam chiar să ştiu dacă fac bine ce fac... Plus că profesorul Pippidi conducea şi cercul de istorie antică, unde mi-am făcut primele arme cu o lucrare despre sclavi la Euripide şi, într-un mod oarecum natural, după aceea l-am consultat în privinţa tezei de licenţă, i-am făcut o propunere, mi-a făcut o contrapropunere şi din asta a rezultat o teză despre sofişti şi problema sclaviei. Era o problematică în foarte aprigă discuţie atuncea, ştiu şi acuma, am textele, le-am mai revăzut, nu erau conformiste, dar era undeva un punct de convergenţă a două direcţii de cercetare, una era cea tradiţional-marxistă care era obsedată de lupta de clasă, cealaltă era dimpotrivă, direcţia pe care mai ales şcoala vest-germană o dezvolta în anii aceia, de a pune în evidenţă diversitatea fenomenului sclaviei, varietatea tipurilor de sclavie, relaţia personală, uneori privilegiată, cu stăpânii, a sclavilor domestici, diferenţa între un sclav pedagog şi un sclav care lucrează la mină fiind absolut evidentă. Ori, fără să intru în polemica asta, eu am încercat să fac totuşi o mică tipologie în textele literare care, prin forţa împrejurărilor se ocupau de sclavia din casă şi nu de aia de la mină pentru că, în textele dramatice mai cu seamă, apare dădaca, confidenta, personaje de-astea, oarecum stereotipate şi care după aia merg foarte departe în teatrul universal. Iar în sofistică s-a dezvoltat o teorie care tocmai a fost criticată ulterior, pentru că spunea că oamenii sunt toţi la fel; era un fragment descoperit într-un papirus, în anii '30, probabil din opera lui Antiphon sofistul care spunea: "toţi respirăm pe nas şi pe gură", ceea ce înseamnă că, spre deosebire de Aristotel care spunea că sclavia e un fenomen natural, sofiştii spuneau că sclavia face parte din zona de convenţie, nomos, de norme şi reguli, am zice după Lévi-Strauss "de cultură", şi nu de natură. Aşa încât până la urmă, după aceste experienţe, am decis că arheologie face multă lume, dar asemenea analize istorice ale textelor literare nu prea face nimenea şi e domeniul în care de fapt am continuat să lucrez până în ziua de azi...

Arhiva de Istorie Orală a Radiodifuziunii Române; interviu realizat de Octavian Silivestru, 3 februarie 2012

Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante