Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sindicaliştii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa cer egalizarea pe funcţii publice

Membrii de sindicat din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa se solidarizează cu colegii lor din cadrul celorlalte comisariate judeţene din ţară.

Sindicaliştii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa cer egalizarea pe  funcţii publice

Articol de Mona Constantinescu, 08 Iunie 2016, 16:19

Ei susţin protestul organizat de aceştia şi revendicările sindicale privind salarizarea deficitară de la nivelul acestui sistem instituţional, care fac, practic, ineficientă activitatea lor.

Sindicaliştii constănţeni solicită guvernanţilor în mod imperativ adoptarea ordonanţei de urgenţă privind eliminarea discriminărilor şi discrepanţelor salariale din sistemul bugetar, precum şi egalizarea pe funcţii publice similare, în conformitate cu ceea ce s-a stabilit pe parcursul negocierilor în administraţia publică.

De asemenea, ei atenţionează că personalul administraţiei publice centrale şi locale, datorită inechităţilor salariale, precum şi nivelul scăzut de salarizare, se află în pragul unei crize ce ar putea duce la ample proteste de stradă şi boicotarea activităţii curente a administraţiei, informează corespondentul RRA, Mona Constantinescu

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Știri 29 Septembrie 2026, 14:00

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate

Liberalii Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru au reuşit deja să convingă majoritatea parlamentarilor din comisii.

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Știri 29 Septembrie 2026, 08:56

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan

10 candidaţi vor răspunde întrebărilor deputaţilor şi senatorilor, după ce luni, doar doi dintre cei şase miniştri propuşi au...

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Știri 28 Septembrie 2026, 19:04

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:11

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan

Parlamentarii social-democraţi vor participa la audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru, dar vor vota...

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:05

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan

AUR se aşteptă ca echipa propusă de Siegfried Mureşan să nu obţină o majoritate în Parlament.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Știri 28 Septembrie 2026, 18:00

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD

Siegfried Mureşan transmite PSD că riscă să prelungească blocajul politic.

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Știri 28 Septembrie 2026, 17:46

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 14:48

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan

Este prima zi a audierii miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureşan.

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan