Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Uniunea Social Liberală, solidară cu medicii de familie

Uniunea Social Liberală a anunţat că va lansa un program propriu de reformă a sistemului medical, după cel asemănător din educaţie.

Uniunea Social Liberală, solidară cu medicii de familie

Articol de Alex Olaru, 07 Iunie 2011, 14:12

Copreşedintele USL, Victor Ponta, spune că alianţa se solidarizează cu medicii de familie care refuză să semneze noul contract-cadru cu CNAS.


40% dintre cabinete riscă să se închidă din cauza normelor fixate de minister - susţine Victor Ponta, care adaugă că pierderile din sistem sunt provocate şi de proasta gestiune a CNAS.


"Există soluţii imediate şi somăm guvernul, primul-ministru, în primul rând să aibă dialog cu medicii de familie, să dea curs solicitărilor legitime ale acestora. Din punctul nostru de vedere, prin cele două comisii de specialitate, de la Senat şi de la Cameră, prin structurile noastre locale, vom participa şi ne vom implica cât de mult se poate în susţinerea unei cauze corecte şi drepte a medicilor de familie şi în găsirea şi aplicarea acestor soluţii care să rezolve blocajul actual", a declarat Victor Ponta.


Victor Ponta a adăugat că Guvernul şi CNAS au declanşat o campanie de denigrare a medicilor de familie.


"Sunt minciuni ceea ce a spus CNAS, că în România medicii de familie prescriu reţele cu medicamentele cele mai scumpe, pentru că oricum CNAS decontează doar preţurile deja aprobate. Am aflat că medicii de familie sunt puşi să plătească un sistem informatic pe care îl licitează Ministerul Sănătăţii", a arătat Ponta.


La rândul său, co-preşedintele USL Crin Antonescu a precizat că toate temele mari ale sistemului de sănătate publică din România care au reieşit din discuţia de astăzi vor fi subiectul unui program amplu, pe care îl construieşte Uniunea şi care va fi dat publicităţii în momentul în care va fi încheiat.


În replică, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Eremia ne-a declarat că propunerea opoziţiei nu identifică şi sursa de finanţare care ar rezolva problema medicilor de familie.


"Deocamdată, nu putem spune că nu există niciodată nicio soluţie, dar trebuie discutat şi aprofundat. E uşor să dai soluţii când ştii că nu te privesc pe tine. Să spună de unde iau banii, sursa - de la buget, de la cine? Trebuie să luăm din bugetul asigurărilor de sănătate, este obligatoriu - primul lucru; şi al doilea - să spună PSD de la cine luăm? De la medicamente, de la materiale sanitare, proteze, orteze, spitale?", a declarat Cristian Eremia.


Vasile Astărăstoaie: Vor dispărea 40 % din numărul cabinetelor de familie

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, doctorul Vasile Asărăstoaie, avertizează că, odată cu aplicarea normelor contractului-cadru, pe care trebuie să-l semneze medicii de familie, 40% dintre cabinetele de medicină de familie vor fi închise, iar cele mai afectate vor fi cabinetele din zonele defavorizate.


Doctorul Astărăstoaie şi alţi reprezentanţi ai comunităţii medicale au participat, marţi, la o întâlnire cu liderii Uniunii Social Liberale, în care au analizat situaţia din domeniul medicinii de familie.


Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoaie, a atras atenţia că investiţia de 50 milioane de euro, în sistem, ar fi mult mai de dorit, decât închiderea a aproximativ 40% din numărul cabinetelor de familie, cu efecte negative asupra populaţiei.


"Efortul financiar este de 50 milioane de euro, calculat, dar, pierderile care vor fi prin închiderea a 40% din cabinetele medicilor de familie vor fi mai mari, pentru că vor creşte inechităţile din sistemul de sănătate, că se vor închide cabinete, în zonele defavorizate", susţine Astărăstoaie.


Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV