Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Varujan Vosganian cere să fie audiat în dosarul Romgaz

Fostul ministrul al economiei, liberalul Varujan Vosganian, cere DIICOT să fie audiat, alături de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Emil Boc.

Varujan Vosganian cere să fie audiat în dosarul Romgaz

Articol de Luminiţa Apostolescu, 07 Ianuarie 2012, 16:58

Senatorul PNL, Varujan Vosganian, fost ministru al economiei, spune într-o scrisoare deschisă postată pe blogul său că vrea să clarifice situaţia în ceea ce-l priveşte, în scandalul gazelor ieftine.

Vosganian cere, însă ca în acelaşi caz să fie audiaţi şi premierul Emil Boc şi Traian Băsescu.

Vosganian precizează că scrisoarea sa este prilejuită de declanşarea cercetării penale pentru un mare număr de funcţionari din cadrul Romgaz SA şi al Ministerului Economiei, pentru perioada 2005-2010, sub învinuirea de complot pentru subminarea economiei naţionale.

"Chiar dacă multe dintre numele evocate în rechizitoriu nu-mi sunt familiare, am colaborat cu o seamă dintre funcţionarii respectivi, în perioada în care am funcţionat ca ministru al economiei, de aceea consider că este de datoria mea să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a limpezi lucrurile. Mă doare faptul că o companie de tradiţie si de prestigiu a energeticii româneşti, cum este Romgaz SA, apare acum în ochii opiniei publice doar ca un autocar înţesat de complotişti şi de sabotori, plimbaţi între Mediaş şi Bucureşti, pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuri dintre cele mai grave", scrie fostul ministru, în scrisoarea deschisă postată pe blogul personal.

Conform acestuia, este o ipoteză "halucinantă şi neverosimilă" situaţia "potrivit căreia, timp de şapte ani, mai toată conducerea unui minister reprezentat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi una dintre cele mai puternice companii româneşti au fost lăsate să comploteze nestingherite pentru subminarea economiei româneşti, ba chiar au fost încurajate, începând cu 2009, în forma agravantă a acţiunile lor criminale, de acte normative semnate de prim-ministrul Guvernului, aprobate prin lege de o majoritate parlamentară copleşitoare şi promulgate de preşedintele ţării, acte normative aplicate, la rândul lor, neabătut, până la ultimele lor consecinţe".

Semnăturile lui Vosganian, acoperite de lege

Vosganian precizează că a acordat, prin Ordin al Ministrului, în baza unor Note semnate, succesiv, de el însuşi şi de ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş şi aprobate în Guvern, un discount comercial de câteva procente pentru consumatorii intreruptibili, cu condiţia ca aceştia să-şi onoreze obligaţiile de plată asumate.

"Decizia era în consonanţă cu legislaţia română şi europeană din domeniul gazelor, fiind o formă de compensare a riscurilor la care se expun consumatorii intreruptibili şi care a fost utilizată nu doar din 2005, ci cu mult mai înainte. Am luat această decizie în momentul în care industria chimică a decis să trimită în şomaj aproape 10.000 de salariaţi, din cauza creşterilor preţului gazului, materie primă de bază în această industrie. Am luat această decizie pentru cei aproape zece mii de salariaţi care primiseră preaviz de încetare a activităţii, am făcut-o pentru industria autohtonă şi pentru asigurarea capacităţilor de producţie şi desfacere de la Romgaz S.A.", scrie fostul ministru.

El precizează că în anul 2009, prim-ministrul Emil Boc a semnat OUG 54 privind stabilirea unor măsuri temporare în domeniul gazelor naturale, care extindea de o manieră fără precedent facilităţile acordate consumatorilor intreruptibili.

"Legea a fost promulgată, fără obiecţii, de preşedintele Traian Băsescu. OUG 54/2009 nu a fost dată în spiritul legislaţiei existente, ci a modificat-o de o manieră drastică, fără să existe un acord, în acest sens, din partea Consiliului Concurenţei. Astfel, consumatorii intreruptibili au primit gazul metan numai din producţia internă, aşadar cu o reducere de preţ de peste 30%, pe o perioadă neobişnuit de lungă pentru măsurile de acest gen (16 luni) şi fără să existe în textul legii nici o menţiune cu privire la obligativitatea onorării obligaţiilor de plată asumate", scrie Vosganian.

El menţionează că solicită să fie audiat în dosar.

"Solicit să fiu audiat, în calitatea pe care o consideraţi de cuviinţă, pentru a contribui, prin informaţiile pe care le deţin şi prin documentele pe care le posed, la limpezirea acestei situaţii. Solicit, de asemenea, ca împreună cu mine, să fie audiaţi, într-o calitate cel puţin echivalentă cu a mea, date fiind circumstanţele agravante, domnii Traian Băsescu, preşedintele României, şi Emil Boc, prim ministru al Guvernului, cu atât mai mult cu cât cei doi dispuneau, cu siguranţă, la data respectivă, de datele pe care ulterior Serviciul Român de Informaţii le-a pus la dispoziţia DIICOT", se arată în încheierea scrisorii semnate de Vosganian.

Cererea lui Varujan Vosganian vine după declanşarea cercetării penale pentru 40 de funcţionari din cadrul Romgaz din cadrul Ministerului Economiei şi ANRE.

Toţi cei cercetaţi sunt învinuiţi de complot pentru subminarea economiei naţionale.

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
Știri 20 Aprilie 2026, 19:10

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan

97,7% dintre cei 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional al PSD s-au pronunţat pentru...

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier
Știri 20 Aprilie 2026, 19:03

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că se va consulta cu partidele ori de câte ori va fi nevoie, pentru a găsi o soluţie de...

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier
Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului
Știri 20 Aprilie 2026, 10:33

Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului

Prin document, Guvernul a impus anumite plafoane şi restricţii până la finalul iunie, în încercarea de a atenua criza...

Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului
Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului
Știri 20 Aprilie 2026, 10:03

Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului

Executivul ar urma să aprobe săptămâna aceasta un memorandum în baza căruia să înceapă restructurarea unui prim lot de...

Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului
Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii
Știri 20 Aprilie 2026, 09:57

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii

Premierul respinge categoric ideea unei demisii, în ciuda presiunilor de la sediul PSD şi anunţă că portofoliile miniştrilor...

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii
Marian Neacşu (PSD):  Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru
Știri 20 Aprilie 2026, 09:47

Marian Neacşu (PSD): Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru

PSD va decide viitorul executivului în cadrul unei consultării interne.

Marian Neacşu (PSD): Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru
Președintele Nicușor Dan își asumă rolul de mediator în conflictul din coaliție
Știri 17 Aprilie 2026, 12:37

Președintele Nicușor Dan își asumă rolul de mediator în conflictul din coaliție

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat zilele acestea atât cu premierul Ilie Bolojan, cât şi cu liderul PSD Sorin Grindeanu,...

Președintele Nicușor Dan își asumă rolul de mediator în conflictul din coaliție
Reforma companiilor de stat va începe cu un grup pilot de 22 de firme
Știri 16 Aprilie 2026, 08:18

Reforma companiilor de stat va începe cu un grup pilot de 22 de firme

România are peste 1.500 de companii de stat, iar multe sunt ineficiente sau chiar inactive, a spus, şi nu o dată,...

Reforma companiilor de stat va începe cu un grup pilot de 22 de firme