Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sindicatele pregătesc proteste la Cotroceni

Cele cinci confederaţii sindicale vor organiza, în 25 iunie, după decizia Curţii Constituţionale în cazul măsurilor de austeritate, un pichet cu 3.000 de oameni la Palatul Cotroceni.

Sindicatele pregătesc proteste la Cotroceni

Articol de Luminiţa Apostolescu, 18 Iunie 2010, 10:43

Sindicaliştii îi vor cere preşedintelui să retrimită legile în Parlament şi anunţă că vor depune plângere împotriva statului la Organizaţia Internaţională a Muncii .



Preşedintele Confederaţiei "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a anunţat, joi după-amiază, în urma întâlnirii cu reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale, că a fost stabilit un nou plan de acţiune împotriva măsurilor de austeritate decise de Guvern, care vizează un pichet la Palatul Cotroceni, depunerea unei plângeri împotriva statului la Organizaţia Internaţională a Muncii şi obţinerea unei rezoluţii speciale pentru salariaţii şi pensionarii români de la Confederaţia Internaţională a Sindicatelor.



Hossu a anunţat că pichetul de la Palatul Cotroceni va avea loc în 25 iunie, după aflarea rezultatului deciziei Curţii Constituţionale referitoare la măsurilor de austeritate. "Vor participa 3.000 de oameni, pentru a înmâna preşedintelui o scrisoare în care îi vor solicita să respingă cele două legi privind, printre altele, reducerea salariilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută şi să le returneze în Parlament", a anunţat Hossu.



Liderul "Cartel Alfa" a recunoscut că sindicaliştii nu cred în eficienţa protestului din 25 iunie, dar vor recurge la el pentru a nu fi acuzaţi că nu au apelat şi la ultima cale de a împiedica aplicarea reducerilor de salarii şi de pensii.



"Nu credem că această acţiune va avea impact, dar trebuie să îl responsabilizăm pe preşedinte, să încercăm să îl facem să înţeleagă că metodele pot fi îmbunătăţite şi că trebuie să respingă legile, pentru repartizarea uniformă a responsabilităţilor", a spus Hossu.



Confederaţiile sindicale au mai decis ca din 15 iulie să acorde asistenţă tuturor pensionarilor care doresc să dea în judecată Guvernul, atât la nivel naţional, cât şi la CEDO.



Hossu a mai spus că, cel mai probabil, acţiunile în justiţie vor începe la 1 august, după ce pensiile vor fi diminuate.



De asemenea, pe parcursul lunii august confederaţiile sindicale vor începe noi consultări asupra modului de acţiune, care se va finaliza spre sfârşitul lunii, astfel încât de la începutul lunii septembrie să se aplice noul plan de acţiune.


Liderii sindicali vor iniţia şi o campanie din partea cetăţenilor, astfel încât oamenii din fiecare colegiu parlamentar să trimisă scrisori senatorilor şi deputaţilor care îi reprezintă şi care au votat împotriva moţiunii de cenzură, pentru a le reaminti că au fost votaţi, dar că de acum nu vor mai fi susţinuţi.



Întrebat la ce se referă rezoluţia specială de la Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, din care fac parte 176 de confederaţii sindicale din toată lumea, Hossu a spus că aceasta va fi un protest adresat tuturor statelor prin care li se va cere să nu transfere responsabilitatea crizei în acţiuni îndreptate doar împotriva cetăţenilor.



Curtea Constituţională ia în discuţie, în 24 iunie, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justişie şi ale parlamentarilor privind neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate ale Guvernului.



Premierul Emil Boc a venit, în 7 iunie, în faţa Parlamentului, pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru două proiecte de lege care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută.



PSD a depus în aceeaşi zi moţiunea de cenzură cu titlul "Opriţi genocidul social!, care a fost respinsă, marţi, în Parlament.


Potrivit Constituţiei, dacă Guvernul nu a fost demis în urma moţiunii de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.




Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice