Sorin Grindeanu, atac la adresa guvernului interimar
Liderul social-democrat acuză că proiectul legii salarizării unitare lipseşte cu desăvârşire şi că niciun partid sau sindicat nu a văzut ultima formă a documentului, ce ar fi ţinută la secret de guvern.
Articol de Radiojurnal, 20 August 2026, 15:54
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un nou atac la adresa guvernului interimar cu puţin timp înainte de începerea consultărilor de la Palatul Cotroceni.
Liderul social-democrat acuză că proiectul legii salarizării unitare lipseşte cu desăvârşire şi că niciun partid sau sindicat nu a văzut ultima formă a documentului, ce ar fi ţinută la secret de Guvern.
Sorin Grindeanu afirmă că reprezentanţii PNL şi USR s-ar fi dovedit incapabili să negocieze cu oficialii de la Bruxelles şi au trimis la Comisia Europeană doar un draft care a fost respins.
În acest context, şeful PSD a avertizat că formaţiunea sa va susţine doar o variantă clară, bazată pe echitate, prin care niciun angajat nu va pierde bani din veniturile actuale.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 20 august)








