Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Viviane Reding menţionează România printre ţările care nu respectă statul de drept

Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding susţine că România şi Ungaria se numără printre ţările în care nu se respectă statul de drept, iar pentru astfel de abateri sunt necesare sancţiuni la nivelul Uniunii Europene.

Viviane Reding menţionează România printre ţările care nu respectă statul de drept

Articol de Simona Mihăescu, 04 Noiembrie 2013, 11:40

"În prezent, dacă o ţară nu respectă statul de drept, avem posibilitatea să o sancţionăm. Cea mai dură pedeapsă este să-i luăm ţării respective dreptul de vot în Consiliu. Eu însă cred că avem nevoie de alte măsuri, mult mai diferenţiate, deoarece în Europa există ţări în care statul de drept este pus în pericol, iar în altele acesta este pur şi simplu încălcat”, a declarat Viviane Reding pentru ziarul „Die Zeit”, informează Madiafax.

Vicepreşedintele Comisiei Europene a confirmat la întrebarea jurnaliştilor nemţi că se referă la România şi Ungaria, dar nu doar la ele

"Am face bine dacă ne-am uita împreună cu atenţie cum funcţionează statul de drept în multe dintre ţările membre”, a adăugat comisarul european pentru Justiţie.

În cadrul interviului, Viviane Reding a declarat că noi măsuri de sancţionare a statelor care nu respectă statul de drept sunt necesare de luat după finalizarea crizei financiare.

"Dacă, în acest moment, un stat membru restricţionează justiţia, noi nu avem decât o singură sancţiune, şi anume "opţiunea nucleară": putem priva ţara respectivă de dreptul la vot", a declarat Viviane Reding.

Oficialul european a mai spus că afirmaţiile vin în contextul în care în mai multe ţări membre UE statul de drept este ameninţat sau pus sub semnul întrebării.

Blaga: Vom discuta despre intrarea în Schengen la calendele greceşti

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că afirmaţiile comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, potrivit cărora în România nu este respectat statul de drept s-ar putea reflecta într-un raport MCV negativ şi o amânare a intrării ţării noastre în Schengen.

"Ce s-a întâmplat în vara trecută ştim cu toţii. Şi Reding şi ceilalţi de la Bruxelles, celelalte oficialităţi, au analizat cu multă atenţie declaraţiile din ultima perioadă ale premierului, când, din nou, au început atacurile la instituţii fundamentale ale statului, la Curtea Constituţională. Vă reamintesc poziţia domnului premier în momentul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat împotriva Codului insolvenţei şi a spus că-l încurcă să combată evaziunea fiscală. Lucrurile acestea nu fac decât foarte mult rău României şi, e clar, ne vom pregăti de un raport MCV din nou negativ şi din nou vom discuta despre intrarea în Schengen la calendele greceşti", a spus Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.


Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV