Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua Naţională a României, sărbătorită cu fast în Bucureşti şi în ţară

Paradele militare din Bucureşti şi din ţară au reprezentat punctul central al manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

Articol de Radio România, 30 Noiembrie 2013, 18:29

UPDATE 6 Ziua Naţională este marcată la Palatul Cotroceni printr-o recepţie, care a început la ora 18.00.

Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au refuzat invitaţia şefului statului de la participa la recepţia de Palatul Cotroceni.

Traian Băsescu, cele mai importante declaraţii:

►În urmă cu 95 de ani se înfătuia cel mai de preţ ideal al românilor. Se înfăptuia România Mare la 1 decembrie 1918.

►E un moment astral al neamului românesc, punctul de referinţă în veacuri al reunirii tururor românilor.

►Putem să răzbim în istorie, în aceste momente zbuciumate, numai cu solidaritate şi coeuziune, cu definirea intersului naţional.

►Un element foarte important este libertatea de a gândi. Avem spaţiul public inundat de teme ce ţin de agendele politice, dar şi de instrumente de acapare a minţii în interesului unor trusturi de presă.

►Nu putem trece prin furtuna schimbărilor lumii contemporrane dacă nu redescoperim patriotismul.

►Am evocat zilele trecute un proiect de ţară, o viziune. Am propus o reflecţie şi am anunţat un deziderat, unul care aparţine preşedintelui României şi cred că e împărtăşit de cea mai mare parte a poporului român, acela de a ne reîntâlni cu fraţii noştri din Republica Moldova, acela de a ne reuni ca popor.

►România va susţine în continuare împlinirea aspiraţiilor de integrare europeană a românilor de peste Prut.

►Felicit autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova pentru succesul de a fi făcut un pas mare înainte în relaţiile cu UE.

►La multi ani români, la mulţi ani România!

În continuare, de la Palatul Cotroceni, a adresat un mesaj preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a urat "La mulţi ani români, La mulţi ani România".

UPDATE 5 Diversele manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României au avut loc în toată ţara.

În oraşele mari, paradele militare au fost principalul punct de atracţie.

Potrivit corespondenţilor RRA, dacă la Iaşi, Timişoara, Cluj, Craiova sau Galaţi, astfel de manifestări au devenit deja o tradiţie, la Sibiu este pentru prima oară când este prezentat de 1 Decembrie armamentul din dotare.

UPDATE 4 O paradă militară grandioasă a marcat, la Bucureşti, Ziua Naţională a României.

Cea mai mare paradă militară a început la Arcul de Triumf, la ora 11.00.

Video: Paradă militară cu ocazia Zilei Naţionale a României. Sursa: Alexandru Dolea.

Este cea mai importantă manifestare de 1 Decembrie organizată până acum: 2.000 de militari români şi, în premieră, soldaţi din forţele armate ale Statelor Unite, Franţei, Poloniei şi Turciei defilează pe sub Arcul de Triumf.

Foto. Alexandru Dolea

La paradă participă preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedinţii Senatului şi al Camerei Deputaţilor. În calitate de invitat special, participă preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Foto. Alexandru Dolea

AUDIO Redactorii RRA, Radu Dobriţoiu şi Bogdan Silviu Răducan, transmit de la Arcul de Triumf momentul începerii manifestărilor militare.

Parada propriu-zisă a fost deschisă de defilarea drapelului naţional pe deasupra Arcului de Triumf la bordul unui elicopter IAR-330 Puma in dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni), comandat de generalul de flotilă aeriană Cristinel Ion, comandantul Flotilei 90 de la Statul Major al Forţelor Aeriene.

AUDIO Transmisiune directă a paradei militare de la Arcul de Triumf. Radu Dobriţoiu şi Bogdan Silviu Răducanu, redactori RRA, într-o transmisie directă difuzată de Radio România Actualităţi.

Echipa Radio România Actualităţi - Andrei Şerban, Bogdan Isopescu şi Mugur Mihăiţă - a împărţit mii de steaguri tricolore românilor prezenţi la parada militară de la Arcul de Triumf.

Foto: Mugur Mihăiţă

UPDATE 3 Pe frontispiciul clădirii Guvernului, a fost arborat drapelul naţional de 14 mii de metri pătraţi. La ceremonie a participat premierul Victor Ponta.

De Ziua Naţională, la Palatul Victoria, ca şi la Parlament, este Ziua porţilor deschise.

Ca şi anul trecut, românii au venit în număr mare la sediul Guvernului, transmite redactorul RRA, Petruţa Obrejan.

Fiecare primeşte câte un steguleţ tricolor şi este direcţionat spre intrarea principală a Palatului Victoria, pentru a urca, mai apoi, la primul etaj, unde pot vedea Sala Galeria oglinzilor, străjuită de 36 de coloane în stil doric stilizat, apoi Sala Moldova, unde se desfăşoară întâlnirile bilaterale ale premierului, precum şi reuniunile restrânse.

UPDATE 2 Românii îi omagiază pe eroii care în urmă cu 95 de ani au înfăptuit Marea Unire.

Potrivit reporterilor RRA, la Monumentul Eroilor Militari Români din Parcul Tineretului şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, personalităţi ale vieţii politice şi veterani de război au depus coroane de flori.

După terminarea ceremoniei de depunere a coroanelor de flori, a avut loc o defilare la Mormântul Ostaşului Necunoscut, acompaniată de muzica Regimentului Naţional de Gardă 'Mihai Viteazul'.

În biserici sunt oficiate slujbe de pomenire, iar la ora 12:00, la Catedrala Patriarhală are loc Te Deumul de Ziua Naţională, moment ce va fi transmis în direct de Radio România Actualităţi.

La ora 11,00 urmează să înceapă parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală.

UPDATE 1 Radio România Actualităţi va transmite în direct principalele evenimente dedicate Zilei Unirii.

FOTO Marius Ţoghină, inginer la Serviciul Transmisii. Carul de transmisie al Radio România poziţionat la Arcul de Triumf pentru transmisia în direct a paradei militare

La aniversarea a 95 de ani de la Marea Unire, Ziua Naţională a României va fi o sărbătoare grandioasă, promit autorităţile.

Premiere de Ziua Naţională

Prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, invitat de preşedintele României, Traian Băsescu, este o premieră a acestei sărbători.

A doua premieră a Zilei Naţionale, este trecerea pe sub Arcul de Triumf, la parada militară organizată cu acest prilej, a trupelor unor ţări străine: un pluton de infanterişti marini al Armatei SUA şi militari din Franţa, Polonia şi Turcia.

La parada militară participă, alături de alte oficialităţi din ţară, preşedintele României, Traian Băsescu, şi premierul Victor Ponta.

Un eveniment istoric este şi prezenţa la Alba Iulia, a primarului din Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Parada militară de 1 Decembrie la Arcul de Triumf

Ora 11.00: Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază participă la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Soldaţilor români li se adaugă 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite.

Pe sub Arcul de Triumf vor mai trece 200 de mijloace tehnice şi 35 de aeronave vor survola piaţa.

Ora 18.00: Militarii din Regimentul de Gardă se vor retrage cu torţe. Seara, va avea loc un impresionant foc de artificii.

Ziua Porţilor Deschise la Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că de 1 Decembrie la Camera Deputaţilor se va organiza "Ziua Porţilor Deschise", , iar vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu brazi şi un foc de artificii.

El a mai arătat că, tot pentru prima dată, Camera va avea doi brazi, unul în interior şi unul în exterior.

Ziua Porţilor Deschise la Palatul Victoria

Şi la Palatul Victoria va fi organizată, pe 1 Decembrie, "Ziua Porţilor Deschise".

Clădirea Guvernului României va fi deschisă publicului între orele 9.00-15.00, urmand ca la ora 10.00, prim-ministrul Victor Ponta să participe la ceremonia dezvelirii Drapelului Naţional, cu o suprafata de 14.000 mp, instalat pe frontispiciul Palatului Victoria.

Ceremonia dezvelirii drapelului va fi urmata de intonarea Imnului Naţional de către Fanfara Jandarmeriei Române şi de discursul Primului-ministru.

Vizită gratuită în Arcul de Triumf

Şi Arcul de Triumf poate fi vizitat, gratuit, de vineri până duminică, edificiul fiind şi gazda unor expoziţii atractive.

Salonul Regal

"Salonul Regal" din Gara de Nord, restaurat în forma din vremea lui Carol I, inaugurat pe 1 Decembrie

Principesa Margareta şi principele Radu, alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, vor efectua, duminică, de Ziua Naţională, un drum simbolic cu trenul regal, iar la finalul călătoriei va fi inaugurat "Salonul Regal" din Gara de Nord, restaurat în forma din vremea regelui Carol I.

Potrivit Casei Regale, trenul regal va pleca duminică, la ora 13.00, din Gara Sinaia, plecarea fiind precedată de un ceremonial care va începe la ora 12.45.

Accesul publicului la eveniment este liber.

Călătoria se va încheia la ora 15.45, când trenul regal va ajunge în Gara de Nord din Bucureşti.

Principesa Margareta, principele Radu, principesa Elena şi principele Nicolae, alături de ministrul Transporturilor, vor participa la ceremonia de inaugurare a "Salonului Regal" de la Gara de Nord, restaurat în forma originală, din vremea regelui Carol I.

Sectorul 6. În Piaţa Drumul Taberei, Primăria va oferi, începând cu ora 10.30, 1.000 de porţii de fasole cu ciolan.

Sectorul 2. 100.000 de sarmale şi ţuică fiartă vor fi oferite în 20 de corturi ostăşeşti amenajate în cartierele din acest sector.

Ziua Naţională în ţară

Diverse manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României au loc în toată ţara.

În oraşele mari, principalul punct de atracţie îl vor constitui paradele militare însoţite de prezentarea armamentului din dotare.

Potrivit corespondenţilor noştri, dacă la Iaşi, Timişoara, Cluj Napoca, Craiova sau Galaţi astfel de manifestări au devenit deja o tradiţie, la Sibiu este pentru prima oară când Armata defilează de 1 Decembrie, şi, dacă nu pot fi peste tot parade militare, oamenii se vor bucura de manifestări publice cu fasole şi cârnaţi şi diverse spectacole, informează Radio România Actualităţi.

PNL şi USR atacă la CCR  noua lege privind integritatea demnitarilor
Știri 07 August 2026, 09:19

PNL şi USR atacă la CCR noua lege privind integritatea demnitarilor

Contestatarii sunt nemulţumiţi de amendamentul introdus şi susţinut de PSD şi AUR, potrivit căruia legea se va aplica...

PNL şi USR atacă la CCR noua lege privind integritatea demnitarilor
Consumul de energie electrică pentru marii utilizatorii va fi limitat în perioadele de vârf
Știri 07 August 2026, 09:13

Consumul de energie electrică pentru marii utilizatorii va fi limitat în perioadele de vârf

Guvernul interimar a adoptat o hotărâre prin care companiile vizate vor fi anunţate cu 24 de ore înainte, iar măsurile se...

Consumul de energie electrică pentru marii utilizatorii va fi limitat în perioadele de vârf
Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii, adoptată din nou de Senat într-o formă modificată
Știri 06 August 2026, 13:33

Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii, adoptată din nou de Senat într-o formă modificată

Proiectul, un jalon de un miliard de euro în PNRR, a primit votul final în forma modificată ieri de deputaţi, ceea ce reduce...

Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii, adoptată din nou de Senat într-o formă modificată
AUR continuă demersurile privind suspendarea președintelui Nicușor Dan. PSD nu susține inițiativa
Știri 06 August 2026, 13:28

AUR continuă demersurile privind suspendarea președintelui Nicușor Dan. PSD nu susține inițiativa

AUR îl acuză pe preşedintele României de încălcarea Constituţiei şi de blocarea formării noului guvern prin excluderea...

AUR continuă demersurile privind suspendarea președintelui Nicușor Dan. PSD nu susține inițiativa
Guvernul analizează limitarea consumului de electricitate pentru marile unităţi industriale
Știri 06 August 2026, 13:22

Guvernul analizează limitarea consumului de electricitate pentru marile unităţi industriale

Planul pentru gestionarea riscurilor din energie prevede limitarea obligatorie a consumului în orele de vârf pentru...

Guvernul analizează limitarea consumului de electricitate pentru marile unităţi industriale
Strategia Naţională pentru Biodiversitate, prinsă în dispute politice. Proiectul revine la Senat
Știri 06 August 2026, 13:12

Strategia Naţională pentru Biodiversitate, prinsă în dispute politice. Proiectul revine la Senat

Deşi actul normativ fusese adoptat în ambele Camere ale Parlamentului, amendamentele impuse de PSD şi UDMR în Camera...

Strategia Naţională pentru Biodiversitate, prinsă în dispute politice. Proiectul revine la Senat
Legea privind integritatea, votată de Senat
Știri 05 August 2026, 19:21

Legea privind integritatea, votată de Senat

Au fost adoptate mai multe amendamente ale PSD şi AUR privind incompatibilitatea demnitarilor şi declaraţiile de avere, iar...

Legea privind integritatea, votată de Senat
Proiectul privind integritatea intră în dezbaterea Comisiei juridice
Știri 05 August 2026, 10:14

Proiectul privind integritatea intră în dezbaterea Comisiei juridice

Proiectul privind integritatea - jalon în PNRR - va intra miercuri în dezbaterea senatorilor din Comisia juridică, pentru...

Proiectul privind integritatea intră în dezbaterea Comisiei juridice