Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sindicaliştii revin la masa negocierilor

Sindicatului National al Functionarilor Publici a reluat, sâmbătă, în jurul prânzului, negocierile cu ministrul finanţelor şi şeful fiscului.

Sindicaliştii revin la masa negocierilor

Articol de Petruţa Obrejan, 16 Octombrie 2010, 12:34

Presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici, Sebastian Oprescu a cerut înainte de intrarea la negocieri de la Ministerul Finanţelor, participarea la discuţii şi a primului ministru, Emil Boc, aceasta fiind o primă condiţie.


El a declarat că vor fi acceptate stimulente pe eficienţă, pe post, pentru fiecare angajat al ministerului de finanţe.


În opinia sa, această instituţie nu funcţionează doar cu câţiva angajaţi, ci este un complex, şi ca atare trebuie recompensaţi toţi aceşti salariaţi.



Sebastian Oprescu a mai spus că repartizarea fondurilor la nivel teritorial se putea face de vineri sau chiar de sâmbătă, dar important este să se dea drumul la fonduri, astfel încât luni dimineaţă oamenii să poată negocia la nivel teritorial, acordarea individuală a stimulentelor pe august şi septembrie.


În caz contrar, a explicat preşedintele SNFP, de luni vor începe ample acţiuni de protest.


Ne vom aşeza în fruntea oamenilor şi cred că oamenii sunt deja pregătiţi să acţioneze cu forme de protest mult mai radicale şi mai furioase, (...) pentru că este vorba de nerespectarea unui cuvânt al unui ministru " a mai spus Oprescu.


Întrebat dacă a discutat şi cu sindicaliştii de la SED LEX, Sebastian Oprescu a declarat că aceştia sunt aşteptaţi în continuare la negocieri, şi dacă se va ajunge la un consens, sunt aşteptaţi şi la semnarea protocolului.

După discuţiile de vineri noaptea de la Ministerul Finanţelor, discuţii care nu s-au finalizat cu niciun rezultat, preşedintele SED LEX, Vasile Marica, a declarat că nu va mai participa la negocieri cu actualul ministru al finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, pe care l-a acuzat de neţinerea promisiunilor făcute, joi, angajaţilor din Ministerul Finanţelor.

Presedintele ANAF, Sorin Blejnar a declarat sâmbătă, înainte de începerea negocierilor că, acordarea stimulentelor se va face strict pe eficienta, pe performanţă.



,,Am abandonat acordarea acestor stimulente pe criterii sociale. Naţiunea română nu se poate împrumuta din piaţă, cu dobânzi de la banci, şi să dea stimulente pentru acest indicator unui judeţ, unde oamenii nu au realizat colectarea" a expliclat preşedintele ANAF.




El a precizat că vor fi alocate sume pentru toate judetele şi se intenţionează stabilirea a patru sau cinci indicatori, fiecare având o pondere în stabilirea indicatorul final.


,, Ori la indicatorul nr. 1, peste 20 de judeţe vor fi punctate cu zero, dar ele vor lua procente din realizarea altor indicatori, din sume stabilite suplimentar din evaziune fiscala, din cazuri spectaculoase, din eficienţa activităţii. Nu vor lua în schimb punctaj pentru faptul că, nu şi-au realizat planul de încasari, scopul nostru este pâna la urma realizarea planului de încasari " a mai spus şeful Fiscului.


Întrebat ce sume există în fondul de stimulente, întrucât sindicaliştii afirmă că acestea nu există, Sorin Blejnar, a refuzat să dea vreo explicaţie, afirmând că lideri de sindicat spun multe lucruri.


Ei ar putea să le spună adevărul colegilor lor de sindicat, le-a sugerat preşedintele ANAF, cum că au încercat să facă ,, o grevă generală, mânaţi de partidele politice ".



Sorin Blejnar nu crede că va mai fi un alt protest al anagajaţilor din minister, ci poate doar cazuri izolate, ale unor grupuri de interese ale sindicatelor sau ale unor persoane din afara sistemului, care doresc destabilizare.

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR