Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Zilele de spitalizare, scăzute din pedeapsa lui Adrian Năstase

Pedeapsa cu închisoarea a fostului premier Adrian Năstase este mai mică cu şapte zile.

Zilele de spitalizare, scăzute din pedeapsa lui Adrian Năstase

Articol de Diana Surdu, 05 Decembrie 2012, 09:32

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca perioada 20 - 25 iunie, zilele în care fostul premier Adrian Năstase a stat în Spitalul Floreasca înainte de a fi încarcerat să-i fie scăzute din pedeapsă.

Totodată, judecătorii au admis sesizarea Curţii Constituţionale privind articolul 87 alineatul 3 din Codul Penal referitor la durata executării pedepsei.

Decizia este definitivă şi nu mai poate fi atacată.

"Este o sentinţă corectă şi o victorie juridică a colegilor mei", a spus unul dintre avocaţii lui Năstase, Lucian Bolcaş.

Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii în 20 iunie anul acesta. În urma unei tentative de suicid din seara zilei de 20 iunie fostul premier a fost internat într-un spital civil, autorităţile contrazicându-se în privinţa situaţiei juridice a acestuia până la momentul încarcerării.

În 2 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea fostului premier Adrian Năstase, el contestând decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii susţineau că perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată îşi provoacă afecţiunile pentru care necesită internare.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, spunea că la momentul la care clientul său a încercat să se sinucidă avea în posesie ori el, ori membrii familiei sale cel puţin o copie a mandatului de executare a pedepsei emis de instanţă, ceea ce înseamnă că de la acel moment ar fi început executarea condamnării.

Avocatul arăta că de la acel moment Năstase a fost în permanenţă atât sub supravegherea poliţiştilor de la Serviciul Urmăriri din Poliţia Capitalei, cât şi a celor de la Direcţia de Reţinere şi Arest Preventiv.

"Filmul" condamnării

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, poliţistul care venise să pună în executare sentinţa a intervenit, iar în confruntare politicianul şi-a tras un glonţ în gât, care i-a lezat şi umărul, rana provocată nefiind fatală. Năstase a fost operat în 21 iunie la Spitalul Floreasca, fiind externat în 26 iunie.

În 26 iunie, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Ulterior, Năstase a fost transferat la Penitenciarul Jilava.

Instanţa supremă va judeca în 14 ianuarie 2013 contestaţia în anulare a lui Adrian Năstase în cazul condamnării sale la doi de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:35

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor

Premierul Luca Niculescu a anunţat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 ianuarie, o măsură...

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:34

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă

Noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave pe aeroportul Otopeni, a anunţat aseară Serviciul Român de Informaţii, iar Uniunea...

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului