Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Vilele de protocol, reduse la patru. Află care sunt

Guvernul a adoptat ordonanţa care modifică regimul şi condiţiile de ocupare a imobilelor aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat.

Vilele de protocol, reduse la patru. Află care sunt

Articol de Simona Mihăescu, 21 Martie 2013, 08:34

"Am adoptat ordonanţa cu RA-APPS-ul. Era vorba să o lăsăm o săptămână, dar ne-am gândit în şedinţă, câtă lume o să sune până săptămâna viitoare, mai bine să o adoptăm acum, ca să nu mai aibă cine să mai sune", a declarat premierul Victor Ponta, miercuri seară, la RTV.

Acesta a precizat, miercuri, la România TV, că actualii chiriaşi ai vilelor nu vor avea prioritate la achiziţionarea imobilelor aflate în administrarea regiei, aceştia beneficiind, însă, de dreptul de a negocia.

"Actualii chiriaşi ai RA-APPS nu vor avea prioritate la achiziţionarea imobilelor aflate în administrarea regiei, dar va putea fi iniţiată o negociere cu aceştia, însă la acelaşi preţ, dacă la primul pas al licitaţiei pentru vânzarea imobilului nu se prezintă nimeni", a precizat, Ponta.

Premierul a explicat că nu va mai păstra în subordine nicio vilă, cu excepţia celor de protocol în care pot merge preşedintele ţării, premierul, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor sau invitaţii străini.

"Nu va mai păstra Guvernul nicio vilă. Sigur, rămân acele vile de protocol de la Neptun şi de la Sinaia şi faimoasa vilă de la Covasna, care sunt pentru preşedinte, prim-ministru, preşedintele Camerei, Senatului, invitaţi străini. Plus, cea de la Scroviştea, dacă nu mă înşel", a spus acesta.

Potrivit afirmaţiilor lui Victor Ponta, RA-APPS îşi păstrează un singur bloc, în Bucureşti, pe strada Eminescu, unde sunt 65 de apartamente "în care au voie să stea doar miniştri şi la 15 zile după mandat trebuie să părăsească locuinţa".

Şeful executivului a precizat că şi secretarii de stat pot sta în locuinţele RA-APPS până la trei luni de la venirea lor în Bucureşti, în cazul în care nu au domiciliul în Capitală.

Primului-ministru, a mai spus că în afara sediilor unor ambasade, restul imobilelor RA-APPS vor fi evaluate şi scoase la vânzare, punctând că ar fi vorba de circa 600-700 de imobile.

Victor Ponta a precizat că oricine poate cumpăra casele RA-APPS, la preţul de evaluare, subliniind că nu se va acorda prioritate celui care locuieşte în respectivul imobil.

Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, informează Agerpres.

Vezi mai jos listele complete:

1. Lista cu persoane fizice

2. Lista de serviciu

3. Persoane care nu mai sunt îndreptăţite


Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile